Nadejda Coptu / NewsMaker

Dodon, nemulțumit că rămâne în arest la domiciliu, spune că va ataca decizia: „Procurorii nu au prezentat motive”

După ce instanța a decis că Igor Dodon va rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu, fostul șef de stat spune că hotărârea „nu este surprinzătoare” pentru el și o va ataca cu recurs. 

Pe pagina sa de Facebook, ex-președintele Republicii Moldova a menționat că a „admis că va fi anume această” decizie a magistraților.

„Hotărârea de astăzi nu este una surprinzătoare pentru noi. Am admis că va fi anume aceasta. Totodată, cererea procurorilor de a înăspri condițiile arestului la domiciliu a fost respinsă”, a scris Dodon.

La fel, el a menționat că decizia de astăzi va fi atacată cu recurs „deoarece procurorii nu au prezentat motive pentru prelungirea arestului la domiciliu”.

„Așteptăm, de asemenea, și noi presiuni la adresa persoanelor apropiate mie și la adresa Partidului Socialiștilor. Cunoaștem despre existența unor astfel de planuri la conducerea țării. Noi, împreună cu echipa, vom face față noilor provocări și, chiar în cele mai negative scenarii, vom găsi ieșire din situație”, a mai adăugat fostul șef de stat.

***

În dimineața zilei de 21 iulie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit arestul la domiciliu pe numele lui Dodon cu încă 30 de zile.

Procuratura Generală a precizat că magistrații au menținut aceleași restricții din mandatul anterior, deși procurorii au solicitat aplicarea restricției cu privire la limitarea convorbirilor telefonice, recepționării și expedierii trimiterilor poștale și utilizării altor mijloace de comunicare.

„Având în vedere că solicitarea procurorilor a fost respinsă de către judecătorul de instrucție, procurorii anticorupție urmează să conteste decizia instanței cu recurs la Curtea de Apel Chișinău”, a declarat Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt de la Procuratura Generală, pentru NM.

Fostul președinte al țării, Igor Dodon, figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”. Potrivit lui, acuzațiile au fost înaintate „la comandă”.

Anterior, președinta Maia Sandu s-a referit la reținerea și percheziționarea în cazul lui Igor Dodon. Șefa statului a menționat că procurorii trebuie să respecte legea cu strictețe. Despre acuzația lui Igor Dodon, potrivit căruia în spatele acestor acțiuni ar fi Maia Sandu, coordonată de „Ambasada SUA”, șefa statului a răspuns: „Omului îi place să se victimizeze, întreg universul stă în spatele acestor acțiuni”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: