„Este o percepție falsă că minorii nu se îmbolnăvesc”. 608 copii au fost testați pozitiv cu COVID-19
Full Article 1 minutes read

„Este o percepție falsă că minorii nu se îmbolnăvesc”. 608 copii au fost testați pozitiv cu COVID-19

608 copii din Republica Moldova au fost testați pozitiv cu COVID-19, de la izbucnirea pandemiei. Informația a fost prezentată joi, 11 iunie, de secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Constantin Rîmiș.

Astfel, conform datelor Ministerului Sănătății, s-au infectat cu noul coronavirus 51 de copii cu vârsta de până la un an, 131 de copii cu vârsta cuprinsă între 1-5 ani, 139 de copii cu vârsta 5-9 ani, 189 de copii cu vârsta 10-15 ani, 89 de copii cu vârstele de 16 și 17 ani.

„S-a constatat o percepție falsă că copiii nu sunt supuși riscului sau nu se îmbolnăvesc. (…) La ziua de azi, 70 de copii sunt spitalizați. Mă adresez părinților să aibă grijă de copii”, a declarat secretarul de stat Constantin Rîmiș.

Amintim că astăzi a fost înregistrat un număr record de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19 – 406. Astfel, bilanțul a ajuns la 10 727 îmbolnăviri. De asemenea, au fost înregistrate 4 decese, iar bilanțul a urcat la 375.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: