Cu peste 20 de ani în urmă, Sergiu Spinei, fondatorul companiei Ecobioterra SRL și client Microinvest, a luat decizia de a schimba complet domeniul de activitate și de a porni un business în agricultură. De atunci, prin experiență, încercări și decizii asumate, și-a construit propria formulă de dezvoltare în acest
Cât cheltuiești într-o lună? Cât reușești să pui deoparte? Ce sumă ai disponibilă pentru planurile importante sau pentru o situație neprevăzută? Răspunsurile la aceste întrebări oferă o imagine destul de clară asupra modului în care îți gestionezi banii. Educația financiară începe cu alegerile de zi cu zi: cum îți organizezi
Când ești antreprenor, sunt situații care trebuie rezolvate azi, nu mai târziu: ai nevoie de stocuri noi sau într-o cantitate mai mare, se defectează un utilaj, apare necesitatea unei investiții în mijloace circulante sau pur și simplu vrei să introduci inovații sau optimizări în activitatea afacerii. În astfel de momente,
Noua finanțare susține investițiile pentru întreprinderile mici și agricultura sustenabilă. 24 septembrie 2026 – Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) a semnat cu O.C.N. Microinvest S.R.L., liderul pieței financiare nebancare din Republica Moldova, un acord pentru o linie de credit în valoare de 15 milioane EUR, destinată
Victoriabank a avut onoarea de a-i primi la sediul central pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României și pe Excelența Sa, domnul Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, în cadrul unei vizite oficiale. În cadrul întrevederii au fost prezentate direcțiile strategice de dezvoltare ale Victoriabank, a treia cea
Victoriabank, parte a Grupului Banca Transilvania, anunță finalizarea achiziției Microinvest, după obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementare și supraveghere. Tranzacția întărește poziția Victoriabank pe piață, extinde portofoliul de servicii și reafirmă angajamentul băncii de a sprijini antreprenorii locali.Microinvest este liderul pieței de microfinanțare din Republica Moldova, cu un
Visele devin realitate atunci când iubești cu adevărat ceea ce faci și muncești cu sârguință. Fondatoarea florăriei Azalia, Aliona Tișcovschii, a împărtășit istoria ei de succes în domeniul afacerilor, care a început acum 25 de ani. Povestea ei este un exemplu pentru tinerii antreprenori la început de cale, ca să
De regulă, cele mai frumoase afaceri încep de la o pasiune și dorința arzătoare de a crea ceva ce te reprezintă. Anume așa a luat viață brandul de articole vestimentare Vestiti, fondat acum 9 ani de tânăra antreprenoare Ina Rusu. Economistă de profesie, aceasta a început să confecționeze haine pentru
Fie că ești antreprenor sau persoană fizică, investițiile sunt o etapă importantă în gestionarea bugetului. Poți alege să faci economii pentru o perioadă îndelungată, ca în final să faci o achiziție importantă pentru tine sau afacerea ta din capitalul propriu sau să lucrezi cu capital împrumutat, numit mai simplu, credite,
Primii pași în carieră sunt cei mai importanți. Anume de aceștia depinde inițierea cu succes în domeniul ales, interacțiunea directă cu echipa și colegii și experiența valoroasă care te va ajuta să avansezi ca un adevărat profesionist. La Microinvest, lider în creditarea nebancară, suntem o echipă de peste 300 de