Максим Андреев, NewsMaker

DOC Argumentele judecătorului Țurcan, care a avut opinie separată în decizia privind neconstituționalitatea Partidului „ȘOR”

Judecătorul Curții Constituționale (CC) Vladimir Țurcan este de părere că sesizarea Guvernului pentru scoaterea în afara legii a Partidului „ȘOR” trebuia respinsă ca inadmisibilă. „Argumentele autorului sesizării vizează o problemă de legalitate a activității Partidului politic „ȘOR”, chestiune care trebuie soluționată de alte autorități publice competente și nu țin de competența Curții Constituționale”, a spus Țurcan, potrivit unui document care a fost publicat pe site-ul Curții.

Țurcanu a menționat că „potrivit jurisprudenței Curții Europene, orice măsură luată împotriva unui partid politic afectează atât libertatea de asociere, cât și democrația în sine”.

Totodată, el a spus că „cerințele și argumentele autorului sesizării referitoare la neconstituționalitatea Partidului politic „ȘOR” nu sunt întemeiate și justificate în conformitate cu standardele internaționale”.

„Probele prezentate de autor în cadrul examinării cauzei în fond nu sunt suficient de convingătoare și plauzibile pentru justificarea în prezenta cauză a caracterului excepțional, necesar și proporțional al interzicerii partidului politic în discuție. Autorul sesizării nu a demonstrat existența unei „nevoi sociale imperioase” sau a unui pericol iminent care ar putea afecta pluralismul politic, statul de drept, suveranitatea, independența și integritatea Republicii Moldova, menționate în articolul 41 alin. (4) din Constituție”, a comunicat Țurcan.

Judecătorul Curții a mai declarat că „nu s-a constatat că acțiunile și mesajele partidului în discuție au un caracter violent”.

„Hotărârea Curții Constituționale care are ca obiect verificarea constituționalității unui partid politic nu poate fi fundamentată pe înscrisuri din dosare penale nefinalizate, în lipsa unor sentințe irevocabile pronunțate de instanțele competente de drept comun (tribunale independente) pe fapte imputate partidului”, a adăugat Țurcan.

Potrivit judecătorului, „argumentele autorului sesizării vizează, de fapt, o problemă de legalitate a activității Partidului politic „ȘOR”, în special cea cu privire la finanțarea ilegală și netransparentă, chestiune care trebuie să fie soluționată de alte autorități publice competente și nu țin de competența Curții Constituționale”.

„Prin urmare, consider că această sesizare urma să fie respinsă ca inadmisibilă”, a conchis Țurcan.

Pe 19 iunie, judecătorii Curții Constituționale a Moldovei s-au pronunțat asupra sesizării depuse de Guvern privind declararea formațiunii politice, conduse de Ilan Șor, în afara legii. Ei au constatat că formațiunea politică a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și au pus în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.

De menționat că judecătorii Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au avut opinii separate.

Pe 26 iunie, liderul Partidului, declarat neconstituțional, „ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat despre crearea unei noi formațiuni politice – blocul „Șansă, Obligații, Realizări”, prescurtat „Ș.O.R.”. Ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru a declarat că autoritățile vor analiza minuțios dacă blocul „Ș.O.R.” respectă cerințele. Potrivit oficialului „legislația prevede foarte clar că nu pot fi preluate denumiri/asemănări care duc în eroare alegătorul” și că „se încearcă a se face un transfer de imagine”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: