Detalii despre dezbaterea electorală dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova, vor participa duminică, 27 octombrie, la o dezbatere electorală care va avea loc la Palatul Republicii. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Baluțel, care a oferit detalii despre organizarea acestui eveniment.

Dezbaterea, care va începe la ora 10:00, va fi transmisă în direct de postul public Moldova 1, dar și de alte instituții media care vor prelua semnalul. Evenimentul va fi fără un moderator care să intervină în discuții. Candidații vor avea libertatea de a-și adresa întrebări direct, iar discuțiile se vor desfășura fie în limba română, fie în limba rusă, în funcție de preferințele acestora.

Fiecare dintre candidați va fi însoțit de cinci membri ai echipei lor, precum și de un cameraman și un fotograf din partea staff-urilor. Reprezentanții echipelor vor fi responsabili de monitorizarea timpului alocat fiecărei etape a dezbaterii.

Dezbaterea va fi structurată în trei segmente: un mesaj de salut către alegători, formularea a câte 10 întrebări reciproce și o adresare finală către cetățeni. Întrebările vor avea o durată maximă de un minut, iar răspunsurile vor fi limitate la două minute, urmate de o replică de un minut. Timpul va fi atent gestionat, iar la expirarea acestuia, microfoanele vor fi deconectate automat.

Un alt element important al regulamentului este interzicerea mesajelor de ură, violență sau discriminare. Candiații vor fi obligați să respecte normele legale, iar intervențiile care încalcă acest principiu vor fi semnalate printr-un sunet distinctiv. Ordinea intervențiilor va fi stabilită prin tragere la sorți, înainte de începerea dezbaterilor.

***

Amintim că, după ce a devenit cunoscut faptul că Gheorghe Gonța va modera dezbaterile, mai multe persoane din domeniul jurnalismului din Republica Moldova, precum și Consiliul de Presă, au venit cu reacții negative, subliniind că acesta a încălcat normele deontologice anterior. Ulterior, TV8 a anunțat că nu va difuza și nici reflecta în știri dezbaterile, iar Jurnal TV a declarat că, dacă Gonța nu va fi înlocuit, la fel, nu va transmite pe post evenimentul.

Iar pe 23 octombrie, Adrian Băluțel, membru al staff-ului Maiei Sandu, a anunțat că echipa șefei statului a luat act de declarația critică a Consiliului Presei și boicotul anunțat de cele două televiziuni. În acest context, el a propus Consiliului de Presă să organizeze dezbaterea, inclusiv să identifice unul sau mai mulți moderaori. La scurt timp, Alexandr Stoianoglo a publicat un mesaj în care insistă ca Gheorghe Gonța să nu fie înlocuit, propunând în schimb ca Maia Sandu să desemneze, la rândul său, un moderator.

Maia Sandu a publicat pe rețelele de socializare o adresare video către Alexandr Stoianoglo, în care i-a propus să desfășoare dezbaterile fără moderator. Ea a mai propus ca fiecare candidat să-i acorde contracandidatului câte 10 întrebări.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: