YouTube

Dorin Damir rămâne în arest preventiv. Judecătoria Chișinău a respins cererea avocaților

Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a respins cererea apărării, prin care a fost solicitată revocarea sau înlocuirea măsurii sub formă de arest preventiv în privința președintelui Asociației FEA. Hotărârea a fost pronunțată în după amiaza zilei de marți, 21 septembrie. Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur.

Prin urmare, învinuitul Dorin damir se află în continuare în arest preventiv, iar investigațiile procurorilor PCCOCS pe dosar continuă.

Amintim că Dorin Damir a fost reținut pe 5 iulie 2021, în aceeași zi cu șeful IP Bălți Vladimir Cojocaru și cu un inspector al Poliției de Frontieră, al cărui nume nu a fost făcut public.

Potrivit procurorilor, în 2017, Cojocaru, care conducea în acea perioadă Direcția nr.5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al Poliției i-ar fi făcut rost lui Damir (un apropiat de-al ex-președintelui PDM Vladimir Plahotniuc) o legitimație în calitate de ofițer superior, care lucrează sub acoperire. De asemenea, lui Damir i-a fost dat pseudonimul HOLRIO. Pentru a acoperi infracțiunea, Cojocaru a secretizat documentele respective.

De asemenea, potrivit acuzării, deși Damir nu avea permisiune de acces la secrete de stat, Cojocaru și subalternii săi i-au arătat documente secrete și au dezvăluit anumite informații confidențiale despre activitatea lor.

În 2018, Damir a obținut documente noi cu numele Dumitru Busuioc, sub pretextul că ar desfășura o investigație sub acoperire. Potrivit procurorilor, Damir a utilizat actele de identitate în scopuri personale. Astfel, în iunie 2018, acesta a zburat la Kiev, deși acțiunile sale nu ar fi avut nicio legătură cu presupusa sa activitate în cadrul poliției.

Pe 7 iulie, Judecătoria Ciocana a dispus plasarea lui Dorin Damir și a altor doi figuranți în arest preventiv. Pe 1 august, în același dosar a fost plasat în arest Alexandru Pînzari, care în acea perioadă deținea funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției. Potrivit procurorului de caz, Pînzari a avut „un rol-cheie” în acest dosar. Pe 25 august, prin decizia magistraților, Pînzari a fost plasat în arest la domiciliu. Acesta se declară nevinovat și califică acuzațiile drept răfuială politică.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eșec în instanță pentru Plahotniuc: CSJ a respins recursul privind schimbarea completului de judecată

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat inadmisibil recursul avocaților lui Vladimir Plahotniuc, care au contestat înlocuirea unui judecător din completul Curții de Apel Centru ce examinează dosarul fostului lider democrat. Instanța a constatat că o asemenea decizie nu poate fi contestată separat, ci doar odată cu hotărârea pronunțată asupra fondului cauzei, transmite TVR Moldova.

Pe 30 septembrie, președintele interimar al Curții de Apel Centru a dispus înlocuirea judecătorului Vitalie Budeci cu Vitalie Pîslariuc în completul care examinează apelurile depuse atât de procurori, cât și de avocații lui Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”.

Decizia a fost motivată prin imposibilitatea lui Budeci de a emite acte judecătorești de dispoziție, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat raportul privind nepromovarea de către acesta a evaluării externe.

Avocații Lucian Rogac și Mihail Silivestru au contestat încheierea, susținând că înlocuirea judecătorului nu era justificată și că examinarea apelurilor putea fi amânată până la soluționarea contestației acestuia privind rezultatul evaluării externe. Apărarea a mai invocat faptul că noul judecător ar fi fost desemnat fără repartizare aleatorie prin sistemul de gestionare a dosarelor.

Prin încheierea din 22 octombrie, CSJ a respins recursul ca inadmisibil, precizând că legea nu permite contestarea separată a deciziilor privind schimbarea completului de judecată. Astfel, instanța nu a examinat argumentele avocaților privind legalitatea înlocuirii judecătorului. Încheierea este irevocabilă.

Procuratura Anticorupție a depus apelul pe 6 mai, după ce, pe 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procurorii solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de închisoare.

Fostul lider al Partidului Democrat a fost condamnat pentru cinci capete de acuzare, inclusiv constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Plahotniuc ar fi beneficiat de aproximativ 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani sustrași din trei bănci comerciale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: