Eficiența energetică – investiții care reduc costurile și susțin dezvoltarea

Republica Moldova se află într-o etapă de extindere a instrumentelor de finanțare pentru eficiența energetică. Provocarea următoare este să transformăm aceste instrumente în investiții la scară, economii măsurabile și o piață capabilă să răspundă cererii. Eficiența energetică nu înseamnă doar reducerea consumului. Ea poate diminua costurile pentru gospodării, instituții și companii, contribui la securitatea energetică și susține productivitatea, competitivitatea și dezvoltarea economică.

Economiile obținute prin utilizarea eficientă a energiei pot reduce presiunea asupra bugetelor gospodăriilor și asupra bugetului public, creând spațiu pentru noi investiții și pentru alte priorități, precum educația, sănătatea și infrastructura. Pentru a valorifica acest potențial, avem nevoie de finanțare predictibilă, tehnologii potrivite, procese simple, digitalizare, specialiști și furnizori calificați. Miza este să trecem de la proiecte punctuale la mecanisme care mobilizează investiții, asigură calitatea și transformă economiile de energie în resurse pentru dezvoltare și creștere economică.

Eficiența energetică, un răspuns adaptat fiecărui sector

Structura actuală a consumului de energie ne arată clar unde trebuie să acționăm în regim prioritar. Sectorul clădirilor reprezintă aproximativ 53% din consumul final de energie al țării, transportul – aproximativ o treime, industria – circa 8%, iar agricultura – 5%.

Această structură arată că eficiența energetică trebuie abordată atât ca instrument de reducere a consumului și a emisiilor, cât și ca instrument de reducere a costurilor și de creștere a competitivității economiei. Soluțiile trebuie adaptate specificului fiecărui sector și rezultatului economic urmărit.

În sectorul clădirilor, consumul ridicat de energie se reflectă în facturile gospodăriilor și ale instituțiilor publice, dar și în presiunea asupra bugetului public. Gospodăriile reprezintă aproximativ 42% din consumul național de energie. Pe de o parte, avem costul energiei, iar pe de altă parte, necesitatea de a susține consumatorii vulnerabili. Cu cât reducem structural necesarul de energie al clădirilor, cu atât reducem în perspectivă și această presiune.

În sectorul transporturilor, al industriei și al agriculturii, măsurile trebuie să țină cont de procesele și de profilul de consum al fiecărui tip de utilizator. Scopul nu este doar să consumăm mai puțină energie, ci să obținem aceeași valoare economică folosind mai puține resurse, să reducem costurile și să creștem productivitatea.

Cadrul legislativ privind eficiența energetică transpune cerințele europene și acordă o atenție mai mare principiului „eficiența energetică înainte de toate”, precum și prioritizării măsurilor cu cel mai mare impact. Totuși, între cadrul legislativ și realitatea din teren rămân provocări importante. Avem nevoie de mai multă expertiză tehnică și de furnizori capabili să răspundă unei cereri în creștere. Este necesar să dezvoltăm capacitatea de finanțare și de implementare a proiectelor la scară. Nu este suficient să avem reguli și resurse financiare dar trebuie să avem și capacitatea pieței de a transforma aceste condiții în rezultate măsurabile.

De la proiecte individuale la investiții de amploare

Unul dintre pașii importanți este extinderea mecanismelor de finanțare existente. Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă oferă o infrastructură de finanțare aflată în dezvoltare, care combină resurse publice cu mijloace financiare atrase de la partenerii de dezvoltare și cu contribuțiile beneficiarilor finali.

Este important ca aceste mecanisme să evolueze de la finanțarea unor proiecte individuale către instrumente capabile să mobilizeze investiții private la o scară tot mai mare. Pentru aceasta, nu este suficient să avem bani disponibili. În acest proces, una dintre provocările principale este capacitatea pieței de a face față unei cereri în continuă creștere. Pentru ca investițiile să se realizeze, avem nevoie de specialiști, companii capabile să furnizeze lucrări și servicii de calitate, beneficiari informați și soluții financiare potrivite. De aceea, punem un accent deosebit pe diversificarea instrumentelor de finanțare și adaptarea acestora la nevoile diferitelor categorii de beneficiari, precum și la realitățile pieței.

În etapa actuală, accentul pus pe dezvoltarea pieței poate însemna un ritm mai moderat de contractare și valorificare a resurselor. Este nevoie de timp pentru ca beneficiarii să înțeleagă condițiile programelor și să-și asume contribuția proprie, iar companiile să-și consolideze capacitatea de a executa lucrări de calitate, cu respectarea normelor și documentarea corespunzătoare. Acest efort contribuie la formarea unui portofoliu de proiecte mai bine pregătite și a unor procese mai solide, ceea ce poate permite utilizarea resurselor mai eficient și într-un ritm mai rapid pe termen mediu și lung.

În sectorul privat, antreprenorii au un interes economic firesc să reducă costurile și să utilizeze mai eficient resursele. Rezultatul depinde însă de accesul la informație și expertiză tehnică, de existența unor soluții financiare și de capacitatea de a identifica și implementa proiectele potrivite.

Acolo unde există programe de sprijin, acestea trebuie însoțite de expertiză tehnică adecvată, indicatori de performanță bine definiți și mecanisme de monitorizare a rezultatelor. În acest fel, sprijinul public poate produce nu doar investiții și achiziții de echipamente, ci și economii durabile, care reduc costurile întreprinderilor și creează resurse pentru reinvestire și dezvoltare.

Obiectivul este să trecem de la finanțarea unor intervenții punctuale la proiecte de scară mai mare, capabile să mobilizeze volume semnificativ mai mari de investiții și să genereze rezultate măsurabile la nivelul economiei naționale.

Potențialul investițional și mobilizarea capitalului privat

Necesarul de investiții în eficiență energetică, în special în sectorul public și rezidențial, depășește cu mult resursele publice disponibile. Una dintre provocările principale este să dezvoltăm mecanisme prin care resursele publice să poată mobiliza cât mai eficient capital privat.

Dimensiunea potențialului investițional este foarte mare. Numai în sectorul clădirilor, potențialul de investiții este estimat la peste 40 de miliarde de euro. Eficiența energetică nu trebuie privită doar ca un domeniu de intervenție publică, ci și ca o piață importantă pentru companii, instituții financiare și furnizori de tehnologii și servicii.

La mijlocul anului 2026, soldul depozitelor bancare depășea 150 de miliarde de lei. O parte din aceste resurse ar putea avea un impact economic mai mare dacă ar fi transformate, prin mecanisme financiare adecvate, în investiții productive. Nu este vorba despre a descuraja economisirea, ci despre a crea condiții prin care o parte din capitalul disponibil să circule în economie și să finanțeze proiecte care generează valoare.

Eficiența energetică este un domeniu în care astfel de investiții pot aduce beneficii multiple. Ele pot reduce costurile pentru companii și consumatori, pot spori reziliența și securitatea energetică și pot reduce expunerea la volatilitatea prețurilor la energie. În plus, economiile generate prin reducerea consumului pot rămâne în economie și pot fi reinvestite.

Finanțarea trebuie legată de soluții concrete și de profilul fiecărui consumator. În funcție de sector, investițiile pot include reabilitarea energetică a clădirilor, automatizarea și managementul inteligent al consumului, integrarea energiei regenerabile și a stocării sau utilizarea unor tehnologii mai eficiente în procesele industriale.

Este important ca tehnologia să fie aleasă corect, în funcție de rezultatul economic urmărit, reducerea consumului și a costurilor, creșterea productivității sau îmbunătățirea securității energetice. Spre deosebire de multe alte investiții, proiectele de eficiență energetică pot genera economii financiare măsurabile și, în multe cazuri, pot deveni eligibile pentru finanțare comercială.

Instrumente financiare pentru sectorul rezidențial și public

În sectorul rezidențial, statul trebuie să testeze ce nivel de sprijin public este necesar pentru a declanșa investițiile masive. Acesta este unul dintre obiectivele FEERM. Am pornit cu granturi de până la 70% pentru blocurile locative, dar, pe măsură ce piața se dezvoltă, mecanismele trebuie să evolueze către o utilizare mai mare a finanțării private.

În acest sens, dezvoltăm mecanismul de garantare și compensare a împrumuturilor contractate de asociațiile de locatari de la băncile comerciale, pe care ne propunem să îl operaționalizăm până la sfârșitul anului. Acest instrument trebuie să faciliteze accesul asociațiilor la finanțare și să contribuie la extinderea investițiilor în reabilitarea blocurilor locative.

În sectorul public, lucrăm la un mecanism de finanțare sustenabilă bazat, într-o primă etapă, pe principiul revolving prin care investiția în reabilitarea energetică a unei clădiri să fie recuperată din economiile generate, iar resursele recuperate să poată fi reinvestite în alte clădiri.

Pe termen mai lung, mecanismul trebuie să creeze condițiile pentru participarea companiilor private, care să investească, să își recupereze investiția din economiile de energie și să obțină un randament economic care să susțină continuitatea acestor investiții.

În prezent, promovăm în Guvern Programul de dezvoltare a pieței serviciilor energetice pentru perioada 2026-2030, care trebuie să contribuie la crearea pieței și a cadrului necesar unor asemenea investiții.

Un alt instrument pe care dorim să îl pilotăm îl reprezintă obligațiunile municipale pentru finanțarea proiectelor de eficiență energetică. Împreună cu partenerii de dezvoltare analizăm modul în care acest instrument ar putea fi utilizat în Republica Moldova, inclusiv în contextul reformei administrației publice locale.

Pe termen mai lung, mecanismele dezvoltate trebuie să creeze condițiile pentru participarea companiilor private, care să investească, să își recupereze investiția din economiile de energie și să obțină un randament economic care să susțină continuitatea acestor investiții.

Statul trebuie să testeze mecanismele, să reducă riscurile inițiale și să creeze condițiile în care piața poate crește. Pe măsură ce mecanismele se maturizează și riscurile se reduc, ponderea investițiilor private poate crește.

Capitalul privat nu răspunde doar la oportunitate, ci și la predictibilitate. Pentru ca investițiile să crească, piața are nevoie de continuitate în politicile publice, de reguli clare și stabile și de timp pentru ca mecanismele să se maturizeze.

Astfel, eficiența energetică poate evolua de la o politică publică spre o piață de investiții, în care tehnologiile, serviciile și finanțarea se dezvoltă împreună în jurul unor rezultate economice măsurabile.

Construirea unui ecosistem pentru investiții

Pentru ca programele să se extindă și să genereze investiții concrete, este esențial să existe un ecosistem funcțional, în care actorii, serviciile și instrumentele se susțin reciproc.

Un ecosistem funcțional presupune, în primul rând, conectarea tuturor actorilor: beneficiari, companii, specialiști, furnizori de tehnologii, instituții financiare și parteneri de dezvoltare. La fel de importante sunt comunicarea transparentă, reducerea barierelor, menținerea calității și monitorizarea rezultatelor. Iar atunci când experiența din piață arată că un mecanism nu funcționează suficient de bine, trebuie să existe voința și capacitatea de a-l ajusta.

Acest lucru cere reguli clare și predictibile, proceduri cât mai simple, standarde de calitate și un cadru care să permită companiilor să investească și să dezvolte servicii noi. Este necesar să urmărim permanent ce se întâmplă în piață și să intervenim atunci când apar bariere.

Un program de finanțare nu poate funcționa izolat. Pentru ca o investiție într-o casă, într-un bloc sau într-o întreprindere să se realizeze, trebuie să existe beneficiari informați, companii care pot furniza lucrările și tehnologiile necesare, specialiști capabili să proiecteze și să verifice soluțiile, instituții financiare care pot oferi finanțare și reguli care oferă suficientă predictibilitate tuturor acestor actori.

Rolul CNED nu este doar să administreze programe, ci să contribuie la dezvoltarea unei piețe în care programele, finanțarea, expertiza tehnică și oferta de servicii se susțin reciproc. Una dintre funcțiile importante este să asigure legătura dintre actorii principali și să identifice unde ecosistemul nu funcționează suficient de bine. Asta presupune consultare permanentă cu piața, monitorizarea rezultatelor, identificarea blocajelor și ajustarea mecanismelor. Nu putem presupune că un mecanism conceput astăzi va funcționa perfect și peste trei ani. El trebuie îmbunătățit pe baza experienței acumulate.

FEERM este un exemplu în acest sens. Prin acest mecanism nu testăm doar o modalitate de finanțare, ci și modul în care se formează piața din jurul ei, cum reacționează beneficiarii, cum se dezvoltă oferta de servicii și lucrări, ce capacități există și unde apar blocaje. Experiența acumulată ne permite să ajustăm programul și să construim mecanisme care pot funcționa la o scară tot mai mare.

Digitalizarea și inteligența artificială pentru extinderea programelor

Digitalizarea este un alt element important al ecosistemului. Atunci când avem un număr mare de beneficiari și proiecte, procesele trebuie să fie simple, transparente și ușor de urmărit. Digitalizarea nu este doar o chestiune administrativă. Ea devine o infrastructură necesară pentru extinderea programelor.

Prin digitalizare putem reduce costurile de operare, simplifica interacțiunea cu beneficiarii și companiile, crește transparența și monitoriza mai eficient procesele și rezultatele. În prezent, avem programe operaționale în care interacțiunea cu beneficiarii sau partenerii se desfășoară exclusiv prin canale electronice, fără dosare pe suport de hârtie și fără deplasări la oficiul CNED. Experiența programelor EcoVoucher și Casa Verde arată că digitalizarea poate simplifica accesul la sprijin și poate face procesul mai rapid și mai comod pentru beneficiari.

Următoarea etapă este utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale (IA). Pentru o instituție care gestionează volume tot mai mari de informații, proiecte și interacțiuni cu beneficiarii, IA poate contribui la automatizarea unor procese, analiza datelor și identificarea mai rapidă a blocajelor sau riscurilor. Nu vorbim despre înlocuirea expertizei umane, ci despre folosirea tehnologiei pentru ca specialiștii să poată lucra mai eficient și să se concentreze asupra deciziilor care necesită expertiză.

Această transformare este importantă și din perspectiva capacității instituționale. Dacă vrem să extindem programele de eficiență energetică și să lucrăm cu un număr tot mai mare de beneficiari și proiecte, nu putem crește capacitatea instituției doar prin majorarea proporțională a numărului de angajați. Trebuie să creștem și productivitatea instituțională. Această abordare este reflectată în Strategia de dezvoltare instituțională a CNED până în 2030.

Autor: Ion Muntean, director al Centrului Național pentru Energie Durabilă

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De la singurătate la comedie: patru spectacole la „Ionesco“

Teatrul Național „Eugène Ionesco“ invită publicul la patru spectacole: monodrama O zi din viața lui Helen, tragicomedia Uciderea lui Gonzago, drama Edmond și comedia Arta conviețuirii patru povești despre singurătate, putere, alienare și adevărurile care ies la iveală între cei apropiați.

O ZI DIN VIAȚA LUI HELEN

de Helmut Peschina
Regia: Sergiu CHIRIAC
#monodramă 15+
JOI, 29 OCTOMBRIE, ORA 18.30

„O zi din viața lui Helen” este o adaptare după piesa „Las’ că vezi tu!” a dramaturgului austriac Helmut Peschina. Spectacolul urmărește o zi aparent obișnuită din existența unei femei care își serbează așa-zisa aniversare de 70 de ani. Nu știm dacă Helen are cu adevărat această vârstă — dar așa îi spune singurului ei prieten, papagalul Kiki, partenerul ei de conversații și pregătiri pentru masa festivă.
La ora 21:00 ar trebui să vină invitații: familia Bernstein. Pentru Helen, familia este — în teorie — cel mai frumos lucru din viață. Și totuși, de ce ajunge mereu față în față cu singurătatea?

Vă invităm să priviți o zi din viața lui Helen, chiar în bucătăria ei. Iar cine se nimerește mai aproape de scenă… poate chiar va ajuta la prepararea faimoasei salate de varză.

Distribuția:
Helen – Tatiana MANOIL.

Durata spectacolului: 90 minute.
*Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect. 

Bilete disponibile:  https://iticket.md/event/23701 

UCIDEREA LUI GONZAGO

de Nedyalko Iordanov
Regia: Petru VUTCĂRĂU
#tragicomedie+16
Spectacolul este prezentat cu supratitrare în limbile engleză și rusă.
VINERI, 30 OCTOMBRIE, ORA 18.30

O reinterpretare originală a temei shakespeariene despre manipularea artistului și implicarea sa în jocurile politice ale puterii. Adaptare liberă după Hamlet, spectacolul explorează trădarea, moartea și manipularea prin ochii unei trupe de actori ambulanți. Pornind de la scena „Uciderii lui Gonzago” – teatru în teatru , realitatea și ficțiunea se împletesc într-un univers în care personajele sunt prinse între datoria de a spune adevărul și prețul greu pe care acesta îl cere. O meditație profundă despre vinovăție și neputința de a schimba destinul.

Distribuția:
CHARLES  –  Anatol GUZIC;
ELISABETH  –  Natalia PRODAN / Dorina – Beatrice TIMCIUC;
BENVOLIO  –  Gheorghe PIETRARU / Andrei SOCHIRCĂ;
HENRIC  –  Alexandru BERBINSCHI;
AMALIA  –  Laureana ȚURCAN  / Nicoleta CURICI;
SUFLEURUL  –  Stanislav COTROBAI;
POLONIUS  –   Valeriu PAHOMI / Emil GAJU;
HAMLET  –  Nicolae NEGHIN / Iurie PASCAR;
HORAŢIO  –  Bogdan BÎTLAN / Maxim CHIRIAC;
GHERTRUDE  –  Iuliana VORNICESCU / Iulia BORDEIANU;
CLAUDIUS  –  Petre DRAGANCEA;
CĂLĂUL  –  Laurențiu VUTCĂRĂU;
BODYGUARZI, LACHEI, TORTIONARI:  Iurie PASCAR, Silviu BOINCEANU, Maxim CHIRIAC, Bogdan BÎTLAN, Laurențiu VUTCĂRĂU, Nicolae NEGHIN, Petre DRAGANCEA. 

Durata spectacolului: 180 minute, cu pauză 15 minute.
*Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect. 

Vă așteptăm la Teatrul Național „Eugène Ionesco” – teatrul care te iubește!

Bilete disponibile: https://iticket.md/event/23702

EDMOND

de David Mamet
Regia: Nicolae NEGHIN și Bogdan BÎTLAN
dramă 18+
SÂMBĂTĂ, 31 NOIEMBRIE, ORA 19.00

Când un om simte că viața lui s-a golit de sens, o simplă întâlnire declanșează o ruptură. Edmond părăsește confortul, ordinea și siguranța și pornește într-o coborâre lucidă și violentă spre marginile societății – și ale propriei conștiințe.
Pe parcursul acestei nopți fără întoarcere, în jurul lui apar personaje dure, crude, cinice sau absurde: străini care exploatează, judecă, folosesc, provoacă. Fiecare întâlnire îl împinge mai departe, mai jos, mai aproape de un adevăr care nu oferă salvare.
Lumea în care intră Edmond nu e una exotică. Este lumea noastră, dusă până la capăt. O lume în care furia, frustrarea, violența și nevoia disperată de a fi văzut devin limbaj comun.

Dar adevărata confruntare nu este cu ceilalți.
Este cu sine.

„Spune-mi ce vezi în mine?”

Distribuția:
Prezicătoarea  – Tatiana MANOIL;
Edmond,  un bărbat în jur de treizeci şi cinci de ani – Gheorghe PIETRARU, Maxim CHIRIAC, Bogdan BÎTLAN, Petre DRAGANCEA, Dorina Beatrice-TIMCIUC, Iurie PASCAR;
Nevasta – Iuliana VORNICESCU-COTROBAI;
Un tip într-un bar – Laureana ȚURCAN;
O prostituată 1 – Iraida BOBESCU;
Managerul – Alexandru BERBINSCHI;
O fată de la peep-show – Petre DRAGANCEA;
Un cartofor – Iraida BOBESCU;
Complice 1 – Iurie PASCAR;
Complice 2 – Alexandru  BERBINSCHI;
Complice 3- Bogdan BÎTLAN;
Complice 4 – Dorina Beatrice-TIMCIUC;
Complice 5 – Laureana ȚURCAN;
Un manager – Iuliana VORNICESCU-COTROBAI;
O prostituată 2 – Valeria GARȚAN;
Un paznic  – Iurie PASCAR;
Femeia din metrou – Iraida BOBESCU;
Un patron de casă de amanet – Laureana ȚURCAN, Maxim CHIRIAC;
Un peşte – Alexandru BERBINSCHI;
Glenna, o chelneriţă – Valeria GARȚAN;
Un predicator – Gheorghe PIETRARU;
Un poliţist – Laureana ȚURCAN;
Anchetator – Maxim CHIRIAC;
Un puşcăriaş – Alexandru BERBINSCHI;
Un duhovnic – Gheorghe PIETRARU.

Durata spectacolului: 1h 45 minute, fără pauză.
*Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect. 

Bilete disponibile: https://iticket.md/event/23709

ARTA CONVIEȚUIRII

Regia: Petru VUTCĂRĂU
#comedie 16+
DUMINICĂ, 01 NOIEMBRIE, ORA 17.30

Conflictele din familie, frustrările nespuse și aparența de „normalitate” sunt realități cu care se confruntă majoritatea cuplurilor. Această comedie pornește de la o situație aparent banală, dar extrem de familiară: o întâlnire între două familii, provocată de un incident între copii.

Acțiunea are loc în salonul familiei Vallon, unde sosește cuplul Reille pentru a discuta un conflict „minor” – băiatul lor l-a lovit pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. La început, conversația dintre adulți este calmă, politicoasă și plină de bune intenții, așa cum se întâmplă adesea atunci când încercăm să păstrăm aparențele într-o relație de cuplu sau de familie.
Însă, pe măsură ce dialogul avansează, tensiunile cresc, iar masca civilizației cade. Nemulțumiri vechi, frustrări acumulate, reproșuri ascunse și eșecuri din viața de cuplu ies la suprafață, transformând întâlnirea într-o confruntare explozivă, plină de umor amar și adevăruri incomode.

Distribuția:
Veronique Vallon – Doina ARVAT/ Tatiana GANCEAR-MANOIL;
Michel Vallon – Gheorghe PETRARU/ Valeriu PAHOMI;
Annette Reille – Natalia PRODAN;
Alain Reille – Anatol GUZIC.

Durata spectacolului: 120 de minute, fără pauză.

Vă așteptăm la Teatrul Național „Eugène Ionesco” – teatrul care te iubește!

Bilete disponibile: https://iticket.md/event/23907

SIS

Ce pot face moldovenii după scurgerea datelor personale? Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal explică

Instituțiile care dețin și gestionează bazele de date sunt responsabile de protejarea informațiilor personale, iar cetățenii care consideră că le-au fost afectate datele în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale pot cere explicații de la operatorii responsabili. Precizările au fost făcute de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) miercuri, 29 octombrie, într-un comunicat.

Potrivit Centrului, Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a notificat instituția despre incidentul de securitate. CNPDCP precizează că nu gestionează bazele de date vizate și nu este responsabil de asigurarea securității acestora. Această obligație revine instituțiilor care administrează sistemele informaționale și care trebuie să implementeze măsuri pentru a preveni accesul neautorizat la date.

Când trebuie instituțiile să informeze cetățenii

CNPDCP a amintit că, potrivit legislației privind protecția datelor cu caracter personal, instituțiile responsabile trebuie să notifice Centrul despre încălcările de securitate fără întârzieri nejustificate și, dacă este posibil, în cel mult 72 de ore de la momentul în care au aflat despre incident.

De asemenea, dacă o încălcare a securității datelor poate prezenta un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor, instituția responsabilă trebuie să informeze cetățenii vizați fără întârzieri nejustificate. Dacă informarea fiecărei persoane în parte presupune un efort disproporționat, aceasta poate fi făcută public sau printr-o altă metodă la fel de eficientă.

CNPDCP a menționat că Agenția de Guvernare Electronică a întreprins măsuri pentru informarea cetățenilor prin intermediul canalelor publice de comunicare.

Ce pot face cetățenii

„Divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal poate expune persoanele vizate anumitor riscuri (cum ar fi furtul de identitate, fraude financiare, tentative de manipulare prin inginerie socială și alte abuzuri). Totuși, producerea unui incident de securitate nu înseamnă în mod automat că datele afectate vor fi utilizate în scopuri frauduloase. Evaluarea riscurilor trebuie să se bazeze pe informațiile confirmate și pe rezultatele verificărilor autorităților competente”, a menționat CNPDCP.

Pentru a se proteja, cetățenii sunt îndemnați să fie atenți la apelurile, mesajele și e-mailurile suspecte, să nu divulge parole sau coduri de autentificare și să nu acceseze linkuri primite în mod neașteptat. De asemenea, aceștia sunt sfătuiți să verifice solicitările neobișnuite contactând direct instituția sau banca prin canalele oficiale.

În cazul în care o persoană suspectează că datele sale au fost folosite fără autorizare sau că este ținta unei tentative de fraudă, aceasta poate sesiza poliția, banca, CNPDCP sau autoritățile responsabile de securitatea cibernetică.

Persoanele care consideră că au fost vizate de incident pot, de asemenea, să se adreseze operatorului responsabil pentru a cere clarificări și pentru a-și exercita drepturile prevăzute de legislația privind protecția datelor cu caracter personal.

Amintim că, pe 28 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, în urma atacului cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750 000 de IDNP-uri. Informațiile vizate includ date de identificare (nume, prenume, data și locul nașterii), date despre membri ai familiei de gradul 1, statutul de asigurat, medic de familie, prestații sociale, pensii, dizabilitate, permisul de conducere, fotografie, vehicule și companii deținute sau administrate, precum și informații financiare, inclusiv IBAN, datorii fiscale și istoric plăți MPay. Totodată, instituția a precizat că datele aferente cardurilor nu au fost afectate.

Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, a declarat că datele extrase de hackeri nu pot fi folosite direct în scopuri infracționale. În schimb, escrocii pot contacta cetățenii, prezentându-se drept reprezentanți ai băncii, ai vămii sau ai altor organe, adresându-li-se pe nume și prenume și oferindu-le alte detalii din cele sustrase, pentru a solicita date suplimentare, care „sunt deja periculoase”.

Între timp, la ședința Guvernului din 29 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, va pleca din funcție. Oficialul a precizat că interimatul va fi asigurat de Artiom Cociu și a subliniat că, în această perioadă, AGE trebuie să pună accent mai mare pe securitatea serviciilor digitale.

La aceeași reuniune a Cabinetului de miniștri, Vasile Tofan a mai spus că Republica Moldova este ținta unor atacuri cibernetice de amploare. Potrivit lui, autoritățile au indicii despre „o campanie mai largă, cu implicarea unor actori statali străini”, iar serviciile competente investighează inclusiv implicarea acestora în incidentul recent.

Juanma Jiménez/EUROPA PRESS/dpa/picture alliance

Tragedie feroviară în Spania: 50 de morți și 179 de răniți după ciocnirea a două trenuri. Chișinăul verifică dacă printre victime sunt moldoveni

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în dimineața zilei de 28 octombrie, în provincia spaniolă Toledo, în apropierea orașului Urda. În urma accidentului au murit 50 de persoane, iar alte 179 au fost rănite, transmite postul Antena 3. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a anunțat că verifică dacă printre persoanele afectate se află cetățeni moldoveni.

În coliziune au fost implicate un tren al companiei Renfe și unul al companiei Iryo, care circulau pe ruta Madrid–Sevilla. Potrivit informațiilor preliminare ale Ministerului Transporturilor, citate de publicația El País, trenul Renfe l-a lovit din spate pe cel al companiei Iryo, iar două dintre vagoanele acestuia din urmă au deraiat.

Potrivit publicației ABC, una dintre posibilele cauze ale accidentului ar putea fi o eroare a operatorului. Informația a fost furnizată publicației de surse apropiate cazului. Cauza exactă a accidentului urmează să fie stabilită în urma investigațiilor.

Un pasager aflat într-unul dintre vagoanele din spatele trenului a povestit jurnaliștilor că a simțit o „lovitură puternică” la aproximativ 40 de minute de la plecare. Nu se știe în care dintre cele două trenuri se afla acesta.

În urma accidentului, circulația trenurilor de mare viteză pe ruta Madrid–Andaluzia a fost suspendată.

Între timp, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a anunțat că monitorizează situația prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în Spania și menține legătura cu autoritățile spaniole pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se numără cetățeni moldoveni.

„Misiunea diplomatică se află în contact cu autoritățile spaniole competente pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se numără cetățeni ai Republicii Moldova. Până la această oră, ambasada Republicii Moldova la Madrid nu a primit solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident”, a spus MAE.

Potrivit informațiilor disponibile, operațiunile de salvare și acordare a asistenței medicale sunt în desfășurare.

Nu este primul accident feroviar grav produs în Spania în acest an. Pe 18 ianuarie 2026, un tren al companiei Iryo, care circula de la Malaga spre Madrid, a deraiat în apropierea orașului Adamuz, pe linia de mare viteză Madrid–Cordoba. Trei dintre vagoanele trenului au ajuns pe linia alăturată, pe care circula un tren Renfe de la Madrid spre Huelva. În urma acelui accident, 46 de persoane au murit.

realitatea.md

Ce se întâmplă cu coletele comandate până la 1 noiembrie? Explicația autorităților în contextul noilor taxe

Pe 1 noiembrie 2026 intră în vigoare TVA-ul de 20% pentru coletele comandate de persoane fizice de la comercianți din străinătate, cu o valoare de până la 150 de euro inclusiv. Taxa de 12 lei va fi aplicată din 1 ianuarie 2027. Autoritățile estimează că TVA-ul va aduce anual circa un miliard de lei la bugetul de stat. Informațiile au fost comunicate pe 28 octombrie de ministra Finanțelor, Victoria Belous, care a explicat și ce se întâmplă cu coletele comandate înainte de 1 noiembrie. Astfel, potrivit oficialei, TVA-ul se va aplica tuturor coletelor vămuite începând cu această dată, indiferent de momentul în care au fost comandate. Mai mult, ministra a spus că, în prezent, legislația nu prevede restituirea TVA-ului în cazul returnării unui colet. În cazul unor colete aflate în regim de admitere temporară, fiecare agent economic va decide cum procedează, a adăugat ministra.

„La 1 noiembrie intră în vigoare TVA-ul. Taxa de administrare de 12 lei va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Fiecare operator poștal va decide cum este mecanismul de achitare a TVA: fie că platforma încasează direct, fie că operatorul îl avansează și ulterior solicită de la cumpărător, fie că face opțiunea că cumpărătorul – fie electronic, fie la momentul când preia coletul – să achite această taxă. Noi nu impunem regulile, deoarece fiecare business are metoda lui de a activa și ei sunt liberi de a alege metoda de declarare”, a spus Belous în timpul unor declarații pentru jurnaliști, înainte de ședința Guvernului.

Întrebată dacă s-a estimat ce buget s-ar putea încasa în contextul noilor schimbări, ministra Finanțelor a răspuns: „Noi estimăm circa un miliard de lei anual de la TVA de la colete”.

La întrebarea ce se întâmplă cu coletele care au fost comandate până la 1 noiembrie, Belous a spus că „taxa pe valoare adăugată se va aplica pentru toate coletele care vin sau se devamează începând cu 1 noiembrie, indiferent când ele au fost comandate”. „Pentru coletele mai mici de 150 de euro”, a precizat oficiala.

Întrebată dacă a fost prevăzut un mecanism pentru situațiile în care coletul este returnat sau nu este ridicat, Belous a răspuns: „La moment, legislația nu prevede restituirea TVA în cazul în care coletul este restituit, deoarece însăși procesul costă activitatea unui vameș, compania. Respectiv, procesul de administrare de restituire a unei sume de 100 sau 200 de lei, din păcate, va genera statului cheltuieli mult mai mari. Iată de ce, la moment, nu este prevăzut acest mecanism. Vedem cum se va administra procesul și deja ulterior intervenim. În cazul în care pentru coletele care nu vor fi importate oficial, dar vor fi admise temporar, deja fiecare agent economic va decide. TVA se aplică pentru coletele care sunt importate. Noi avem mai multe regimuri fiscale. Agenții economici o să-și administreze afacerile”.

***

Anterior, „Poșta Moldovei” a explicat că noile prevederi se aplică coletelor a căror valoare este mai mică sau egală cu 150 de euro. De asemenea, a precizat că „în cazul returnării trimiterii poștale, TVA-ul achitat și taxa de gestionare aferentă trimiterii nu se restituie”. Pentru coletele care conțin bunuri în valoare de peste 150 de euro, se aplică în continuare legislația vamală și fiscală în vigoare. Trimiterile C2C (Consumer-to-Consumer), inclusiv cadourile și alte trimiteri expediate între persoane fizice, cu o valoare mai mică de 150 de euro, sunt scutite de taxe și nu sunt supuse TVA-ului de 20% aplicabil trimiterilor comerciale B2C.

noi.md

„Datele alegătorilor sunt în siguranță”. Asigurările CEC după atacul cibernetic

Sistemele informaționale electorale nu au fost afectate de recentul incident de securitate cibernetică semnalat în ultimele zile, iar datele alegătorilor sunt în siguranță. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC) miercuri, 29 octombrie, într-un comunicat.

„Sistemele informaționale electorale nu au fost afectate, iar datele alegătorilor sunt în siguranță. Integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea datelor cu caracter personal ale alegătorilor nu au fost compromise, fiind asigurată continuitatea activităților de administrare a proceselor electorale, inclusiv funcționarea Registrului de Stat al Alegătorilor”, a transmis CEC.

Amintim că, pe 28 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, în urma atacului cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750 000 de IDNP-uri. Informațiile vizate includ date de identificare (nume, prenume, data și locul nașterii), date despre membri ai familiei de gradul 1, statutul de asigurat, medic de familie, prestații sociale, pensii, dizabilitate, permisul de conducere, fotografie, vehicule și companii deținute sau administrate, precum și informații financiare, inclusiv IBAN, datorii fiscale și istoric plăți MPay. Totodată, instituția a precizat că datele aferente cardurilor nu au fost afectate.

Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, a declarat că datele extrase de hackeri nu pot fi folosite direct în scopuri infracționale. În schimb, escrocii pot contacta cetățenii, prezentându-se drept reprezentanți ai băncii, ai vămii sau ai altor organe, adresându-li-se pe nume și prenume și oferindu-le alte detalii din cele sustrase, pentru a solicita date suplimentare, care „sunt deja periculoase”.

Între timp, la ședința Guvernului din 29 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, va pleca din funcție. Oficialul a precizat că interimatul va fi asigurat de Artiom Cociu și a subliniat că, în această perioadă, AGE trebuie să pună accent mai mare pe securitatea serviciilor digitale.

La aceeași reuniune a Cabinetului de miniștri, Vasile Tofan a mai spus că Republica Moldova este ținta unor atacuri cibernetice de amploare. Potrivit lui, autoritățile au indicii despre „o campanie mai largă, cu implicarea unor actori statali străini”, iar serviciile competente investighează inclusiv implicarea acestora în incidentul recent.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: