NewsMaker

Dragalin, chemată în judecată: „Sunt foarte multe plângeri împotriva mea. Simt presiuni de peste tot”

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că mai multe plângeri ar figura, în prezent, pe numele său, atât în adresa Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), cât și în adresa Inspecției procurorilor. Mai mult, procurorul șef de la Anticorupție a recunoscut, într-un interviu pentru NM, că a fost chemată în judecată, recent. „Lucrul nostru deranjează”, a spus Dragalin, refuzând să ofere mai multe detalii despre plângerea care a ajuns pe masa judecătorilor.

Șefa PA susține că nici CNA, nici Inspecția procurorilor nu a căutat-o pentru declarații sau informații suplimentare, după ce în adresa instituțiilor au parvenit plângeri pe numele său, urmare a înregistrării audio scursă în spațiul public. Dragalin recunoaște că acestea sunt doar „câteva” dintre plângerile care sunt la moment pe numele său „peste tot”, nu doar la CNA, CSP sau Inspecția procurorilor.

„Sunt foarte multe plângeri împotriva mea. În spațiul public au ajuns unele dintre ele, dar vă pot spune că eu am trecut prin proceduri disciplinare. Când ești șeful PA, ești atacat și vor fi foarte multe plângeri, din punctul meu de vedere, nefondate, la care eu trebuie să răspund prin procedurile care există. Asta se întâmplă de 10 luni”, a declarat șefa PA, Veronica Dragalin, într-un interviu pentru NM.

Mai mult, Dragalin recunoaște că a fost dată în judecată. Șefa PA spune că a fost înștiințată că o plângere pe numele său a ajuns pe masa judecătorilor printr-o scrisoare. „Vedem ce se întâmplă mai departe”, a declarat Dragalin, refuzând să ofere mai multe informații la subiect.

„Atunci când suntem în funcțiile acestea – eu, ca șef, dar și orice alt procuror anticorupție – noi suntem în permanență criticați public. Sunt multe-multe plângeri depuse peste tot, CSP, inspecții. Eu am fost chemată în judecată recent. Noi suntem foarte expuși, pentru că munca pe care o facem, lucrul nostru deranjează foarte mulți oameni și atunci aceștia sunt interesați să ne denigreze”, a declarat Dragalin.

Întrebată cum comentează sesizarea deputaților BCS Diana Caraman și Valeriu Muduc în adresa CSP și a Inspecției procurorilor, Dragalin a declarat că plângerea celor doi parlamentari nu este „cu nimic” diferită de alte plângeri depuse pe numele său.

„Eu simt presiuni de peste tot, mai bine spus. Faptul că acești doi deputați au depus o plângere nu este cu nimic diferit decât o plângere depusă de o altă persoană. Sunt și inculpați care depun plângeri împotriva mea, condamnați care depun plângeri împotriva mea și a altor procurori anticorupție… Aceste lucruri pe mine nu mă surprind, eu știam că vor fi. Din punctul meu de vedere, ca persoană care a activat într-un alt sistem de justiție, vă pot spune că protecția acordată procurorilor din Moldova sunt cu mult mai slabe decât în SUA. Din păcate, în Moldova, noi, procurorii, suntem foarte expuși și legea nu ne protejează suficient de bine”, a conchis șefa PA.

P.S: Interviul NM cu șefa PA, Veronica Dragalin, va fi făcut public, în curând, pe site-ul newsmaker.md.

***

Amintim că șefa Procuraturii Anticorupție a ajuns în vizorul Inspecției Procurorilor, după și-ar fi avertizat public subalternii în cadrul unei ședințe la PA, care a fost înregistrată pe ascuns, iar ulterior s-a scurs în spațiul public. Sesizarea a fost depusă de doi deputați din Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS). Este vorba de deputata Diana Caraman și Valeriu Muduc. În adresarea lor, parlamentarii reclamă comportamentul „necorespunzător” față de procurorii din cadrul PA și cer examinarea înregistrărilor audio scurse în mediul online, precum și acțiunile procurorului șef de la Anticorupție, care își avertizează subalternii corupți cu percheziții și chiar rețineri. Între timp, o casă de avocatură din Chișinău i-a cerut șefului CNA, Iulian Rusu, în baza aceleiași înregistrări audio, să inițieze un proces contravențional în privința Veronicăi Dragalin, pe motiv că l-ar fi favorizat pe adjunctul său, Vasile Plevan, după ce fostul șef al APP Alexandru Mustață s-a plâns pe el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: