Nadejda Coptu/NewsMaker

Două posturi TV controlate anterior de socialiști trec sub controlul lui Șor. Primul din Moldova și Accent TV și-au schimbat conducerea

Posturile TV Primul din Moldova și Accent TV, controlate anterior de socialiști, și-au schimbat directorul general și, se pare, au un proprietar informal. NM a încercat să afle cine este noul proprietar de facto al celor două posturi de televiziune, dar și cum au ajuns să intre sub controlul controversatului politician Ilan Șor, cercetat penal în Moldova pentru spălare de bani.

Cine este noul director general?

Despre faptul că liderul Partidului „ȘOR”, deputatul fugar Ilan Șor, a preluat controlul asupra posturilor TV Primul în Moldova și Accent TV, NM a fost semnalat atât de surse de pe piața media, cât și de mai mulți foști angajați ai postului de televiziune Primul în Moldova.

Între timp, compania „Telesistem TV”, care deține aceste două canale TV, are un nou director general. Informația fost confirmată pentru redacția NM de către fostul director al companiei, Stanislav Vîjga, după ce NM a apelat la el pentru un comentariu despre schimbarea politicii roșii pe canal. Atunci Vîjga a evitat să vorbească despre cine va fi noul director general, refuzând să ofere informații în acest sens.

Totuși, după cum a aflat NM, noul director general al SRL „Telesistem TV” a devenit Arina Corșicova. Funcția ar urma să fie aprobată de Consiliul Audiovizualului. Corespondenții NM nu au reușit să găsească numărul de telefon al Arinei Corșicova sau profilurile rețelelor sociale, nici să ia legătura cu aceasta. Mai devreme, însă, în mass-media ea a fost reprezentată drept director al Agenției de modelling „Mandarin”. Jurnaliștii NM au mers la fața locului pentru a lua legătura cu Corșicova, însă angajații agenției au spus că aceasta nu mai lucrează pentru companie. Reprezentanții agenției de modelling au direcționat jurnaliștii NM către Agenția „Prestige”. Acolo, NM a fost informat, din nou, că Corșicova nu mai lucrează pentru agenție.

Precizăm că Arina Corșicova deține două companii: „Moda-Prestij” și „Diafan”. Prima este în proces de lichidare. Administratorul de lichidare, Ion Lascu, a declarat pentru NM că procesul de lichidare este încă în desfășurare, dar nu știe cum să o contacteze pe Corșicova.

Între timp, în surse deschise, puteți găsi multe legături între Corșicova și Partidul „ȘOR”, condus de deputatul fugar Ilan Șor. De exemplu, în 2015, Corșicova a fost unul dintre donatorii campaniei electorale a lui Ilan Șor. ZDG a scris că „Moda-Prestij” a fost și un sponsor al campaniei. Compania „Diafan” a Arinei Corșicova a fost, la rândul ei, acționar la „Banca Socială”, controlată de Șor. La acea vreme, compania deținea un pachet de 4,96% din acțiunile băncii.

NM a contactat-o pentru un comentariu pe secretara de presă al Partidului „ȘOR”, Alina Șargu, care a cerut să îi transmitem întrebările într-un SMS. Până la publicarea acestei știri, însă, Șargu nu a dat curs solicitării noastre.

Ce se întâmplă acum la aceste posturi TV

Canalul de televiziune Primul în Moldova este un canal de televiziune local care difuzează programele canalului rus „Prime”. La rândul său, Canalul Accent TV difuzează programele canalului TV rus „Пятница”. Ambele canale sunt deținute de Telesistem TV. Proprietarii săi sunt cetățenii ruși Natalia Ermilova și Samuil Grigorian. Până la jumătatea anului trecut, posturile TV erau deținute de omul de afaceri rus Igor Chaika și de omul de afaceri Vadim Ciubara, un apropiat al fostului președinte Igor Dodon. Anterior, ambele posturi de televiziune erau controlate de socialiști și, judecând după rezultatele monitorizării de către Consiliul Audiovizualului și surse independente, aceștia simpatizau, în mod clar, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și pe Igor Dodon.

Surse cu care s-a vorbit NM confirmă că Șor fie are influență, fie a câștigat deja controlul asupra acestor canale. Două persoane care au lucrat anterior pentru Primul în Moldova susțin că, în iunie, conducerea a început să avertizeze angajații că canalul „rămâne fără finanțare”. „Înainte de asta, salariile au fost întârziate în mod constant, iar în redacție s-au răspândit zvonuri că vor începe în curând reducerile de personal”, a spus unul dintre interlocutori.

În iunie, exact așa s-a întâmplat: angajații au început să fie disponibilizați în etape. Drept urmare, potrivit unor surse, aproximativ 50 de persoane au fost concediate, inclusiv redactori, regizori, cameramani, redactori, reporteri și șoferi.

„Ne-au explicat aceste disponibilizări prin faptul că postul de televiziune nu mai are finanțare și nu mai are cu care să ne susțină”, a spus unul dintre interlocutori, fost reporter la Primul în Moldova. Potrivit acestuia, cu mult înainte de demitere, canalele TV au primit constant „comenzi comerciale” pentru a acoperi proteste sau evenimente organizate de Partidul „ȘOR”.

Al doilea interlocutor al NM, care a mai lucrat anterior pentru Primul în Moldova, a spus că „acum canalul are o nouă conducere”, dar biroul, ca și până acum, se află în aceeași clădire cu postul Accent TV.

„Din câte am înțeles, ei acum primesc oameni înapoi, așa cum au apărut bani și o nouă conducere: oamenii lui Șor care au ocupat niște funcții la  TV6 (n.r: post TV aflat sub controlul lui Șor), sau au cumva legătură cu el. Au început să primească înapoi șoferii și să sune colegii care au fost concediați în iunie”, a precizat interlocutorul NM.

Un alt fost angajat al postului de televiziune Primul din Moldova a declarat pentru NM că oameni de la conducerea TV6 au recrutat muncitori pentru Primul în Moldova.

Jurnaliștii NM nu au reușit să ia legătura cu directorul postului TV TV6, Dumitru Chitoroaga, așa cum telefonul lui era deconectat.

Subiectul original poate fi accesat AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: