NewsMaker / Andrei Mardari

Dragalin, în vizorul Inspecției Procurorilor, după ce și-a avertizat subalternii corupți că vor ajunge după gratii

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, ajunge în vizorul Inspecției Procurorilor, după și-ar fi avertizat public subalternii „corupți” cu demisii și percheziții în timpul unei ședințe la PA. O cerere în acest sens a fost depusă în adresa Inspecției de doi deputați. Anunțul a fost făcut de președinta Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Angela Motuzoc, după ce instituția a fost solicitată de presă să se expună asupra situației.

Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit pe 22 iunie în ședință plenară. Pe ordinea de zi a fost inclus un singur subiect, însă agenda a fost suplimentată, după ce în adresa instituției a parvenit o solicitarea din partea unei instituții media care a cerut să afle poziția CSP cu privire la scandalul din jurul PA, după înregistrarea audio scursă în mediul online în care Dragalin își avertizează subalternii corupți că ar putea fi percheziționați și chiar arestați. Motuzoc a propus ca opinia CSP-ului vizavi de acest subiect să fie făcută publică, prin intermediul unui comunicat de presă. Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, s-a împotrivit, însă, propunerii.

„CSP urmează să vină cu un comunicat, cu atât mai mult cu cât la aparatul CSP a fost înregistrată și o cerere de la Parlamentul Republicii Moldova din partea a doi deputați, care a  fost trimisă pentru examinare, conform competenței, Inspecției Procurorilor”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.

„Consider că CSP-ul nu are competența de a se expune asupra unei astfel de solicitări. Sunt alte organe competente care pot fi sesizate”, a declarat ministra Justiției.

Membra CSP Inga Furtună a declarat, în replică, că sesizarea a parvenit în adresa CSP și că societatea așteaptă poziția CSP-ului, prin urmare Consiliul, și nu o altă instituție, trebuie să ofere un răspuns.

„Înțeleg că o cerere la informației este adresată CSP-ului și nu poate o altă instituție să substituie această competență. Respectiv, Consiliul urmează să dea un răspuns, pentru că nu poate redirecționa cererea în altă parte. Răspunsul trebuie să fie formulat în limita competențelor CSP și făcut public, pentru ca publicul să cunoască care este poziția Consiliului”, a declarat Furtună.

„Colegi, haideți de fapt să privim un pic mai larg. Este o cerere de acces la informație care este cu privire la situația în cauză. Să răspundem la cerere așa cum prevede legea și atât. Eu nu aș crede că este necesar atât un comunicat, cât un răspuns în adresa celui care a solicitat informația cu poziția CSP”, a conchis Mihailov-Moraru.

În cele din urmă, minisra Justiției nu și-a dat votul pentru elaborarea unui comunicat care să reflecte poziția CSP. Propunerea Angelei Motuzoc a fost susținută de majoritatea membrilor CSP. Precizăm că, până la această oră, instituția nu a publicat o reacție în acest sens.

Amintim că pe 14 iunie, presa a făcut publică o înregistrare audio pe ascuns, din cadrul unei ședințe prezidate de șefa PA, Veronică Dragalin, cu angajații procuraturii. Conform înregistrării, procurorul șef de la anticorupție își avertizează angajații corupți că va veni vremea în care vor răspunde pentru faptele comise și lasă să se înțeleagă că nu va permite defăimarea nefondată a PA, a sa personală sau a procurorilor integri. Avertizările șefei PA nu au fost trecute cu vederea la Chișinău. Pe marginea subiectului s-au expus atât mama procuroarei, cât și politicieni sau experți. Dacă unii au criticat-o pe Dragalin pentru declarațiile făcute, alții au încurajat-o să continue lupta cu corupția inclusiv în sistemul justiției. Detalii AICI.

Discursul șefei PA a fost comentat, inclusiv, de președinta Maia Sandu. Șefa statului a declarat că este pentru prima dată când o persoană aflată la cârma unei instituții anticorupție din Moldova spune răspicat că cea mai mare problemă este corupția din sistem. Totodată, președinta Sandu a mai menționat că procurorii care își fac munca cinstit nu au de ce să-și facă griji în privința avertizărilor șefei PA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Володимир Зеленський

Trump și Zelenski s-au întâlnit la New York. Președintele Ucrainei susține că este pregătit pentru un armistițiu energetic dacă și Rusia îl va respecta

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele SUA, Donald Trump, au avut o întrevedere la New York, în marja Adunării Generale a ONU. Președintele ucrainean a declarat că este pregătit pentru un armistițiu energetic dacă și Rusia îl va respecta. Potrivit lui Zelenski, SUA vor transmite Moscovei această propunere, relatează BBC.

Zelenski a declarat jurnaliștilor, după întrevederea cu Trump, că Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia un moratoriu privind atacurile asupra infrastructurii energetice, iar SUA vor transmite Moscovei această propunere. În ceea ce privește atacurile asupra infrastructurii energetice, în ultimele zile, potrivit presei, Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești, susținând că acestea duc la creșterea prețurilor la motorină în întreaga lume, inclusiv în SUA.

Zelenski a adăugat că i-a cerut lui Trump rachete antiaeriene pentru sistemele Patriot, precum și o licență pentru producerea acestor rachete în Ucraina. Totodată, el a menționat că „echipele continuă să lucreze” pentru a începe producția de rachete antiaeriene pentru sistemele Patriot în Ucraina. Președintele ucrainean a mai spus că, în cadrul întrevederii cu Trump și delegația americană, a fost discutată și transmiterea către Ucraina a unui „pachet de apărare antiaeriană pentru iarnă”, care ar urma să includă, potrivit estimărilor, rachete pentru sistemele Patriot, precum și „posibili pași de dezescaladare care ar putea deschide calea către diplomație”.

Președintele ucrainean a mai spus, după întrevederea cu Donald Trump, că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin, iar SUA ar putea contribui la organizarea unei astfel de întrevederi. „Cel mai important lucru pe care îl poate face președintele [SUA, Donald Trump], inclusiv în ceea ce privește subiectele pe care le-am abordat astăzi mai devreme, este să organizeze o întrevedere trilaterală, la care liderii țărilor să poată discuta toate subiectele sensibile”, a declarat Zelenski. Întrebat dacă acest lucru înseamnă că este dispus să se întâlnească cu Putin, Zelenski a răspuns: „Da, sunt pregătit să mă întâlnesc cu Putin în orice moment. Cred că trebuie cu toții să avansăm cât mai repede posibil [spre încheierea războiului]”. „Dacă spuneți că războiul trebuie încheiat prin dialog, asta înseamnă că trebuie să ne întâlnim și să discutăm”, a adăugat Zelenski.

Pe o rețea de socializare, făcând bilanțul întrevederii, Zelenski a menționat că a discutat cu Trump „despre cum să punem capăt războiului”. „Nu sunt sigur dacă Rusia este pregătită astăzi, dar, în orice caz, am discutat despre un armistițiu energetic. Suntem pregătiți pentru un armistițiu energetic dacă ei nu vor ataca infrastructura noastră energetică, rețelele electrice, sistemul de încălzire și cel de alimentare cu apă. (…) Mâine, președintele Trump se va întâlni cu liderul Chinei. I-am spus foarte deschis președintelui că noi considerăm că, dacă îl va implica și pe președintele Xi, acesta are influență asupra lui Putin. (…) Am discutat și despre iarnă. (…) Solicităm două lucruri părții americane. Primul – un pachet de rachete pentru sistemele Patriot pentru iarnă. Al doilea – licențe pentru producerea rachetelor pentru sistemele Patriot. (…) În opinia mea, cel mai important pas pe care îl poate face președintele Trump este să organizeze o întrevedere trilaterală, la care liderii să poată aborda toate subiectele sensibile și să încerce să pună capăt războiului”, a conchis Zelenski.

***

După realegerea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat, SUA au devenit mediatori în negocierile dintre Rusia și Ucraina. Aceste negocieri s-au întrerupt la începutul anului 2026, pe fondul implicării SUA în războiul cu Iranul. În august, însă, SUA au revenit la rolul de mediator. Directorul CIA, John Ratcliffe, precum și emisarii speciali ai lui Trump, Jared Kushner și Steve Witkoff, au vizitat Moscova, după care s-au întâlnit cu Zelenski. Părțile au discutat, printre altele, despre încetarea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice. Trump chiar a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina, însă s-a dovedit că s-a grăbit cu acest anunț. Deocamdată, noua rundă de negocieri cu participarea SUA nu a dus la niciun rezultat, însă atât Ucraina, cât și Rusia și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul, relatează Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: