CNA

Directorul unei școli auto și doi subalterni, reținuți de CNA. Ar face parte dintr-o schemă de corupţie cu permise de conducere

Şeful unei şcoli auto din capitală şi doi subalterni de-ai săi au fost reţinuţi pentru 72 de ore, astăzi, 15 aprilie, informează Centrul Național Anticorupție. Aceştia sunt bănuiţi că ar face parte dintr-o amplă schemă de corupţie în care sunt vizaţi funcţionari ai Agenţiei Servicii Publice (ASP), instructori auto şi alţi intermediari. Potrivit informaţiilor anchetei, bănuiţii ar fi acţionat în complicitate, obţinând sume ilicite pentru aranjarea examenelor şi eliberarea permiselor de conducere.

Din informaţiile colectate de procurori şi ofiţerii de urmărire penală, rezultă o schemă de corupţie, prin intermediul căreia erau eliberate fraudulos permise de conducere, iar peste 40 de persoane ar fi obţinut acte, fără a fi evaluate în conformitate cu regulamentele existente. Pentru aceste servicii, beneficiarii ar fi achitat sume cuprinse între 500 şi 2000 de euro unor angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice, unor instructori auto şi altor intermediari.

Întreaga reţea, identificată de grupul de anchetă, ar fi fost formată din persoane care aveau rolul de a organiza susţinerea probelor teoretice şi practice, prin programarea prealabilă, peste rând, şi evaluarea candidaţilor cu calificativul „admis”. Prin terţi, candidaţii transmiteau banii care, în final, erau împărţiţi între membrii grupului.

Potrivit CNA, cazul a fost documentat mai multe luni, iar probele acumulate demonstrează protejarea acestei scheme de către funcţionari din cadrul ASP care, în prezent, sunt bănuiţi că exercitau influenţă asupra membrilor comisiilor de examene.

Amintim că în luna ianuarie, ofiţerii CNA au efectuat peste 30 de percheziţii domiciliare, corporale, în birouri şi în automobilele persoanelor suspecte. Un instructor auto de la Orhei şi, ulterior, un angajat al ASP au fost reţinuţi pentru 72 de ore, în prezent ambii având calitatea de învinuit pe aceste dosare. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, care conţin mesaje şi convorbiri între membrii grupului, înscrisuri de ciornă, dar şi permise de conducere, care urmau să ajungă la cei care au achitat bani pentru obţinerea lor. De asemenea, au fost depistate mai multe sume de bani, provenienţa cărora urmează să fie stabilită.

Dacă instanţa de judecată va stabili vinovăţia persoanelor menţionate, acestea riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: