Team Bath

Directorul unei școli sportive din capitală riscă să fie demis. Și-a angajat fiul în cadrul instituției, nedeclarând conflictul de interese

Directorul Școlii sportive nr.8 din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, Oleg Postolachi, a intrat în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Asta după ce și-a angajat fiul în cadrul instituției  în calitate de antrenor de înot și ar fi facilitat ca acesta să obțină anumite beneficii financiare.

Potrivit materialelor din dosar, în anul 2017 – subiectul vizat, aflându-se în exercitarea funcției de conducător și-ar fi angajat fiul în cadrul instituției, în privința căruia a soluționat un șir de cereri și acte administrative.

Astfel, de pe urma actelor juridice și administrative semnate de tatăl său, fiul ar fi beneficiat de remunerări în funcție, sporuri de performanță, muncă prin cumul și concediu, timp de doi ani și jumătate.

În cadrul controlului, inițiat în rezultatul unei sesizări, inspectorul de integritate a stabilit că – directorul școlii sportive a încălcat prevederile legale prin nedeclararea conflictului de interese și nesoluționarea acestuia, conform modului și termenului stabilit de lege. 

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv – inspectorul de integritate va sesiza Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău în vederea inițierii procedurii de demitere de funcție a subiectului.

În rezultatul acestor acțiuni, subiectul vizat riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi inclus și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contecios administrativ.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Influencerii care fac promovare politică, obligați să declare dacă mesajele sunt plătite de partide? Modificări la Codul electoral

Codul electoral ar putea fi modificat pentru a reglementa publicitatea politică pe internet. Comisia Electorală Centrală (CEC) a elaborat un proiect care prevede identificarea obligatorie a finanțatorilor publicității politice online, inclusiv în cazul în care aceasta este promovată de influenceri sau de alte persoane care acționează în calitate de terți. Propunerile au fost discutate în cadrul consultărilor publice organizate marți, 29 septembrie.

Potrivit CEC, necesitatea acestor modificări a devenit evidentă în urma ultimelor scrutine, care au arătat că promovarea politică în mediul online rămâne insuficient reglementată.

„Scopul nostru este să asigurăm transparența finanțării publicității politice și electorale în mediul online și reguli clare, aplicabile în egală măsură tuturor actorilor implicați. Propunerile stabilesc ce informații trebuie să conțină publicitatea, cum sunt raportate cheltuielile, cine realizează monitorizarea și prin ce mecanisme, precum și modul în care sunt identificate sursele de finanțare. Este important ca aceste reguli să fie clare, transparente și respectate de toți”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.

Una dintre principalele noutăți este introducerea noțiunii de „parte terță” – persoane sau entități care acționează independent de partide, dar cheltuie bani pentru influențarea alegătorilor. În această categorie ar putea fi incluși și influencerii care promovează mesaje electorale și care pot avea un impact semnificativ asupra alegătorilor.

Autorii proiectului susțin că alegătorii trebuie să știe dacă un mesaj electoral este promovat din convingere personală sau în schimbul unei remunerații.

Propunerile prevăd și reguli privind utilizarea inteligenței artificiale în campaniile electorale. Materialele generate sau modificate cu ajutorul inteligenței artificiale vor trebui marcate corespunzător, astfel încât publicul să poată identifica imaginile și videoclipurile alterate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: