DOC Televiziunea publică Moldova 1 – monitorizată: s-a observat o ușoară favorizare a PAS
Full Article 2 minutes read

DOC Televiziunea publică Moldova 1 – monitorizată: s-a observat o ușoară favorizare a PAS

În perioada 28 noiembrie – 4 decembrie 2022, televiziunea publică Moldova 1 a reflectat în mare parte neutru informația inclusă în principalul buletin de știri al zilei „Mesager”. Totuși, s-a observat o ușoară favorizare a reprezentanților Partidului Acțiune și Solidaritate atât din punct de vedere al frecvenței acestora în calitate de surse citate direct, cât și al spațiului de emisie oferit. Concluzia se regăsește într-un raport de monitorizare, publicat de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Raportul mai arată că, din punct de vedere a respectării deontologiei profesionale, comparativ cu perioada de monitorizare anterioară (31 august – 6 septembrie 2020), postul public de televiziune și-a îmbunătățit ușor calitatea conținutului și a comis mult mai puține abateri, relatează mediacritica.md.

Comparativ cu aceeași perioadă, frecvența citării directe sau indirecte a autorităților centrale s-a redus. De asemenea, sursele abordate de reporterii Moldova 1 au fost diversificate simțitor, printre acestea numărându-se mult mai des profesori, experți, medici, activiști civici, fermieri, elevi, precum și alți cetățeni.

Totuși, persoanele menționate sau citate cel mai des în calitate de surse sunt reprezentanți ai Guvernului, Președinției și ai PAS.

Moldova 1 a reflectat neutru și echidistant informația privind partidele și politicienii de opoziție.

„PAS a fost însă ușor favorizat din punct de vedere al frecvenței apariției în știri și al spațiului de emisie oferit. Pe de altă parte, Partidul Șor nu a fost vizat aproape deloc în conținuturile informative ale postului de televiziune. În același timp, reprezentanții partidelor politice extraparlamentare au lipsit cu desăvârșire”, comunică sursa.

Cea mai des comisă abatere deontologică în perioada vizată este neindicarea sursei pe imaginile video sau foto preluate.

În fiecare buletin informativ au fost difuzate știri despre situația din Ucraina, pe care Moldova 1 le-a ilustrat cu imagini preluate de pe alte platforme fără indicarea sursei acestora, mai precizează sursa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: