facebook.com/GuvernulRepubliciiMoldova

„Este un acord clasic de finanţare, fără detalii ascunse şi speculaţii”. Guvernul a aprobat două documente privind creditele din Rusia și de la FMI

Guvernul de la Chişinău s-a întrunit marţi, 21 aprilie, în şedinţă, în cadrul căreia a aprobat două proiecte ce ţin de ratificarea Acordurilor de creditare cu Federaţia Rusă şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Deciziile Executivului vin după ce la finele săptămânii trecute, la Moscova a fost semnat Acordul pentru creditul suveran de 200 de milioane de euro oferit de Rusia, iar Consiliul de directori al FMI a aprobat  suportul bugetar de 235 milioane de dolari pentru R. Moldova.

Prim-ministrul Ion Chicu a declarat în şedinţa Cabinetului că aceste două credite sunt foarte necesare ţării noastre în condiţiile extrem de dificile cauzate de pandemia COVID-19.

Astfel, conform prevederilor Acordului dintre guvernele R. Moldova şi Rusia, ţara noastră va primi un împrumut în sumă de două sute de milioane de euro. Debursarea acestui împrumut va avea loc în două tranşe. Prima, în mărime de 100 de mln euro, în termen de nu mai mult de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui acord, şi a doua tranşă, în sumă de 100 mln de euro, nu mai târziu de 31 octombrie 2020. Pentru acest împrumut R. Moldova se angajează să achite o dobândă de 2% anual, iar maturitatea împrumutului este de 11 ani.

Prim-ministrul Ion Chicu a ținut să sublinieze că „acesta este un acord clasic de finanţare, fără detalii ascunse şi speculaţii, de care Republica Moldova are mare nevoie acum”.

De asemenea, creditul de urgenţă, în valoare de 235 milioane de dolari, aprobat de Consiliul de directori al Fondului Monetar Internaţional va permite, conform prim-ministrului, finanțarea a peste jumătate din deficitul bugetar în acest an.

„Asta înseamnă că vom putea achita salarii pedagogilor, medicilor, poliţiştilor şi altor angajaţi bugetari”, a precizat Chicu.

În cadrul briefingului matinal din 21 aprilie, premierul Ion Chicu a spus că proiectele urmează a fi discutate mâine în comisiile parlamentare. Șeful executivului și-a exprimat speranță că săptămâna aceasta va avea loc ședința în plen a parlamentului, în cadrul cărora acestea vor fi aprobate.

Pe 17 aprilie, Guvernul de la Chişinău a aprobat proiectul de modificare a Legii bugetului pentru 2020. Necesitatea modificărilor a intervenit ca rezultat al evaluării efectelor economice ale măsurilor impuse în procesul administrării situației epidemiologice.

Inițial, bugetul național a fost format luând în calcul o creștere a PIB-ului în 2020 cu 3,8%, comparativ cu 2019. Efectele pandemiei COVID-19 asupra proceselor economice globale, regionale și naționale au determinat necesitatea de a reevalua evoluția indicatorilor economici și de a recalcula bugetul public național luând ca bază o cădere a PIB în 2020 cu 3%, ce presupune o reducere a veniturilor la buget cu 6,338 miliarde de lei.

În noile condiții, deficitul bugetar va constitui 15,975 miliarde de lei sau 7,52% din PIB.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: