Parlamentul Republicii Moldova

„Este ipocrit”. Grosu, despre participarea lui Dodon la forumul din Rusia

Președintele Parlamentului de la Chișinău, tot el lider al PAS, Igor Grosu, l-a criticat pe Igor Dodon pentru vizita în Rusia și pentru declarațiile făcute de acesta în marja forumului de la Sankt Petersburg. În Rusia, Dodon a pledat, inclusiv, pentru restabilirea „de urgență” a dialogului moldo-rus la toate nivelurile — un gest făcut în timp ce Federația Rusă continuă agresiunea militară asupra Ucrainei. Potrivit lui Grosu, „Dodon nu face altceva decât să transmită mesajele Kremlinului”, dar „tot în Europa gravitează”.

„Dodon îi exponentul Kremlinului. Dodon nu face altceva decât să trâmbițeze și să transmită mesajele Kremlinului. Deci, ei [PSRM] de la bun început au evitat să condamne invazia Federației Ruse. Acum, el îi dependent, cât de dependent… Dumnezeu știe, noi n-am fost alături la Moscova. Eu n-am fost niciodată la Moscova de când sunt în politică și n-am de gând să merg încolo să le cânt osanale. Este și ipocrit în sensul în care nu-l văd să-și petreacă timpul liber prin Siberia pe undeva, prin Orientul Îndepărtat, dar tot în Europa gravitează”, a comunicat Grosu în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

***

Menționăm că în perioada 18–21 iunie, o delegație a Partidului Socialiștilor, condusă de Igor Dodon, participă la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Din delegație fac parte și deputații Zinaida Greceanîi, Grigore Novac și Vladimir Odnostalco. Menționăm că evenimentul de la Sankt Petersburg se desfășoară sub patronajul președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Principala temă a ediției din acest an este „Valori comune – fundamentul creșterii într-o lume multipolară”.

Pe 18 iunie, în marja forumului, Igor Dodon, împreună cu Grigore Novac, a avut o întrevedere cu ministrul rus al Dezvoltării Economice, Maxim Reșetnikov. Potrivit unui comunicat al partidului, părțile au discutat despre situația actuală a relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Rusia, constatând că acestea se află la „cel mai scăzut nivel” de la proclamarea independenței țării noastre. Interlocutorii au vorbit, de asemenea, despre „restabilirea și aprofundarea” acestor relații. Conform sursei citate, în timpul întrevederii, Dodon și-a exprimat opinia că, după alegerile parlamentare din această toamnă și formarea unui nou Guvern, trebuie începută „de urgență” restabilirea dialogului moldo-rus la toate nivelurile.

La forumul de la Sankt Petersburg mai sunt prezenți primarul Taracliei Veaceslav Lupov, președintele Partidului „Șansă” Alexei Lungu, lidera Partidului „Renaștere” Natalia Parasca și deputații Vasile Bolea, Vadim Fotescu, Alexandr Suhodolski, Denis Ulanov, Reghina Apostolova și Marina Tauber – toți apropiați politicianului fugar Ilan Șor.

Precizăm că socialiștii și politicienii afiliați lui Ilan Șor participă constant la evenimente în Federația Rusă și se întâlnesc cu oficiali ai țării, în pofida invaziei pe scară largă asupra Ucrainei, declanșată la ordinul lui Vladimir Putin, în februarie 2022.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: