Economisește bani și timp la Victoriabank. Ai zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Victoriabank anunță o nouă promoție cu multiple avantaje. Până pe 31 martie inclusiv, poți efectua transferuri în MDL prin VB24, dintr-un cont curent în altul, fără a plăti vreun comision.

  • Simplu
  • Comod
  • De oriunde și oricând, fără a sta în fața unui ghișeu

Toate acestea sunt posibile datorită serviciilor digitale oferite de Victoriabank.

Acum, poți efectua:

  • transferuri intrabancare și interbancare prin VB24 (Mobile și Web)
  • plăți dintr-un cont curent în alt cont curent
  • transferuri între conturile Victoriabank, dar și dintr-un cont Victoriabank în unul al altei bănci din Republica Moldova, cu excepția plăților făcute în regim de urgență

Plățile în MDL sunt posibile în VB24 prin sistemul automatizat de plăți interbancare (SAPI) al BNM din 1 decembrie 2021.

Avantaje:

  • Procesarea automată și în timp real a plăților intra- și interbancare în MDL
  • Efectuarea unor plăți urgente, online, iar cele intrabancare – și în regim non-stop
  • Simplificarea interfeței utilizatorului, prin unificarea mai multor tipuri de transferuri în MDL

Victoriabank investește în digitalizare

În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, devine acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Investițiile în platformele digitale sunt o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Victoriabank este prima bancă care a introdus plățile cu telefonul, prin aplicația gratuită VB24 Pay, iar în 2019 – plățile cu Garmin Pay. Utilizatorii de carduri își pot gestiona conturile de la distanță prin: VB24 Web, VB24 Mobile, iar persoanele juridice – prin VB24 Business. Victoriabank este inclusă în Registrul global al furnizorilor de servicii Visa și Mastercard în ceea ce privește securitatea plăților digitale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Ex-deputatul PSRM Fiodor Gagauz și-a anunțat candidatura la funcția de bașcan, deși alegerile nu au fost încă stabilite

Fostul deputat socialist Fiodor Gagauz și-a anunțat pe 24 iulie intenția de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei, deși alegeri pentru această funcție nu au fost deocamdată stabilite. Ex-parlamentarul, care este de profesie jurist, susține că a luat decizia de a candida „nu de dragul luptei politice”, dar pentru că regiunea are nevoie de „liniște, unitate și să meargă înainte”.

„Găgăuzia are nevoie de oameni nu care doar vorbesc despre probleme, dar și care le rezolvă. Oameni care vor apăra destoinic interesele autonomiei și care va construi relații constructive cu autoritățile centrale. Nu e timpul să stăm într-o parte. Sunt sigur că fiecare care poate să aducă beneficii poporului său, trebuie să își asume responsabilitatea. De aceea, am decis să candidez la funcția de bașcan al Găgăuziei. Este o decizie matură și o mare responsabilitate pe care sunt gata să mi-o asum. Am luat decizia nu de dragul luptei politice, dar pentru că sunt sigur – astăzi, mai mult ca oricând Găgăuzia are nevoie de liniște, unitate și să meargă înainte”, a declarat Fiodor Gagauz în cadrul unei conferințe de presă.

Precizăm că, deocamdată, alegeri pentru funcția de bașcan al Găgăuziei nu au fost stabilite. În prezent, funcția este deținută de Evghenia Guțul. Deși aceasta a fost condamnată în primă instanță în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, iar Curtea de Apel Centru a menținut sentința, hotărârea nu este definitivă. Avocații bașcanei au anunțat că o vor contesta la Curtea Supremă de Justiție.

Între timp, Adunarea Populară a Găgăuziei a făcut a treia încercare de a stabili data alegerilor pentru noua componență a legislativului regional. De această dată – pe 15 noiembrie. Totuși, nici de această dată nu este clar dacă alegerile vor avea loc, întrucât procesul rămâne deocamdată blocat de dispute juridice.

Anterior, mai mulți lideri politici de la Comrat au declarat că alegerile pentru Adunarea Populară și cele pentru funcția de bașcan ar trebui organizate în aceeași zi, pentru a evita costurile suplimentare. Cu toate acestea, o dată pentru alegerea bașcanului nu a fost, deocamdată, stabilită.

Fiodor Gagauz are 68 de ani și este jurist de profesie. A activat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv în funcția de șef al Direcției Afaceri Interne a Găgăuziei, iar ulterior a fost deputat în Adunarea Populară, iar ulterior – și în Parlamentul Republicii Moldova, din partea PSRM și a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. În ultimii ani, acesta a promovat ideea federalizării Republicii Moldova și a susținut referendumul organizat în Găgăuzia în 2014, declarat ulterior neconstituțional de Curtea Constituțională.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

ANRE, gata să meargă în Parlament, înainte de a decide tariful la gaz. Taran: „Noi nu gândim emoțional, dar pe cifre” (VIDEO)

„Este dreptul cetățenilor de a protesta”, însă solicitarea de majorare a tarifului la gazele naturale este „argumentată și corectă”. Declarația a fost făcută de directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, pentru NewsMaker, după protestul organizat de opoziție în fața instituției, pe 24 iulie. Potrivit acestuia, conducerea ANRE este gata să participe la audieri în Parlament, dacă va fi invitată oficial.

„Este dreptul cetățenilor de a protesta. Noi înțelegem că prețul la gaze este complicat de achitat pentru cetățeni, dar ce trebuie să înțelegem noi este că gazele naturale noi nu extragem în Republica Moldova, noi le achiziționăm din străinătate. (…) Creșterea sau cererea de solicitare de creștere este argumentată și corectă”, a declarat Taran.

Comentând solicitarea opoziției privind audierea conducerii ANRE în Parlament, înainte de aprobarea noului tarif, șeful Agenției a spus că instituția este pregătită să prezinte toate calculele care au stat la baza proiectului.

Dacă discuția se duce pe chestiuni emoționale și sociale, e clar, e greu să explici asta cu cifre. Toate calculele agenției sunt transparente. La moment, noi am publicat proiectul nostru pe site, deci practic aceste calcule și cifre pot fi studiate de către orice parte interesată și poate veni cu propuneri constructive la aceste cifre. (…) Dacă și mergem în Parlament, la fel vom merge cu cifrele. Deci noi nu gândim social, emoțional sau cumva prin alte argumente decât pe cifre, iar cifrele arată clar necesitatea de intervenție la preț. (…) Dacă vom fi invitați oficial, vom veni”, a conchis Alexei Taran.

Amintim, mai mulți reprezentanți ai opoziției au protestat, pe 24 iulie, în fața sediului ANRE, față de solicitarea Energocom de majorare a tarifelor la gazele naturale. Manifestanții au cerut autorității să nu aprobe noile prețuri și au scandat lozinci împotriva guvernării PAS. Detalii – AICI.

Întreprinderea de stat „Energocom” a depus cererea prin care a solicitat majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali, cu peste 6,5 lei pentru un metru cub, pe 15 iulie. Reprezentanții companiei susțin că creșterea este determinată de majorarea costurilor de achiziție a gazelor și de acumularea unui deficit de peste 106 milioane de lei. Detalii AICI.

Pe 22 iulie, ANRE a publicat a propus spre consultări propriul proiect de decizie. Agenția a redus cu doar câțiva bani solicitarea Energocom și a propus o majorare de 5,88 lei pentru un metru cub față de tariful actual.

Dacă va fi aprobat, cetățenii ar putea achita pentru fiecare metru cub de gaze naturale consumate 20,30 lei, cu TVA inclus.

În prezent, consumatorii achită 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
0-100.ro

Benzina și motorina, peste 30 de lei litrul în următoarele zile. ANRE explică majorările

Șoferii din Republica Moldova vor plăti mai mult pentru carburanți în zilele următoare. Benzina și motorina vor depăși pragul de 30 de lei pentru un litru. Noile prețuri au fost anunțate pe 24 iulie de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a explicat motivele majorării.

În perioada 25-27 iulie, un litru de benzină A95 va costa 30 de lei și 16 de bani, cu 27 de bani mai mult. Motorina va costa 30 de lei și 29 bani pentru un litru, cu 49 de bani mai mult.

ANRE a explicat că perturbările din transportul maritim prin Strâmtoarea Hormuz au dus la creșterea cotațiilor internaționale pentru produsele petroliere, care influențează direct formarea prețurilor pe piața internă.

„De la reluarea acțiunilor militare din Iran, conform datelor publicate de Reuters, cotația petrolului Brent a crescut, la deschiderea sesiunii de tranzacționare din 24 iulie 2026, la nivelul de 100 USD/baril, înregistrând o creștere de 27 USD/baril (+ 37%). Totodată, cotațiile Platts pentru produsele petroliere au înregistrat o creștere accelerată de 156,5 $/tona la benzină (+15,7%) și de 234,5 $/tona la motorină (+20,6%). Având în vedere faptul că Republica Moldova este dependentă în totalitate de importurile de produse petroliere, aceste fluctuații externe influențează și nivelul prețurilor de comercializare cu amănuntul pe piața internă”, a adăugat Agenția.

Menționăm că prețurile la carburanți au crescut zilnic în luna iulie. Singura excepție a fost data de 1 iulie, când doar benzina s-a scumpit, în timp ce motorina s-a ieftinit. Anterior, pe 30 iunie, ambele tipuri de carburanți s-au ieftinit: un litru de benzină A95 costa 27 de lei și 41 de bani, iar un litru de motorină – 24 de lei și 45 de bani.

Facebook/Maia Sandu

Grosu, despre investigația privind afacerile noului ministru al Culturii: „O să cerem mai multe detalii” (VIDEO)

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a comentat investigația publicată de Europa Liberă despre noul ministru al Culturii, Dan Suruceanu, care arată că acesta deține de aproape 20 de ani o companie împreună cu un veterinar condamnat pentru exces de putere. Grosu a declarat că va solicita explicații din partea ministrului.

„Întrebarea este: dumnealui poartă sau nu răspundere pentru acțiunile sau inacțiunile acelui…? O să cerem mai multe detalii de la domnul ministru, pentru că azi dimineață am citit și eu această investigație”, a declarat Igor Grosu înainte de ședința Parlamentului din 24 iulie.

Potrivit unei investigații publicate de Europa Liberă, Dan Suruceanu este coproprietar al companiei Ecvetimpex SRL, pe care a fondat-o în 2005 împreună cu Nicolae Gangal. În CV-ul depus pentru funcția de ministru, Suruceanu a indicat că este proprietarul și fondatorul firmei, fără să menționeze că deține doar 50% din companie, iar restul aparține lui Gangal. Firma, înființată în 2005, are activități declarate în domenii precum comerțul cu animale vii, creșterea cabalinelor sau activitatea farmaceutică veterinară.

Potrivit sursei citate, Gangal a fost condamnat pentru trucarea documentației unei licitații pentru achiziția vaccinului antirabic, în perioada în care conducea Centrul Republican de Diagnostică Veterinară. Prejudiciul adus bugetului ANSA a fost de 1.465.200 de lei. Banii proveneau dintr-un program de stat cofinanțat de Uniunea Europeană pentru eradicarea rabiei la vulpi. Acesta și-a recunoscut vina. Mai multe detalii, inclusiv reacția ministrului Culturii, citiți – AICI.

Amintim, Dan Suruceanu a fost învestit în funcția de ministru al Culturii pe 22 iulie. Acesta este membru al Cabinetului de miniștri condus de Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Parlamentul Republicii Moldova

„Nu-i o problemă să faci parte dintr-un partid”. Igor Grosu regretă demisia lui Radu Musteața din funcția de ministru al Agriculturii VIDEO

Liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că ar fi preferat ca Radu Musteața să rămână la Ministerul Agriculturii. Grosu a adăugat că decizia de a pleca i-a aparținut lui Musteața și că l-a rugat să nu se grăbească. Totodată, Grosu a spus că îl cunoaște pe Musteața de mai mulți ani și îl crede că nu a făcut parte din Partidul Democrat. În același timp, Grosu a menționat că „nu-i o problemă să faci parte dintr-un partid”.

„Am avut o discuție dimineață cu domnul prim-ministru, care m-a informat despre această decizie. (…) E în contextul discuțiilor privind apartenența sau non-apartenența dânsului la un partid politic. Eu sincer îl cred (nota red. pe Radu Musteața) că nu a făcut parte dintr-un partid sau altul”, a declarat Grosu, adăugând, totodată că „a face parte dintr-un partid sau altul este ceva firesc și este o decizie asumată de fiecare în parte”.

„Acum, e decizia dânsului. Eu aș fi preferat dânsul să rămână în această ipostază. Îl cunosc de mai mulți ani, a livrat la ANSA pe subiecte foarte complicate”, a menționat Grosu. Întrebat dacă Radu Musteața revine la ANSA, liderul PAS a declarat că este prematur să se vorbească despre acest subiect. „Noi astăzi dimineață am primit această veste minunată. (…) Este o demisie de onoare, e asumată de dumnealui. Eu, din ceea ce am putut să interacționez repede, l-am asigurat de tot suportul și l-am rugat să nu se grăbească, dar aici, știți cum, nu pot să intervin”, a adăugat Grosu.

Solicitat să comenteze declarația Partidului Social Democrat European – succesor al fostului PDM – potrivit căreia Musteața ar fi fost membru al organizației teritoriale Ciocana a PDM și ar fi condus o organizație primară de partid, Grosu a spus: „Nu-i o problemă să faci parte dintr-un partid. (…) Eu l-am întrebat de câteva ori, de nenumărate ori. (…) Mie mi-a spus că n-a făcut parte. (…) Oamenii care și-au făcut bine meseria, aceia muncesc mai departe. N-avem nicio obiecție față de ei, pentru că ei nu poartă responsabilitatea pentru acțiunile sau inacțiunile liderilor din acea perioadă. Care are de muncit, muncește”.

În dimineața zilei de 24 iulie, premierul Vasile Tofan a anunțat că ministrul Agriculturii, Radu Musteața, și-a dat demisia. Demisia a venit la doar două zile după învestirea în funcție, în contextul scandalului privind trecutul său politic.

La rândul său, Radu Musteața a declarat că „Guvernul are de asigurat în perioada imediat următoare un șir de reforme importante și complicate necesare pentru asigurarea bunăstării cetățenilor din Republica Moldova, iar pentru a păstra încrederea” a considerat că este un gest de responsabilitate să își depună mandatul. „Profesionalismul și corectitudinea de care dau dovadă nu trebuie să fie știrbite și erodate de informații false și manipulatorii”, a adăugat Musteața.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: