Dodon vrea o rezoluție în sprijinul planului de pace al lui Trump. Grosu: „Să propună către Putin să înceteze a mai omorî oameni în Ucraina”

Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul PSRM, Igor Dodon, a propus adoptarea unei rezoluții parlamentare în sprijinul „planului de pace al lui Donald Trump”, subliniind necesitatea unei poziții clare a Chișinăului în contextul discuțiilor internaționale privind pacea în regiune. Inițiativa a fost anunțată într-o postare pe Facebook, unde Dodon a criticat lipsa de reacție a actualei guvernări și a afirmat că majoritatea cetățenilor își doresc restabilirea rapidă a păcii și stabilității.

„Consider că o asemenea inacțiune este inadmisibilă. Suntem obligați să adoptăm o poziție clară și responsabilă. Tocmai de aceea, astăzi vin cu propunerea privind adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a unei rezoluții în sprijinul planului de pace al lui Donald Trump. Majoritatea cetățenilor noștri își doresc restabilirea cât mai rapidă a păcii și a stabilității în regiune, de aceea, astăzi mai mult ca oricând, este important să promovăm pași orientați spre dialog și soluționare pașnică”, a transmis Igor Dodon.

Înaintea ședinței Parlamentului din 29 decembrie, Igor Dodon a precizat pentru NewsMaker că inițiativa ar trebui susținută unanim de toți parlamentarii care își doresc pacea în Ucraina.

„Eu cred că trebuie să fie o rezoluție votată în unanimitate de toți deputații din Parlament, care pledează pentru stoparea războiului din Ucraina, și susțin inițiativele, care la moment vedeți, la nivel mondial, aproape de toți sunt susținute – inițiativele domnului Trump și Statelor Unite ale Americii pentru stabilirea păcii în Ucraina. Noi elaborăm un proiect în acest sens. Vedem dacă reușim astăzi. Dar eu sper că această inițiativă să fie susținută de toți deputații”, a încheiat liderul socialiștilor.

În replică, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu a comentat rezoluția propusă de Dodon, calificând-o drept „de doi bani”. Oficialul a subliniat că mai bine Igor Dodon, iar cere lui Putin, oprirea ostilităților în Ucraina, iar inițiativa propusă nu este nimic altceva decât un gest de imagine.

Dar nu vrea să propună o rezoluție către Putin să înceteze a mai omorî oameni în Ucraina, iată asta trebuie să facă, în rest vrea să iasă în evidență, pe bune, ca musca la arat. Când oamenii acolo discută, ultima sută de metri, sper să fie ultima sută de metri, că toți urmărim, 90% de azi am ascultat pe unul dintre subiecte, pe alte aspect deja s-au ajuns la un acord. Suntem în asteptarea unui deznodământ, care trebuie să fie pacea, oprirea ostilităților, ca oamenii să nu mai moară. În rest astea sunt figurații de doi bani”, a comentat Igor Grosu.

***

Amintim că președinții SUA și ai Ucrainei, Donald Trump și Vladimir Zelenski, după trei ore de negocieri în Florida, au declarat că au realizat progrese semnificative pe calea păcii cu Rusia. Totuși, problema principală rămâne nerezolvată: Putin cere Donbasul, Zelenski se opune, iar Trump insistă asupra unei înțelegeri. De această dată, Trump și Zelenski vorbesc despre câteva săptămâni, după care parametrii unui acord de pace vor fi mult mai clari, relatează BBC.

La finalul lor, Trump a declarat că discuțiile au fost „minunate” și că a fost o „conversație excelentă”, care a apropiat considerabil sfârșitul războiului ruso-ucrainean. Potrivit lui Trump, acordul de pace este aproape, părțile au convenit asupra a aproximativ 95% din condiții. Totuși, el a adăugat că problema principală rămâne nerezolvată – cui vor aparține regiunile din Donbas. Donald Trump a numit această problemă „cea mai importantă”, iar, în opinia sa, părțile deocamdată „se apropie de un acord” în această privință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: