Andrei Mardari / NewsMaker

Energocom va procura mai multă energie electrică din România. Despre ce cantitate este vorba

Societatea pe Acțiuni „Energocom” anunță că a majorat volumele de energie electrică procurată direct de la producătorii din România. 

Astfel, începând de astăzi, 25 noiembrie, Complexul Energetic Oltenia va furniza Republicii Moldova 20 MWh bandă (24 de ore din 24) la preț de 900 RON/MWh, iar de la 1 decembrie, „Energocom” va procura de la OMV Petrom 80 MWh bandă, cu 30 MWh mai mult decât în prezent. Prețul energiei conform acestui contract este de 450 RON/MWh. De asemenea, de la 1 decembrie, CET Craiova va livra 5 MWh la preţ de 1000 RON/MWh.

Potrivit instituției, Republica Moldova procură zilnic din România circa 2000 MWh, iar în zilele de odihnă – 2500 MWh. De la 1 decembrie aceste volume vor crește la 2700 MWh în zile de lucru și 3200 MWh în weekend.

Aceeași sursă notează că în prezent, necesarul țării reprezintă în jur de 13 mii MWh pe zi, dintre care energia electrică produsă de sursele interne (CET-urile locale și sursele regenerabile) constituie circa 2500 MWh, adică 20% din consum.

De asemenea, „Energocom” poartă negocieri pentru a încheia contracte directe și cu alte companii energetice din alte state, precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia. „În România există anumite limite legate de o ordonanță de urgență din cauza cărora nu pot fi încheiate contracte pe termen lung, cu alte prețuri decât cele de pe bursă, dar noi căutăm soluții și suntem permanent în discuții cu colegii români. Totodată, zilele trecute au fost depuse actele pentru obținerea licenței în Bulgaria, lucru care ne va permite să ne înregistrăm la bursa locală și să încheiem contracte avantajoase”, a spus Victor Bînzari, directorul interimar al întreprinderii.

Precizăm că Premier Energy și Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE Nord) solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifului la energia electrică. Ultima dată, tarifele au fost majorate pe 2 noiembrie, în cadrul unei ședințe a ANRE. Pentru Premier Energy, tariful a crescut de la 3,15 lei KW/h la 4,77 lei/ KW/h, fără TVA. Iar pentru FEE Nord tarifele au fost majorate de la 3,21 lei KW/h la 4,81 lei KW/h, fără TVA. Astfel, pe 4 noiembrie au intrat în vigoare noile prețuri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

(VIDEO) Ultima zi de agitație / 8 candidați la bașcan, 134 — în APG / Două partide

Ultima zi de campanie în Găgăuzia. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea?
Campania electorală în Găgăuzia se apropie de sfârșit: 13 noiembrie este ultima zi de agitație. Comisia Electorală Centrală (CEC) avertizează că în „ziua tăcerii” și în ziua scrutinului agitația este interzisă. Candidații nu mai pot participa la emisiuni televizate și radiofonice, iar autoritățile locale și distribuitorii de publicitate sunt obligați să înlăture materialele de agitație din locurile publice. Interdicția nu vizează informațiile publicate anterior pe internet. De asemenea,este interzisă transferarea banilor în conturile „Fondului electoral” și retragerea mijloacelor financiare din acestea. Pentru încălcarea acestor reguli, persoanele fizice riscă amenzi de până la 3 mii de lei, iar cele juridice — de până la 7,5 mii de lei.

Două partide avertizate din nou pentru nedeclararea cheltuielilor electorale
Pe 15 noiembrie vor avea loc două scrutinuri: alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) și alegerile bașcanului. Pentru funcția de șef al autonomiei aspiră opt candidați, în timp ce pentru cele 35 de mandate de deputat luptă 134 de persoane.
În cadrul ședinței din 13 noiembrie, CEC a emis repetat avertismente partidelor „Pentru țară” și „Partidul Popular Gagauz” pentru cheltuieli nedeclarate în campanie. Rapoartele financiare pentru ultima săptămână trebuie prezentate până la 16 noiembrie.

Alegeri în Găgăuzia: program special la centrele multifuncționale ale ASP
În ziua alegerilor, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa între orele 07:00 și 21:00. Alegătorii vor putea perfecta gratuit buletine de identitate provizorii sau își vor putea ridica actele gata. De asemenea, pe 14 și 15 noiembrie va funcționa o linie fierbinte pentru alegători: sâmbătă — între 09:00 și 17:00, iar duminică — între 07:00 și 21:00. Secretara CEC, Dana Munteanu, a precizat că votarea prin intermediul identității digitale din aplicația EVO nu se va aplica — regulamentul nefiind pus în practică. Votarea se va face în baza buletinului de identitate, a cardului de identitate, a pașaportului sau a buletinului provizoriu.

Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei
Candidatul la funcția de bașcan din partea partidului „Noua Alegere Istorică”, Petru Vlah, a chemat locuitorii să participe activ la vot. El a promis că va lupta pentru restabilirea competențelor autonomiei și a declarat că Găgăuzia poate deveni cea mai prosperă regiune a Moldovei. Vlah i-a criticat, de asemenea, pe ceilalți candidați care, în opinia sa, urmăresc interese personale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: