Андрей Мардарь / NewsMaker

Dorin Chirtoacă renunță la mandatul de consilier și la președinția PL (VIDEO)

Dorin Chirtoacă a decis să renunțe la mandatul de consilier municipal, precum și la funcția de președinte a Partidului Liberal. Anunțul a fost făcut chiar de către acesta, pe 26 octombrie, prin intermediul unei scrisori adresate „paternerilor din Europa și SUA”. Chirtoacă a precizat că își întrerupe activitatea politică și publică, în semn de protest față de dosarele în care este vizat și pe care le califică drept politice.

Dorin Chirtoacă a dat asigurări că, pe durata întregii sale activități, nu a comis acțiuni ilegale.

„Sunt peste 5 ani de când sistemul caută fapte ilegale ale subsemnatului și nu le poate găsi. Am respins cu fermitate ofertele venite din partea lor, inclusiv în ceea ce privește rezolvarea dosarelor”, a menționat Chirtoacă și a criticat faptul că Dumitru Robu a preluat funcția de procuror general interimar. În context, Chirtoacă a acuzat guvernarea că ar încerca să controleze justiția.

Fostul primar al capitalei a mai menționat că își va căuta dreptatea la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

„Nu-mi este teamă să fiu condamnat pe baza acestor dosare fabricate, pentru că știu că nu am pentru ce, dar sunt deranjat de faptul că nu este vorba despre justiție, ci despre aranjamente politice, ceea ce înseamna din nou, standarde duble. (…) Prin urmare, în acest moment, nu văd altă cale decât, ca în semn de protest, să-mi depun mandatul de consilier municipal, să renunț la calitatea de președinte al PL și să-mi întrerup astfel activitatea politică și publică, pentru a aștepta în tăcere și demnitate, deznodământul acestei situații penibile”, a scris Chirtoacă și a subliniat că nu renunță la promovarea ideii reîntregirii neamului românesc și integrarea în NATO și UE.

Amintim că Dorin Chirtoacă a deținut trei mandate de primar al mun. Chișinău – din 2007 până în 2018.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Sărbătoare, mândrie și întrebări fără răspuns. Cum a marcat Găgăuzia 36 de ani

La Comrat au fost marcați 36 de ani de la proclamarea Republicii Găgăuze. În 1990, regiunea a vrut să se separe de Moldova, dar să rămână în componența URSS. Patru ani mai târziu, cu medierea Turciei, Găgăuzia a obținut statutul de autonomie în cadrul Moldovei independente. NewsMaker a mers să afle ce înseamnă astăzi această dată pentru locuitori.

„Republica Găgăuză trebuie să existe în cadrul Republicii Moldova”, spune unul dintre localnici. Un veteran al formării autonomiei consideră această zi o mare sărbătoare: „Am fost la origini, pentru ca poporul găgăuz să se ridice din genunchi”.

Fostul deputat Vasile Neicovcen, care a documentat fiecare etapă a proclamării, consideră că în 36 de ani Găgăuzia nu a reușit să se integreze pe deplin în instituțiile puterii din Moldova, iar relațiile dintre Comrat și Chișinău au ajuns într-un impas.

Directoarea unei grădinițe, Alla, spune că în Găgăuzia există multilingvism și că toți înțeleg limba găgăuză, însă fiul ei cel mare, programator, cel mai probabil va pleca — aici nu există oportunități pentru profesia lui.

Dillara din Cazaclia cultivă lavandă, studiază relații internaționale în Turcia și visează să se întoarcă. „Suntem foarte mândri că putem exista ca găgăuzi”, spune ea.

La ședința festivă a Adunării Populare a Găgăuziei, vicepreședintele Gheorghe Leiciu a numit ziua de 19 august un exemplu de „luptă pentru dobândirea statalității”. Întrebarea principală, la 36 de ani, nu mai este statutul, ci cât de bine funcționează autonomia pentru oamenii care trăiesc aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: