Marcela Paladi/Facebook

(DOC) A fost anunțată prima ședință de judecată împotriva șoferului care ar fi lăsat-o fără picioare pe Marcela Paladi

Gheorghe Begu, șoferul automobilului care se face vinovat de producerea accidentului de pe Viaduct, în urma căruia Marcela Paladi a rămas fără picioare, va compărea pe banca acuzațiilor. Ședința de judecată este programată pentru 29 martie. 

Potrivit documentului, dosarul, în care Gheorghe Begu este cercetat, va fi examinat la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani.

Amintim că, accidentul s-a produs în noaptea de 5 spre 6 februarie. Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme.

Rudele Marcelei susțin că șoferul care a accidentat-o nu a venit să o viziteze. Acesta l-ar fi contactat o singură dată pe tatăl Marcelei și s-a arătat gata să contribuie financiar la tratament, însă ulterior nu a mai luat legătura cu ei.

Potrivit Jurnal.md, șoferul care se face vinovat de producerea accidentului era la volanul unui BMW verde. Acesta se numește Gheorghe Begu, specialist în domeniul IT, care în trecut ar fi lucrat în SUA și în Italia. Iar în anii trecuți a fost manager de proiect la aceeași companie moldo-americană, la care a activat până la accidentul de pe viaduct și Marcela. Cu toate acestea, el nu se cunoștea cu victimele. În prezent, Begu activează la o altă companie specializată în IT.

***

Pe 14 februarie, Marcela a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care roagă persoanele care au posibilitate să o ajute financiar pentru recuperare. Conturile unde puteți dona sunt AICI.

Pe 25 februarie, Marcela Paladi a fost externată din spital. Aceasta a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Încă o bătălie câștigată! Deși sunt abia la început de cale, iar drumul v-a fi anevoios, eu sunt gata de oricare luptă! După aproape 3 săptămâni, mă întorc acasă cu zâmbetul pe buze, cu speranța în suflet și mai puternică ca niciodată”, a scris aceasta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova va putea exporta mai multă energie regenerabilă în UE. Ministru: „Producătorii vor obține profituri suplimentare”

Capacitatea maximă de export a energiei electrice din Ucraina și Moldova către țările UE a fost majorată la 900 MW. Despre aceasta a anunțat Ministerul Energiei. Potrivit sursei citate, din această capacitate, Republicii Moldova îi revin 15% sau 135 MW.

„Creșterea capacității maxime de export de la 650 la 900 MW va facilita echilibrul sistemului energetic și va permite producătorilor de energie electrică din surse regenerabile din Moldova să exporte mai mult și să obțină profituri suplimentare”, se menționează într-un comunicat al Ministerului.

 La sfârșitul lunii mai 2025, capacitatea totală instalată a centralelor electrice din surse de energie regenerabilă (SER) a ajuns la 689,17 MW, cu peste 109 MW instalate în doar 5 luni.

Limita anterioară pentru capacitatea maximă de export de energie electrică din Ucraina și Moldova către țările Uniunii Europene a fost de 650 MW. Aceasta a fost în vigoare din 1 mai.

Începând cu martie 2025, Operatorii de Sisteme de Transport (TSO) din Europa Continentală reevaluează lunar capacitatea comercială între UE, Republica Moldova și Ucraina și o adaptează la necesitățile și condițiile sistemului.

Menționăm că din 1 ianuarie 2025 este aplicat un mecanism care permite achiziționarea prioritară a energiei regenerabilă din piață de către „Energocom”, pentru acoperirea deficitului, dar care permite și exportul de energie regenerabilă atunci când consumul intern este acoperit.

În prezent, R. Moldova își asigură necesitățile din energia regenerabilă produsă în țară. Pe 29 iunie 2025, Moldova a atins un nou record național în sectorul energetic, cu o pondere de 48% din consumul total de energie electrică acoperit din surse regenerabile interne — fotovoltaice, eoliene și hidro. În anumite intervale orare, aceste surse au generat chiar și peste 82% din energia consumată la nivel național.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: