Максим Андреев, NewsMaker

Sandu, despre reținerea lui Dodon chiar de ziua ei: „Este un pic ciudat, îi înțeleg pe cei care și-au pus această întrebare”

Președinta țării Maia Sandu consideră că este „un pic ciudat” faptul că Igor Dodon a fost percheziționat și reținut chiar în ziua în care ea a împlinit 50 de ani. În cadrul ediției din 30 mai a emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV, șefa statului a reiterat faptul că procurorii trebuie să respecte legea cu strictețe.

Maia Sandu a reiterat că nu știa despre acțiunile procesuale față de Igor Dodon și a aflat din presă despre cele întâmplate, în timp ce se afla în SUA: „Nu, eu nu am fost informată. Eram în afara țării. Am aflat despre aceste acțiuni în momentul în care am citit presa. Nu am fost informată de către SIS. Nu spun că trebuia să fiu informată, ci că orice cercetare pe fapte de corupție, soldată cu arest trebuie să fie foarte bine argumentată”, a precizat președinta țării.

Despre acuzația lui Igor Dodon, potrivit căruia în spatele acestor acțiuni ar fi Maia Sandu, coordonată de „Ambasada SUA”, șefa statului a răspuns: „Omului îi place să se victimizeze, întreg universul stă în spatele acestor acțiuni”.

Totodată, Maia Sandu a menționat că și ei i se pare ciudat că perchezițiile și reținerea fostului președinte Igor Dodon au avut loc chiar de ziua ei.

„Este un pic ciudat, eu îi înțeleg pe cei care și-au pus această întrebare. Bănuiesc că procurorii nici nu sunt obligați și nici nu au știut. Dar e un pic ciudat. De aceea, e bine ca să nu apară nicio întrebare: să fie făcute strict în conformitate cu legea. Să nu ne întrebăm de ce a apărut în presă înainte să comunice Procuratura”, a spus Sandu.

***

Amintim că Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai. El este acuzat de îmbogățire ilicită, trădare de patrie, finanțare ilegală a partidului și corupție pasivă. Ulterior, el a fost plasat, prin decizia instanței de judecată, în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii și avocații au contestat decizia: primii solicită plasarea lui Dodon în izolator, iar apărătorii – eliberarea.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu

Maia Sandu respinge acuzațiile serviciilor secrete rusești: „Minciunile vor curge gârlă doar pentru a pune mâna pe Moldova”

Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție publică după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat, pe 14 iulie, un comunicat în care susține că NATO ar încerca să atragă Republica Moldova într-un conflict militar cu Rusia. Șefa statului a respins acuzațiile, pe care le-a calificat drept „aberații inventate în laboratoarele Kremlinului”, menite să răspândească frică și panică în rândul cetățenilor.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, avertizează președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că „în Moldova este pace” și a reiterat angajamentul pentru aderarea la Uniunea Europeană, or, spune Maia Sandu – „doar aici țara noastră poate fi la adăpost pe termen lung”.

„Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, mai susține președinta Maia Sandu.

Precizăm că, în ultima perioadă, atacurile hibride ruse la adresa Republicii Moldova s-au intensificat. În aprilie a devenit cunoscut public că rețelele rusești „Matrioșka” și „Pravda” desfășoară pe rețelele de socializare campanii de dezinformare împotriva țării noastre, fiind folosită în special imaginea președintei Maia Sandu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat atunci că Rusia investiseră deja 200 de milioane de euro în aceste campanii de dezinformare. Potrivit lui, scopul lor este influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: