primul.md

Dodon, indignat că Sandu a cerut Guvernului să aloce bani pentru anticipate: „Nu este țara în care un om să bată cu pumnul în masă”

Președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon susține că șefa statului a expediat o scrisoare Guvernului, prin care a cerut „în mod categoric ca toți banii din Fondul de rezervă să fie alocați pentru alegerile parlamentare anticipate”. Declarația a fost făcută în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 7 mai. Întrebată de jurnaliști, Maia Sandu a precizat că solicitarea sa este legală și este obligația guvernului să aloce banii necesari pentru organizarea și desfășurarea scrutinului.

Dodon a amintit că cele 125 de milioane de lei pentru anticipate nu sunt prevăzute în bugetul de stat. Totodată, liderul PSRM susține că Sandu nu are nicio împuternicire legală ca să vină cu asemenea demersuri către Executiv.

„Președintele nu are așa atribuții ca să ceară categoric. Nu este țara în care un om să bată cu pumnul în masă și să spună că face așa sau altfel. Să iei toți banii din rezerva de stat, suntem într-o perioadă de incertitudine, două luni campanie electorală, pe urmă încă trei luni până se formează Guvernul, o lună și jumătate până se creează majoritatea parlamentară. Adică patru luni noi suntem în perioadă de incertitudine și să scoți toți banii din rezerva de stat în situația de incertitudine cred că este o greșeală”, a spus Dodon.

Ulterior, în cadrul întrevederii cu jurnaliștii, după ce s-a vaccinat împotriva coronavirusului, președinta țării a făcut trimitere la Decretul pe care l-a semnat pe 28 aprilie, privind dizolvarea Parlamentului.

„Bani se vor găsi, asta este obligația guvernului. În Decret, lucrurile sunt scrise foarte clar și această solicitare este legală și este obligația guvernului să aloce acești bani”, a declarat președinta țării.

***

Alegerile parlamentare anticipate sunt planificate pentru 11 iulie. Pentru desfășurarea scrutinului este necesară suma de 125 mln de lei. Premierul interimar Aureliu Ciocoi a menționat că suma este exagerată și, în prezent, în Fondul de rezervă nu există acești bani. De cealaltă parte, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate Igor Grosu susține că Guvernul tergiversează procesul de alocare a banilor pentru organizarea alegerilor anticipate. În cazul în care, intenționat, nu va fi adoptată o astfel de decizie, liderul PAS spune că formațiunea sa va face apel la cetățeni, să iasă în stradă pentru a-și apăra dreptul la vot.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Lukașenko contează pe Dodon/Un avion din Ucraina, la Chișinău/Sandu pregătește Moldova pentru iarnă

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Moldova a notificat CSI despre retragerea din acordurile de bază
— Consiliul Național de Securitate, în ședință: Riscuri, scenarii și măsur
— Echipament modern pentru Institutul Mamei și Copilului
— Un avion de transport militar din Ucraina a aterizat la Chișinău
— Guțul a scris o carte în penitenciar: Ce spune despre condițiile de detenție?
— Percheziții în dosarul eliberării condamnaților pe viață
— Risc de inundații în două localități din Călărași
— Igor Dodon s-a întâlnit cu Alexandr Lukașenko la Minsk
— Ceban, absent din nou în dosarul „Kuliok”. Judecător: El ne face agenda?
— Traian Băsescu devine, din nou, cetățean al Republicii Moldova
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: