unimedia.info

DOC Autorizația pentru activitatea Uzinei Metalurgice din Râbnița, prelungită cu încă o lună

Uzina Metalurgică din orașul Râbnița va putea activa încă o lună. Valabilitatea autorizației a fost prelungită, prin decizia Comsiei pentru Situații Excepționale (CSE), întrunită în ședință pe 31 mai.

A fost prelungit, până la 30 iunie 2022, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească””, se arată în comunicatul de presă.

Pe 29 aprilie, CSE a prelungit cu o lună autorizația temporară de mediu pentru uzina metalurgică din Rîbnița. Atunci, guvernarea a recunoscut că decizia a fost luată în schimbul păstrării neschimbat a tarifului pentru energie electrică.

Membrii CSE au aprobat și noi măsuri de promovare a exportului de produse agricole perisabile de origine din Republica Moldova. În acest sens, Serviciul Vamal împreună cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) urmează să elaboreze și să aprobe procedura de realizare a exportului acestor produse prin culoare verzi, instituite la posturile vamale de frontieră.

CSE a aprobat procedura de introducere, de către agenții economici din regiunile de est ale țării, a mărfurilor incluse în Registrul de omologare a produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților al Republicii Moldova. Astfel, comercianții urmează să prezinte la Posturile de Inspecție la frontieră ale ANSA o Declarație, în baza modelului anexat la Dispoziție.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: