NewsMaker

Dragalin susține că s-a simțit amenințată în primele luni la PA și a sunat la Poliție: Cât eram singură în birou au intrat la mine un avocat și un deputat 

Veronica Dragalin susține că, în a treia lună de activitate la Procuratura Anticorupție (PA), s-a simțit amenințată când un avocat și un deputat din Parlamentul Republicii Moldova au intrat la ea în birou, fără a avea programată o întrevedere. Potrivit șefei PA, cei doi „erau destul de agresivi”, iar la solicitarea Veronicăi Dragalin de a părăsi biroul aceștia ar fi „refuzat și ridicat vocea”. Într-un final, ei au părăsit încăperea iar șefa PA a apelat la Poliție. „Este și un dosar penal”, a adăugat Dragalin. 

„S-a întâmplat cu multe luni în urmă, dar nu a ieșit public, în luna octombrie. M-am simțit suficient de amenințată, că am sunat la 112. Eram la mine în birou, la serviciu, când nu erau foarte multe persoane pe loc, după ora 6. În acea zi eu am făcut un briefing de presă despre rețineri, percheziții în dosarul finanțarea Partidului Politic „ȘOR”. Și în acea seară, cât eu eram singură în birou, au intrat la mine în birou doi bărbați. Erau destul de agresivi. S-au prezentat ca un avocat și o persoană cu statut de învinuit dintr-un dosar. Nu-i cunoșteam, nu știam cine erau, i-am rugat să iasă de la mine din birou. Ei au refuzat, au ridicat vocea. Eu m-am apropiat să încerc să închid ușa, s-a pus piciorul în ușă și a împins ușa cu forța că să nu-mi permită mie să pot să închid ușa în biroul meu. Eu am fost foarte șocată de așa comportament. Deci după asta am aflat cine erau – un avocat și un deputat din Parlamentul Republicii Moldova”, a comunicat Dragalin, în cadrul unui interviu pentru Dorin Galben.

Întrebată din ce fracțiune este deputatul, Dragalin a răspuns: „Aici nu o să comentez. Eu am fost destul de speriată în acel moment. Am reușit să închid ușa, să o încui și am sunat la poliție. Întâi am sunat la paza din clădire, după asta am sunat și la poliție. A venit poliția, am dat declarații despre ce s-a întâmplat. Am depus o plângere. Este și un dosar penal. Aceasta s-a întâmplat în a treia mea lună (nota red. de activitate la PA) și eu vreau să vă închipuiți dacă avocați, persoane vizate în dosare, își permit să se poarte așa cu șefa Procuraturii Anticorupție, cum se poartă cu alți procurori simpli din țara noastră? Pentru mine aceasta a fost destul de șocant”.

La întrebarea de ce nu a făcut public cazul, șefa PA a menționat: „Eu sper să ajungă în judecată acest caz, ca să putem spune aceste lucruri mai departe și public, dar deocamdată eu am statut de victimă în acest dosar. Deci, e în gestiune la un procurori care o să decidă mai departe cum să acționeze. Eu, ca victimă, aș vrea ca acest dosar să ajungă în judecată. Să avem ședințe publice, ca să putem ajunge la o concluzie. (…) Eu cred că au fost încălcate drepturile mele de a avea siguranță în spațiul care eu lucrez”.

***

Veronica Dragalin este originară din Republica Moldova. Aceasta este fiica Elenei Dragalin, fondatoarea organizației Moldova AID și a Moldovan-American Convention, și a fost stabilită cu familia de mai multă vreme în SUA. În Statele Unite, Dragalin a activat în calitate de procuror-adjunct în districtul central al Californiei. În 2019, aceasta a fost câștigătoarea Premiului „Cazul Anului” din partea Biroului Alcool, Tutun, Arme și Explozibili (ATF), iar în anul 2020, a obținut Premiul Directorului FBI.

În vara anului trecut, Veronica Dragalin s-a întors în Republica Moldova pentru a prelua conducerea Procuraturii Anticorupție, pentru un mandat de 5 ani. A intrat oficial în funcție de la 1 august 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

57 de microbuze școlare noi pentru elevi. Perciun: „Locul în care trăiește un copil nu trebuie să-i limiteze accesul la o școală bună”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a cumpărat 57 de microbuze școlare noi, în valoare totală de 67,22 milioane de lei. Vehiculele vor fi repartizate în 30 de raioane, municipii și UTA Găgăuzia și vor fi folosite pentru transportarea elevilor la școli și la activități educaționale și extrașcolare.

Primul lot, format din 38 de microbuze, a fost distribuit pe 21 august. Cele mai multe vehicule sunt destinate raioanelor Florești și Ocnița – câte cinci, Cahul – patru, iar Cantemir, Edineț, Leova și Ștefan Vodă vor primi câte trei.

Fiecare microbuz are 17 locuri și este dotat cu centuri de siguranță, trusă de prim ajutor, stingător și sisteme de semnalizare și securitate. Vehiculele au marcaje reflectorizante și casete luminoase cu inscripția „Transport elevi”. Ușa compartimentului destinat pasagerilor este controlată de șofer.

„Locul în care trăiește un copil nu trebuie să-i limiteze accesul la o școală bună. Pentru mii de elevi din sate, transportul școlar este ceea ce face posibil ca ei să ajungă în fiecare zi la școală, în siguranță și la timp. Cele 57 de microbuze noi înseamnă mai mult decât o investiție în transport: înseamnă acces la educație, mai multe oportunități pentru copii și mai multă siguranță pentru familiile lor. Vom continua să înlocuim unitățile vechi și să dezvoltăm o rețea de transport școlar sigură și modernă în toată țara”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Noile microbuze vor fi utilizate pentru transportarea elevilor către instituțiile de învățământ, inclusiv a copiilor din localitățile în care nu există școli și învață în instituții din localitățile învecinate. Acestea vor putea fi folosite și pentru deplasarea elevilor la activități educaționale și extrașcolare.

În prezent, aproximativ 16.000 de elevi din Republica Moldova folosesc zilnic transportul școlar.

În ultimii ani, parcul de transport școlar a fost completat atât din bugetul de stat, cât și cu sprijin extern. În 2024 au fost repartizate 72 de microbuze cumpărate cu sprijinul României și Bulgariei, iar în iulie 2025 alte zece vehicule, adaptate inclusiv pentru copiii cu dizabilități, au fost oferite cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. În decembrie 2025, MEC a cumpărat din bugetul de stat alte 23 de microbuze.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: