Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, recunoaște că salariile polițiștilor nu sunt pe măsura așteptărilor. Totuși, acesta susține că angajații înțeleg situația bugetară și apreciază majorarea salarială de 15%, promisă de la 1 ianuarie 2027. Cernăuțeanu a comparat bugetul cu o plăcintă care trebuie împărțită „la toți egal”.
„Haideți să fim sinceri. Noi înțelegem eforturile care sunt depuse de către Guvern, eforturile care sunt depuse de către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor pentru majorările respective. Noi raționalizăm că nu este suficientă această majorare, dar ea este binevenită. Noi înțelegem că reieșind din crizele care există, nu poți să tai într-o zi totul. Suntem destul de raționali și înțelegem că, ca să ne ofere nouă, trebuie să taie de la profesori sau de la alții”, a declarat Cernăuțeanu la Vocea Basarabiei.
Șeful IGP a comparat distribuirea banilor publici cu împărțirea unei plăcinte.
„Este logic să împărțim exact plăcinta, ca să avem toți egal, chiar dacă recunoaștem că nu suntem sătui, dar nu murim de foame. Cu siguranță, din punctul meu de vedere și a eforturilor depuse de colegii mei, salariul este necesar de a fi mult mai mare. Înțelegem foarte bine că polițistul nu are o posibilitate de a avea alte activități prin cumul în alte entități, el se limitează doar la acest salariu”, a mai declarat Cernăuțeanu.
Nu este pentru prima dată când bugetul țării este comparat cu o plăcintă. În 2022, explicând de ce pensiile nu pot fi majorate mai mult, președinta Maia Sandu a declarat: „Bugetul țării este ca o plăcintă. Dacă plăcinta este mică, nu o să ne ajungă”.
***
Amintim că premierul Vasile Tofan a anunțat, pe 19 august, că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027. Pentru angajații din domeniul ordinii publice este prevăzută o creștere de 15%. Până atunci, bugetarii cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice între 2.000 și 4.000 de lei. Polițiștii vor beneficia de câte 3.000 de lei. Potrivit premierului, noua Lege a salarizării urmează să fie aprobată de Guvern în octombrie și transmisă Parlamentului.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!