Andrei Mardari / NewsMaker

(DOC) Parlamentul va adopta o declarație prin care condamnă agresiunea Rusiei față de Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a elaborat o declarație prin care condamnă brutalitatea războiului de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Proiectul urmează a fi aprobat de Parlament. Inițiativa, înregistrată pe 24 Februarie 2023, când se împlinește un an de la declanșarea războiului, aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare PAS.

Deputații constată că Federația Rusă, din februarie 2014, poartă un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei, amplificat la 24 februarie 2022 printr-o invazie la scară largă. Potrivit documentului, acest act de agresiune fățișă reprezintă crime de război și o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă.

Parlamentarii solicită Federației Ruse să înceteze imediat activitățile militare în Ucraina și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei. În același timp, autoritățile Republicii Moldova susțin eforturile comunității statelor democratice de a institui un tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, stabilirea răspunderii pentru crime de război și pentru toate încălcările dreptului internațional umanitar comise de Federația Rusă și acoliții săi în Ucraina. Documentul confirmă disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a acorda și în continuare asistență umanitară și ajutor locuitorilor Ucrainei care sunt în căutarea unui refugiu din cauza războiului.

Deputații lansează un apel la unitate, vigilență și responsabilitate către toți cetățenii Republicii Moldova care doresc pace și libertate.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj la un an de la declanșarea războiului din Ucraina, care a furat mii de vieți și a măturat sute de localități din țara vecină. Șeful legislativului a elogiat efortul măreț al societății noastre, care a demonstrat că suntem o țară mică, cu inimă mare. „Un an de la agresiunea rusă, fără precedent în Europa de la al Doilea Război Mondial. Moldova și-a deschis larg ușile pentru refugiații ucraineni, cetățenii moldoveni continuă să găzduiască peste 80 de mii de ucraineni. Ne dorim cât mai repede ca acest război nedrept să se termine. Dar nu oricum. Am fost și rămânem alături de prietenii noștri din Ucraina și bravul popor ucrainean”, se menționează în mesajul lui Grosu.

Amintim că, pe 5 decembrie 2022, speakerul Igor Grosu a declarat că Parlamentul Republicii Moldova va analiza rezoluția prin care Parlamentului European a recunoscut Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul” și va fi luată o poziție oficială în acest sens.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Calea Ferată din Moldova

Un nou accident feroviar: mașină cu cinci persoane, inclusiv trei minori, lovită de o locomotivă

În Republica Moldova crește numărul accidentelor la trecerile la nivel de cale ferată. Dacă în 2025 au fost înregistrate 10 cazuri, în 2026, până în luna iunie, au fost documentate 12. Datele au fost comunicate pe 8 iunie de întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” (CFM), care a raportat un nou accident. Potrivit întreprinderii, un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei minori, a ajuns în fața unei locomotive pe sectorul Cimișlia-Zloți.

Întreprinderea a atenționat asupra creșterii alarmante a numărului de incidente și accidente feroviare în Republica Moldova.

„Dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12! Cel mai recent incident s-a produs în seara zilei de 6 iunie 2026, la trecerea la nivel de la km 97, pe sectorul Cimișlia–Zloți, unde un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei minori, a pătruns în fața unei locomotive. În urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă atât automobilul, cât și locomotiva au fost semnificativ deteriorate”, a comunicat întreprinderea.

CFM a solicitat șoferilor să respecte regulile de circulație și semnalizarea la trecerile la nivel cu calea ferată. „Traversarea căii ferate se va efectua exclusiv prin locurile special amenajate și semnalizate; Este interzisă trecerea peste linii în fața trenurilor aflate în mișcare sau staționate; Nu se admite aflarea, deplasarea sau staționarea pe liniile de cale ferată ori în zona de siguranță a acestora; Conducătorii auto sunt obligați să respecte indicatoarele și semnalele de la trecerile la nivel cu calea ferată; Părinții și cadrele didactice sunt îndemnați să informeze copiii și tinerii despre pericolele existente în zona căii ferate”, a menționat întreprinderea.

În contextul accidentului raportat de CFM pe sectorul Cimișlia–Zloți, NewsMaker a solicitat mai multe detalii de la poliție.

Amintim că ultimul accident raportat de CFM înainte de acesta a avut loc pe 31 mai, în comuna Gangura din raionul Ialoveni, după ce un șofer nu s-ar fi asigurat la traversarea căii ferate, iar mașina sa a fost lovită de o locomotivă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: