Andrei Mardari / NewsMaker

UPDATE Energia electrică s-ar putea scumpi cu 20%? Ministrul Energiei propune introducerea TVA la gaze și electricitate

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, propune introducerea TVA la energie electrică și gazele naturale, pentru a crește veniturile bugetare care ar urma să fie direcționate către eficiența energetică a clădirilor. Declarația a fost făcută de Parlicov la conferința Combaterea sărăciei energetice în Europa: provocări, lecții învățate și căi de urmat. Exemplul Moldovei”, transmite serviciul de presă al Ministerului Energiei. O creștere a TVA-ului la energie electrică ar putea duce, însă, la o creștere a costului energiei electrice cu 20% și al gazului cu 12%.

UPDATE (18:15) Ministerul Energiei a publicat un scurt comentariu, în care precizează că declarația ministrului Parlicov reprezintă opinia sa și nu o inițiativă legislativă.

Ministrul Victor Parlicov susține că în Republica Moldova se consumă de două ori mai multă energie pe metru pătrat de clădire, decât în Uniunea Europeană. În lipsa unei industrii masive, spune oficialul, clădirile sunt principalul consumator de energie în țară, cu cca 50% din consumul final.

„Astfel eficiența energetică în clădiri este prioritatea noastră pentru a reduce costul facturilor populației la energie, pe de o parte, și pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, pe de altă parte. Acum este momentul potrivit pentru a renunța la subvențiile fiscale pentru energia electrică și gazele naturale, la care se aplica TVA 0% și, respectiv, 8%. Dacă vom fiscaliza acești bani, vom putea crește resursele bugetare și oferi compensații țintite consumatorilor vulnerabili și a investi în eficiență energetică”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Ministrul Energiei susține că prin aceste măsuri de eficiență energetică statul va contribui la obiectivele de reducere a sărăciei, de dezvoltare mai verde a economiei și va asigura, totodată, cetățenii despre beneficiile integrării în Uniunea Europeană.

În prezent, consumatorii casnici nu plătesc TVA la energie electrică, dar plătesc, în schimb, o cotă preferențială de TVA, în mărime de 8%. Cota standard de TVA în Moldova este de 20%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: