rtr.md

Elevii din capitală ar putea primi mere la școală. Primarul convoacă în ședință producătorii autohtoni

Elevii claselor I-XII ar putea primi mere proaspete, gratuit, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie. Subiectul va fi discutat joi, 23 septembrie 2021, în sala de ședințe a Consiliului Municipal Chișinău, unde va avea loc o reuniune comună a responsabililor municipali și a producătorilor autohtoni.

Potrivit unui comunicat de presă, ședința va avea loc în contextul inițiativei primarului capitalei de a asigura elevii din municipiul Chișinău cu mere proaspete și, respectiv, de a susține producătorii autohtoni de fructe, care nu au unde să-și comercializeze marfa.

Ședința are scopul de a discuta cu agenții economici condițiile de contractare pentru aprovizionarea cu mere proaspete a elevilor din instituțiile de învăţământ primar şi secundar din municipiul Chișinău, clasele I – XII.

Produsele trebuie să corespundă rigorilor impuse de lege, iar merele trebuie să fie întregi, curate, sănătoase, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără miros sau gust străin, cu greutatea de 150 grame, însoțite de acte ce confirmă calitatea produselor.

Ședința va avea loc cu prezență fizică și cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii infecției COVID-19.

***

Pe 13 septembrie, primarul capitalei Ion Ceban că Primăria Chișinău va încheia contracte cu agricultorii, pentru livrarea merelor în școli și grădinițe.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: