Imagine simbol

„Economisiți pe concerte, nu pe copii”: Zeci de „Părinți Solidari” îi cer lui Ceban să nu închidă grupele cu program prelungit din școli

Reprezentanții asociației obștești „Părinți Solidari” au lansat o petiție online prin care îi cer primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, să nu sisteze activitatea grupelor cu program prelungit în instituțiile de învățământ din capitală. Asociația susține că decizia municipalității poate avea „un profund impact negativ” asupra familiilor cu copii, mai ales asupra elevilor din clasele primare. Petiția a fost lansată pe 4 septembrie și semnată, până la această oră, de 138 persoane.

Potrivit AO „Părinți Solidari”, sistarea activității grupelor cu program prelungit va avea un șir de consecințe negative și riscuri, inclusiv pentru sănătatea și viața copiilor.

„Consideră că bugetul mun. Chișinău dispune de suficiente resurse și nu există premise de a sista activitatea grupelor cu program prelungit, iar motivul invocat a lipsei mijloacelor bănești este unul fals. Economisiți pe concerte, NU pe siguranța și viitorul copiilor!”, a declarat fondatoarea AO „Părinți Solidari”, Ala Revenco.

Reprezentanții asociației susțin că sunt gata să iasă la proteste și chiar să le inițieze, dacă municipalitatea va închide grupele cu program prelungit din școli.

Precizăm că purtătorul de cuvânt al primăriei capitalei, Vasile Chirilescu, a declarat pe 4 ianuarie pentru NM că Primăria Chișinău nu va mai finanța grupele pentru program prelungit, așa ca înainte, ci va „căuta soluții împreună cu școlile și părinții”. Chirilescu a menționat că municipalitatea nu va mai putea finanța grupele cu program prelungit din lipsă de fonduri – situație care ar fi fost generată de „presiunile” autorităților centrale asupra bugetului Chișinăului.

Tot astăzi, consilierii municipali ai Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) au protestat în fața Primăriei Chișinău împotriva deciziei de a închide grupele. Manifestanții au desfășurat pancarte cu mesaje precum „Întoarceți banii copiilor”, „Salvați grupele cu program prelungit” și „Vanea, unde-s banii?”. Detalii – AICI.

„Primăria Chișinău nu închide grupele și nu manipulați oamenii, dar se lasă să activeze la dorința profesorilor și părinților, așa cum se făcea și până acum în Chișinău”, a scris, la rândul său,primarul Ion Ceban pe rețelele de socializare, după protestul din 4 ianuarie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: