screenshot

DOC Judecătorul care l-a condamnat pe Șor la doar 7,5 ani de închisoare scapă basma curată. ANI nu a constatat nereguli la declararea averii

Ex-judecătorul Andrei Niculcea, care pe 21 iunie 2017, a acceptat propunerea avocaților lui Ilan Șor, prin care infracțiunea de escrocherie să fie înlocuită cu alta mai blândă, și-a declarat corect averea. Este concluzia Autorității Naționale de Integritate (ANI), care nu a depistat nereguli și a încetat procedura de control a averii și intereselor personale în privința acestuia.

Inspectorul de integritate Victor Rența a examinat materialele dosarului de control al averii și intereselor personale, inițiat în privința lui Andrei Niculcea, ex-judecător al Judecătoriei Chișinău. Sesizarea a fost înregistrată în data de 21 iunie  2021. Potrivit acesteia, în declarațiile de avere și interese personale depuse de Niculcea în perioada 2019-2020, nu sunt reflectate bunurile imobile și mobile ale concubinei sale. Mai mult, tatăl ex-judecătorului a achiziționat un Mercedes GLE 300D și a efectuat cinci depuneri de numerar în valoare totală de circa 1,5 mln lei în casieria societății autohtone Grand Premium SRL.

Reprezentantul ANI a constatat că ex-judecătorul nu a locuit împreună cu concubina sa cel puțin 183 de zile timp de un an fiscal și cei doi nu dețin în comun vreun bun imobil. În ceea ce privește averea tatălui său, inspectorul a constatat că bărbatul beneficiază de pensie lunară de circa 400 euro din Italia, iar în perioada tranzacțiilor respective a vândut mai multe bunuri.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a constatat că, în perioada iulie 2015-iunie 2021, Andrei Niculcea a obținut un venit net de peste 1,7 mln lei și a dobândit o avere în valoare de 1,4 mln lei.

Astfel, s-a constatat că venitul net obținut de către subiectul declarării Andrei Niculcea pe parcursul exercitării funcției de demnitate publică în perioada 15 iulie 2015-24 iunie 2021 depășesc echivalentul bănesc al averii dobândite și al cheltuielilor suportate în aceeași perioadă cu 329 mii lei, fapt care înlătură existența diferenței substanțiale. Reședind din cele expuse, în cadrul controlului nu s-a constatat că averea și interesele personale nu au fost declarate în mod corespunzător”, se arată în actul de constatare.

În 2015, Andrei Niculcea a fost numit în funcția de judecător al Judecătoriei Buiucani pe un termen de 5 ani. În august 2020, el a fost numit în funcția de judecător „pe viață”, adică până la atingerea plafonului de vârstă. În noiembrie 2021, a fost semnat decretul privind eliberarea acestuia din funcție.

Magistratul este cel care, pe 21 iunie 2017, a bătut cu ciocanul în masă. A citit sentința lui Șor. Propunerea avocaților prin care infracțiunea de escrocherie să fie înlocuită cu alta mai blândă a fost acceptată. În total, în dosarul „Furtul Miliardului”, Șor s-a ales cu o pedeapsă de 7,5 ani de închisoare. Ex-judecătorul a fost subiectul unei investigații RISE Moldova, în care se arată că după decizia în dosarul „Șor”, concubina judecătorului lansează un salon de cosmetică pe Aeroportul Internațional Chișinău – controlat direct de inculpat.

De acolo, aleasa judecătorului zboară spre capitalele modei: Paris și Milano, împreună cu sora vitregă a lui Ilan Șor. Între timp, Șor devine fugar, iar judecătorul – un pasager fidel spre Israel, țara de origine a inculpatului.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: