Două nave ale „flotei fantomă” a Rusiei au luat foc la țărmul Turciei. Presa: operațiunea ar fi fost a SBU

Două petroliere atribuite așa-numitei „flote din umbră” a Rusiei au luat foc aproape simultan, pe 28 noiembrie, în Marea Neagră, în zona Bosforului, lângă coastele Turciei. Potrivit presei internaționale, este vorba despre navele Kairos și Virat, ambele îndreptându-se spre Rusia și incluse pe listele de sancțiuni impuse Moscovei după invazia din 2022.

Ministerul Transporturilor din Turcia a anunțat că pe petrolierul Kairos s-a produs o explozie urmată de un incendiu, cel mai probabil în urma unui „factor extern”. Cei 25 de membri ai echipajului au fost evacuați. La scurt timp, autoritățile au raportat fum și avarii și la bordul petrolierului Virat, aflat tot în apropierea coastelor Turciei. Ambele nave navigau fără încărcătură.

Surse citate de RBC-Ucraina și BBC Ucraina afirmă că în spatele incidentelor s-ar afla Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Potrivit acestora, petrolierele Kairos și Virat, aflate sub sancțiuni, ar fi fost atacate în Marea Neagră de drone navale Sea Baby. Sursele susțin că filmările operațiunii ar arăta „avarii critice” la ambele nave, care ar fi fost „practic scoase din uz”, ceea ce ar lovi capacitatea Rusiei de a transporta petrol prin flota sa sancționată.

Bloomberg notează că Turcia a raportat două lovituri asupra petrolierului Kairos și o nouă avarie minoră la Virat sâmbătă dimineață, atribuind incidentul unui posibil „amestec extern”. Ministerul Transporturilor de la Ankara a precizat că Virat „a fost din nou atacată”, suferind deteriorări la bordul drept, fără a izbucni însă un incendiu. Echipajul este în siguranță, iar nava rămâne stabilă, au transmis autoritățile turce.

Ambele petroliere arborează pavilionul Gambiei și se află sub sancțiuni europene. Kairos este sancționat și de Marea Britanie, iar Virat — de SUA, fiind considerate parte a „flotei din umbră” utilizate de Rusia pentru a ocoli restricțiile internaționale la exportul de petrol.

În ultimii doi ani, în Marea Neagră au fost raportate în repetate rânduri incidente în care nave au fost avariate de mine sau de explozii în afara zonelor de luptă, notează Bloomberg.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul și Tiraspolul – o nouă rundă de discuții în grupurile de lucru pentru economie

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit miercuri, 19 august, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, în cadrul celei de-a doua ședințe din acest an a Grupurilor de lucru pentru economie. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aplicarea legislației fiscale și vamale, integrarea economică a regiunii transnistrene și noile reguli privind TVA și accizele pentru agenții economici din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, reprezentanții Chișinăului au prezentat măsurile care vizează aplicarea uniformă pe întreg teritoriul Republicii Moldova a legislației vamale, fiscale, de mediu și în domeniul siguranței alimentelor, în conformitate cu standardele europene.

Un subiect central al reuniunii l-a constituit proiectul de hotărâre de Guvern privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de către operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că măsura urmărește consolidarea echității fiscale, eliminarea distorsiunilor concurențiale și creșterea veniturilor bugetare.

Autoritățile au precizat că resursele acumulate urmează să fie direcționate către Fondul de convergență, creat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și a programelor de sprijin pentru mediul de afaceri și cetățenii din regiunea transnistreană.

Potrivit Chișinăului, introducerea noilor reguli fiscale va avea loc gradual, pentru a permite adaptarea mediului de afaceri și pentru a evita majorări semnificative ale prețurilor la produsele de consum curent. În prima etapă vor fi vizate categoriile de mărfuri cu impact social redus, iar ulterior vor fi analizate și produsele esențiale sau bunurile de larg consum.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Mediului au prezentat cerințele privind obținerea autorizațiilor de mediu de către agenții economici din regiunea transnistreană, în conformitate cu legislația națională privind emisiile industriale.

La rândul său, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a subliniat necesitatea asigurării accesului neîngrădit al inspectorilor instituției în regiune și eliminarea obstacolelor care împiedică desfășurarea controalelor.

Participanții au mai discutat despre taxele vamale aferente activităților comerciale, exportul de mărfuri strategice de către întreprinderile din regiune, precum și despre restabilirea circulației pe podul dintre localitățile Bâcioc și Gura Bâcului.

De asemenea, reprezentanții Chișinăului au informat partea transnistreană despre evoluțiile dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aplicarea cotelor de import pentru produsele din oțel originare din Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar participanții și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pe subiectele economice de interes comun.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: