Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, cere demisia a cinci vicepreședinți de raioane, membre ai partidului, după ce au votat, împreună cu consilierii locali ai socialiștilor, pentru numirea în funcție a unui președinte de raion din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Este vorba de aleșii locali din raioanele Ștefan-Voda, Căușeni, Cahul, Anenii Noi și Șoldănești.
Dodon anunță că Comitetul Executiv politic și-a dat votul pentru „mustrarea aspră” a consilierilor raionali din cele cinci raioane, care sunt membri ai PSRM, după ce au votat pentru președinții de raion PAS.
„Se indică vicepreședinților de raion reprezentați ai PSRM din localitățile respective să-și dea demisia din funcție sau să renunțe la calitatea de membru al PSRM”, anunță Dodon.
Fostul președinte al țării spune că socialiștii sunt disponibili să voteze cu alte partide politice, pentru demisia președinților PAS aleși la conducerea celor cinci raioane.
„Atenționăm consilierii raionali PSRM despre poziția categorică a conducerii PSRM cu privire la neadmiterea votării președintelor PAS în consiliile raionale rămase. (…) Comitetul Executiv politic va examina necesitatea creării unei comisii care va monitoriza activitatea aleșilor locali ai PSRM pentru a preveni votările politice cu PAS la nivel local”, a mai precizat Dodon.
Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că partidul de guvernare „nu comentează” declarațiile socialistului Igor Dodon.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!