Максим Андреев, NewsMaker

Discuții tete-a-tete între reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului. Se va ajunge la un compromis?

O discuție directă între reprezentanții Chișinăului și cei ai Tiraspolului, pvind definitivarea Protocolului rundei de negocieri de la Bratislava se desfășoară astăzi, 16 decembrie, la Chișinău. Anunțul a fost făcut înainte de întâlnire, de către vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea. Acesta a precizat că la întrunire participă negociatorul-șef din partea Tiraspolului, Vitalie Ignatev. 

„Astăzi vom încerca să definitivăm textul protocolului rundei „5+2” de la Bratislava, care a avut loc încă la începutul lunii octombrie”, a declarat Flenchea.

Oficialul a precizat că rămâne un singur punct asupra căruia părțile trebuie să găsească un compromis.

„OSCE va întreprinde eforturile organizatorice ca să reușim să îl semnăm până la începutul sărbătorilor de iarnă. După care, indiferent de rezultatul acestor negocieri, împreună cu Vitalie Ignaetiv vom avea discuții asupra unui spectru mai larg de probleme sociale și economice, în primul rând”, a precizat vicepremierul pentru Reintegrare.

Acesta a mai menționat că discuțiile se vor axa, de asemenea, pe tema respectării drepturilor omului, libertatea de circulație, activitatea școlilor cu preda în română din stânga Nistrului, dar și probleme fiscale.

Alexandru Fleanchea a precizat că rezultatele întrunirii vor fi anunțate astăzi seara sau mâine dimineață.

Amintim că, la sfârșitul lunii noiembrie, vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a anunțat că reprezentanții OSCE au propus o formulă de compromis, agreată de autoritățile Republicii Moldova. Totuși, un protocol în acest sens nu a fost semnat.

Ulterior, în cadrul Consiliului ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care s-a desfășurat în Slovacia, în data de 5 decembrie, ministrul afacerilor externe și al integrării europene al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, a declarat că Moldova va milita în continuare pentru „retragerea trupelor militare străine de pe teritoriul său”. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN/imagine simbol

Un bărbat din Chișinău a murit de gripă. Numărul cazurilor de infecții respiratorii, în creștere

Un bărbat de 50 de ani din Chișinău, infectat cu gripă, a murit. Acesta suferea și de alte boli și nu era vaccinat împotriva gripei sezoniere. Informația a fost confirmată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) miercuri, 28 octombrie, într-un comunicat.

Totodată, în perioada 19–25 octombrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 2 057 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 9,6% mai multe decât în săptămâna precedentă.

Potrivit ANSP, cele mai multe persoane care au contractat infecții respiratorii sunt copii. Chiar dacă numărul cazurilor a crescut, nivelul de răspândire a acestor infecții se menține scăzut.

În aceeași perioadă, au fost confirmate patru cazuri de COVID-19, cu trei mai multe decât în săptămâna precedentă.

Laboratoarele ANSP au analizat 33 de probe pentru depistarea virusurilor gripale și a altor virusuri respiratorii. Coronavirusul a fost identificat într-o probă, iar în alte șase au fost depistate virusuri respiratorii, altele decât cele gripale.

De la începutul sezonului epidemiologic 2026–2027, în Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de gripă. Unul dintre pacienți a decedat.

Vaccinarea împotriva gripei

Pentru sezonul gripal actual, în Republica Moldova au fost procurate 240 000 de doze de vaccin antigripal trivalent Influvac, în seringi preumplute. Peste 77 000 de doze au fost deja administrate.

Vaccinarea este recomandată începând cu vârsta de șase luni, în special persoanelor care prezintă un risc mai mare de infectare sau de apariție a complicațiilor. În această categorie se încadrează copiii și adulții cu boli cronice, femeile însărcinate, persoanele în vârstă și cele care locuiesc în instituții specializate.

De asemenea, ANSP recomandă vaccinarea lucrătorilor medicali, a studenților și elevilor colegiilor de medicină, a angajaților din instituțiile de asistență socială, precum și a persoanelor care exercită profesii ce presupun un risc crescut de infectare.

Potrivit specialiștilor, organismul dezvoltă, de regulă, protecție împotriva gripei în decurs de două-trei săptămâni de la vaccinare. Aceasta se menține între șase și 12 luni.

Din acest motiv, vaccinarea este recomandată în fiecare an. Virusurile gripale suferă modificări, iar compoziția vaccinurilor este actualizată în funcție de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Pentru a reduce riscul de infectare, ANSP recomandă și respectarea regulilor de igienă: spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului cu un șervețel în timpul tusei și strănutului, alimentația echilibrată, odihna suficientă și activitatea fizică regulată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: