unimedia.info

DOC Autorizația de mediu a Uzinei de la Rîbnița, prelungită. Decizia CSE

Uzina Metalurgică Moldovenească de la Rîbnița a obținut autorizație de mediu până la sfârșit de an. Decizia se regăsește în hotărârea din 5 decembrie a Comisiei Situații Excepționale. 

„A fost prelungit, până la 31 decembrie 2022, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească””, se arată în hotărârea Comisiei.

După ce Tiraspolul a anunțat stare de urgență în economie, ministrul nerecunoscut al Economiei Serghei Obolonic a declarat că centrala de la Cuciurgan nu va putea să își onoreze pe deplin obligațiile contractuale cu privire la asigurarea malului drept al Nistrului cu energie electrică. Obolonic a mai precizat că Uzina Metalurgică și cea de Ciment de la Râbnița și-au sistat activitatea din cauza deficitului de gaz.

Ulterior, după ce Energocom a semnat contractul de livrare a energiei cu MGRES, ministrul nerecunoscut al Economiei de la Tiraspol Serghei Obolonic a spus că urmare a noii decizii, va fi reluată activitatea Uzinei Metalurgice și a celei de Ciment.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Hotel în loc de Penitenciarul nr. 13?/ Transnistria acuză SIS/ Cine e în spatele atacului cibernetic?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Autoritățile suspectează implicarea altor state în atacul cibernetic
— Date personale, în mâna hackerilor. Ce pot face cetățenii?
— Directoarea Agenției de Guvernare Electronică pleacă din funcție
— Diaconu, despre atacul cibernetic: Riscuri financiare mici, dar trebuie să fim vigilenți
— CEC: Atacul cibernetic nu a afectat datele alegătorilor
— Asociația Băncilor din Moldova: Banii sunt în siguranță
— Ozerov: Rusia va depune eforturi pentru livrarea gazelor în Transnistria
— Călătoriile cu microbuzele urbane din Transnistria se scumpesc
— Tiraspolul acuză SIS de pregătire a unei „provocări” la un miting
— Compensațiile la căldură, cu sprijinul FMI?
— Tofan vrea hotel în locul Penitenciarului nr. 13. Ce cred chișinăuienii?
— Profesorii care vor preda în română în Găgăuzia și Taraclia vor primi 200.000 de lei
— Gagauz a depus plângere la poliție din cauza conturilor de TikTok
— Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei și să creeze locuri de muncă
— Ce se întâmplă cu coletele comandate până la 1 noiembrie?
— Dosarul Ludmilei Vartic: „Procesul-verbal nu poate fi scos din context”
— Asistența medico-socială: Rezultatele parteneriatului de 20 de ani dintre Swiss TPH și Republica Moldova
— Primul deces cauzat de gripă în acest sezon

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: