Wikipedia

Două moldovence, exploatate sexual în Rusia. Doi bărbați din Ceadîr-Lunga au ajuns pe banca acuzaților

Doi bărbați din Ceadîr-Lunga au exploatat sexual două femei timp de mai mulți ani, în orașul Himchi, Federația Rusă. Aceștia au ademenit victimele peste hotare, apoi le-au sechestrat documentele și le-au impus să presteze servicii sexuale contra cost. Toți banii erau însușiți de cei doi indivizi. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat, în data de 16 iulie, că a finalizat urmărirea penală în privința celor doi și a trimis materialele în instanță. 

Potrivit PCCOCS, prima din victime a fost recrutată de către unul din inculpați în 2012, atunci când avea vârsta de 26 de ani. Acesta-i promisese lucru bine plătit, în calitate de vânzătoare la peronul gării din Himchi. Înainte de a pleca peste hotare, acesta „a ajutat-o” să-și perfecteze pașaportul și să-și procurere tichet la autocar. Sosită acolo, însă, acesta a adăpostit-o într-un apartament, i-a sechestrat pașaportul și a impus-o să presteze servicii sexuale, până în anul 2014, iar banii și i-a însușit. Victima solicită un prejudiciu de 200 000 ruble.

Aceiași femeie, în 2015, a fost convinsă de către al doilea bărbat trimis în judecată ca să practice prostituția pentru clienți identificați de către dânsul, fără însă ca să-i dea banii primiți de la clienți. Situația a continuat până în anul 2016.  Astfel, cel de-al doilea inculpat este învinuit de proxenetism, care se pedepsește cu închisoare de la 4 la 7 ani.

A doua victimă a fost recrutată în 2012, având atunci un copil de un an. Inculpații au profitat de situația ei financiară precară și au dus-o în Federația Rusă în scopul traficării sexuale. Unul din inculpați a transportat-o cu mașina la Moscova, apoi, împreună cu cel de-al doilea inculpat, au adăpostit-o într-un apartament din orașul Himchi. Ulterior, cei doi indivizi i-au sechestrat pașaportul și au impus-o să presteze servicii sexuale, timp în care copilul era lăsat în grija altei persoane. Aceasta a prestat servicii sexuale, contra sumelor de 8 000 – 11 000 ruble/noapte, până în anul 2016, iar banii și i-au însușit inculpații.

Prin urmare, victima solicită și un prejudiciu de $6 000.

Potrivit Codului penal, exploatarea sexuală comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Cei doi bărbați, care au acum vârsta de 33 de ani, au fost audiați pe caz la revenirea în Moldova din Rusia, în 2020 și 2023.

PCCOCS a finalizat urmărirea penală în privința celor doi inculpați și a trimis materialele. Procesul de judecată urmează să aibă loc la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Shutterstock

Compensații, asistență medicală și psihologică: Promo-LEX cere modificarea proiectului privind reabilitarea victimelor infracțiunilor

Proiectul de lege privind reabilitarea victimelor infracțiunilor trebuie modificat înainte de examinarea în lectura a doua în Parlament, pentru ca persoanele persecutate din regiunea transnistreană să poată beneficia efectiv de sprijinul prevăzut de stat. Despre acest lucru scrie avocata Asociației Promo-LEX, Nicoleta Hriplivîi, într-un articol publicat pe 29 septembrie. Aceasta a atras atenția asupra mai multor prevederi care ar putea limita accesul victimelor la compensații și servicii.

Una dintre problemele semnalate se referă la compensațiile financiare. Proiectul prevede necesitatea unui act definitiv de constatare a infracțiunii, însă nu stabilește clar ce se întâmplă atunci când autorul este cunoscut, dar nu poate fi tras la răspundere de autoritățile constituționale, iar dosarul penal este suspendat.

„Fără o clarificare, există riscul ca blocajul existent sub Legea nr. 137/2016 să se mențină”, a spus Hriplivîi.

Avocata a atras atenția și asupra asistenței medicale. Proiectul garantează gratuit doar asistența medicală urgentă. Astfel, victimele care au nevoie de tratament sau recuperare pe termen lung și care nu sunt asigurate ar putea întâmpina în continuare dificultăți în accesarea serviciilor medicale necesare.

O altă problemă vizează durata asistenței psihologice, care ar urma să fie oferită din bugetul de stat pentru cel mult trei luni. Promo-LEX consideră că această perioadă poate fi prea scurtă pentru persoanele care au trecut prin abuzuri grave, inclusiv tortură. Procuratura Generală a propus ca, pentru anumite categorii de victime, perioada să poată ajunge la șase luni și să fie prelungită la recomandarea psihologului.

Hriplivîi consideră problematică și prevederea potrivit căreia victima poate pierde dreptul la compensație dacă refuză intenționat să contribuie la anchetă. În cazul victimelor din regiunea transnistreană, acestea s-ar putea teme de represalii împotriva rudelor care locuiesc în stânga Nistrului.

„Un asemenea comportament nu ar trebui tratat automat ca un refuz nejustificat”, a subliniat avocata. Promo-LEX a propus ca legea să țină cont de situațiile în care victima se teme de represalii.

O altă îngrijorare vizează finanțarea serviciilor de suport. Proiectul prevede că autoritățile locale își îndeplinesc obligațiile în limitele resurselor bugetare disponibile. Potrivit avocatei, acest lucru ar putea duce la situații în care lipsa resurselor financiare să constituie un motiv pentru neacordarea unor servicii precum asistența psihologică sau adăpostul.

Avocata a mai spus că este nevoie de un mecanism clar prin care victimele să fie preluate și direcționate către instituțiile de care au nevoie. În opinia sa, trebuie stabilit clar cine preia cazul, cine evaluează nevoile victimei și cine asigură accesul acesteia la asistență juridică, medicală sau socială.

Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege privind reabilitarea victimelor infracțiunilor pe 24 septembrie. Documentul introduce pentru prima dată în legislație noțiunea de „victimă persecutată”, inclusiv pentru persoanele ale căror drepturi au fost încălcate de structurile ilegale din regiunea transnistreană. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiției și aprobat de Guvern pe 22 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: