Primăria
Максим Андреев, NewsMaker

(DOC) Rusia, declarată stat care finanțează terorismul de 25 consilieri ai municipiului Chișinău

25 de consilieri ai mun. Chișinău au semnat o declarație prin care Federația Rusă este recunoscută drept „stat care finanțează terorismul”. Documentul a fost publicat pe 15 decembrie de către consilierul municipal al Partidului Liberal (PL) Ion Cebanu.

„Rusia – stat terorist! Majoritatea consilierilor din Consiliul Municipal Chișinău au semnat o declarație referitoare la recunoașterea Federației Ruse drept stat care finanțează terorismul! Este un act care ar trebui să-l facă și Parlamentul de la Chișinău! Masacrul din Ucraina trebuie condamnat cu cea mai mare vehemență de la toate tribunele posibile! Îndemnăm și celorlalte administrații publice locale să facă la fel!”, a comentat consilierul municipal Ion Cebanu.

Cebanu a adăugat că fracțiunea PL din CMC care cea care a inițiat declarația și a precizat că formațiunea va cere în continuare, pe baza acestei declarații, denunțarea tuturor acordurilor cu Federația Rusă semnate de municipalitatea din Chișinău.

Acesta a precizat că la declarație ar fi aderat 26 consilieri municipali din 51 – ceea ce constituie majoritatea, însă că, în momentul semnării,  unul a lipsit. Prin urmare, documentul e semnat de 25 de consilieri.

Ion Cebanu
Ion Cebanu

Mai multe țări europene, printre care Cehia, Lituania, Letonia, Polonia, dar și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au adoptat anterior astfel de declarații în legislativ.

Pe 20 noiembrie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Dumitru Alaiba a propus în cadrul ședinței plenare a Legislativului recunoașterea Rusiei, de către Parlamentul Republicii Moldova, drept „regim terorist”. Potrivit parlamentarului, motivul de bază ar fi „atrocitățile” pe care armata rusă le comit în războiul pe care îl duce în Ucraina din primăvara acestui an.

Președintele parlamentului Igor Grosu a anunțat într-o emisiune televizată, la începutul lunii decembrie, că Legislativul Republicii Moldova va analiza rezoluția prin care Parlamentului European a recunoscut Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul” și va fi luată o poziție oficială în acest sens.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: