mitropolia.md

Episcopul Marchel, care a făcut agitație electorală în biserică, a fost decorat de mitropolitul Moldovei

Controversatul episcop de Bălți și Fălești, Marchel, a fost decorat cu Ordinul „Sfântul Ierarh Serafim Ciceagov” de gradul II, în semn de „recunoștință față de activitatea sa pastorală și administrativă” din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Distincția i-a fost înmânată de mitropolitul Moldovei, Vladimir.

Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Moldovei, mitropolitul Vladimir l-a decorat pe episcopul Marchel cu Ordinul „Sfântul Ierarh Serafim Ciceagov” de gradul II în cadrul lucrărilor sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.

„Această distincție a fost acordată cu ocazia împlinirii a 65 de ani de viață ai ierarhului, în semn de recunoștință a activității sale pastorale și administrative în slujba Bisericii Ortodoxe din Moldova. Mitropolitul Vladimir i-a transmis urări de sănătate, împliniri frumoase și binecuvântare de la Dumnezeu pentru a continua lucrarea duhovnicească și pastorală în sprijinul credincioșilor”, a transmis mitropolia.

mitropolia.md

Precizăm că episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, este o figură bisericească care de-a lungul timpului s-a remarcat prin mai multe controverse.

O investigație jurnalistică, publicată în iulie 2024, a arătat că episcopul, care este călugăr, a încălcat cel puțin două dintre jurămintele pe care le-a dat pentru a primi acest statut: cel al castității și cel al sărăciei. Fața bisericească ar avea un fiu dintr-o relație neoficială, dar și o avere impresionantă, pe care a împărțit-o cu băiatul său.

Fața bisericească a fost, de asemenea, surprinsă făcând propagandă politică chiar în biserică. Pe 24 septembrie 2024, în timpul unui eveniment la catedrala „Sfinților Împărați Constantin și Elena” din Bălți, la care au participat clerici și enoriași, episcopul Marchel a ținut un discurs în care a făcut agitație electorală pentru Victoria Furtună, candidată la alegerile prezidențiale. El și-a exprimat susținerea pentru Furtună, dorindu-i să ajungă „factor decizional” în Republica Moldova, și a descris-o ca fiind „o femeie firavă, o creștină, mamă duioasă și soție credincioasă”.

Iar în octombrie 2024, clericul s-a eschivat de la prezentarea la poliție pentru a fi audiat în dosarul „Propagandă în biserici”, invocând probleme de sănătate. Cu toate acestea, presa locală a obținut imagini video în care acesta apare pe acoperișul unei clădiri din satul Răuțel, deplasându-se cu ușurință.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Când trecem la ora de iarnă în 2026? Vom dormi mai mult cu o oră

Republica Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date cu o oră înapoi: ora 04:00 va deveni ora 03:00, astfel că vom putea dormi cu o oră mai mult.

Schimbarea are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în ultimul weekend din octombrie.

În Moldova, ora se schimbă de două ori pe an: în ultima duminică din martie se trece la ora de vară, iar în ultima duminică din octombrie se revine la ora de iarnă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: