Facebook/Irina Vlah

„Ești în grajd?“. Vlah, criticată pentru fotografiile realizate într-o grădiniță din Căușeni; ministrul Educației cere explicații

Imaginile publicate de fostul bașcan Irina Vlah, în data de 13 martie, pe Facebook, au provocat critici. În fotografii apar copii de la o grădiniță din orașul Căușeni. Fețele acestora nu au fost blurate, pentru a le proteja identitatea. Mai mult, în imagini se vede că Irina Vlah, însoțită de primarul de Căușeni Anatol Donțul (Platforma DA) au intrat în grupe încălțați și fără bahile. Ministrul Educației Dan Perciun s-a sesizat din oficiu și a cerut subalternilor săi să stabilească dacă părinții și-au dat acordul pentru fotografierea copiilor și publicarea imaginilor pe internet.

Irina Vlah a anunțat pe 13 martie, pe rețelele de socializare, că își continuă „călătoriile”, împreună cu echipa, prin raioanele țării, în cadrul proiectului „Vocea Poporului”. Ea a publicat mai multe imagini foto și video cu copiii care frecventează grădinițele „Albinuța” și „Povestea” din orașul Căușeni, fără să să blureze, însă, imaginile în care apar minorii. Politiciana a anunțat că a discutat cu personalul instituțiilor educaționale despre problemele din sistem. La fel, Vlah anunță că a împărtășit cu angajații celor două instiuții preșcolare experiența de funcționare a grădinițelor și școlilor din Găgăuzia. Imaginile publicate de bașcană au stârnit, însă, un val de indignare pe rețelele de socializare. În timp ce unii internauți au criticat-o pe politiciană că și-a făcut pozele cu copiii doar pentru PR, alții au criticat-o, inclusiv, pentru că a intrat, alături de Donțu, cu încălțările și hainele de afară în grupe, inclusiv în dormitoare.

Captură foto/Facebook/Irina Vlah

„Nu am auzit să se indigneze vreun părinte din Căușeni, deși anume ei ar fi trebuit să ceară socoteală doamnei directoare de grădiniță pentru lăsarea unei străine în incinta grădiniței, să facă poze cu copii minori, să posteze fotografiile public. Doamna candidată la președinție, poate nu trebuie de umblat pe la grădinițe pentru poze pe Facebook?”, a scris jurnalista Nata Albot pe rețelele de socializare.

Albot l-a etichetat pe ministrul Dan Perciun și Ministerul Educației în postarea sa. Jurnalista l-a întrebat pe oficial dacă directoarea grădiniței „așa și rămâne fără atenția ministerului”. Oficialul a lăsat, la rândul său, un comentariu la postarea jurnalistei. „Vom solicita direcției să verifice dacă există acceptul părinților ca copiii lor să fie fotografiați”, a scris Dan Perciun.

Captură foto/Facebook/Nata Albot

„Cu ce drept o persoană străină intră în grădiniță? cu încălțămintea de afară și fotografiază copii fără acordul părinților?”, s-a întrebat activistul civic și caricaturistul Alex Buretz.

„Din toată povestea aceasta mizerabilă cel mai mult mă nedumerește că doamna exponent al Federației Ruse în Republica Moldova este însoțită (conform pozelor) de către primarul de Căușeni, Anatol Donțu, care este și vicepreședinte al Platformei DA. Totodată nu-mi este clar cum și în calitate de cine, Irina Vlah are acces în instituțiile de învățământ preșcolar care se subordonează Consiliului Raional, al cărui președinte este Alexandru Catan, de la PAS”, s-a întrebat președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur.

„Ești în grajd?”, „Groaznic”, „Demisia directoarei” sau „sunt încălcate drepturile copiilor”, au scris internauții în comentariile la pozele postate de Vlah.

Fosta bașcană nu a comentat, deocamdată, criticile aduse în adresa sa.

Captură foto/Facebook/Nata Albot

(UPDATE 19:00) Irina Vlah sugerează că criticile pe care le-au adunat imaginile publicate pe Facebook, în care apare alături de niște copii de la o grădiniță din orașul Căușeni, sunt un „joc murdar al unor politicieni”. Vlah a șters fotografiile, menționând că a făcut-o „din respect” pentru copii, părinții lor și angajații grădiniței.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Explozie la Moscova, în casa unui fost angajat al „ministerului securității” din Tiraspol

În casa lui Andrei Pinciuk, care între 1997 și 2012 a fost angajat în cadrul așa-numitului „minister al securității” din regiunea transnistreană, s-a produs o explozie. Cazul a avut loc după ce un curier i-a adus lui Pinciuk, care este și fost „ministru al securității” din așa-numita „Republica Populară Donețk”, un colet.

Agenția rusă TASS scrie că explozia s-a produs în casa lui Pinciuk din Noua Moscovă, după ce un curier i-a adus un colet.

Potrivit sursei citate, care face referire la organele de drept, nu există nicio amenințare la adresa vieții lui Pinciuk, iar în urma incidentului nu au fost persoane rănite.

Potrivit agenției ruse, Pinciuk a declarat că „în organizarea atentatului împotriva sa se conturează o urmă ucraineană”.

Canalul de Telegram „Shot” scrie că explozia a avut loc pe 12 iunie, în localitatea Șciapovo. Sursa citată a mai scrie că Pinciuk a reușit să se adăpostească în spatele unei uși blindate. Familia sa se afla în altă parte. Explozia a avariat ferestrele și ușile locuinței.

În același timp, canalul de Telegram „Baza” scrie că Pinciuk a suferit o comoție ușoară, iar în prezent sunt căutați suspecții incidentului.

Andrei Pinciuk s-a născut în 1977 la Tiraspol, a scris anterior Ziarul de Gardă. Între 1997 și 2012 a fost angajat în cadrul așa-numitului „minister al securității” din regiunea transnistreană, fiind și adjunct al „ministrului”, care pe atunci era Vladimir Antiufeev. În 2012, când Antiufeev a fost demis din funcția de „ministru al securității” de la Tiraspol, și Pinciuk a părăsit funcția și l-a urmat pe Antiufeev la Donețk, unde a fost numit într-o funcție similară, fiind primul „ministru al securității” din „Republica Populară Donețk”. Pinciuk a deținut această funcție între 2014 și 2015. Din 2015 este director executiv al unei „uniuni a voluntarilor din Donbas”. Potrivit sursei citate, în prezent, se afișează în calitate de analist politic și comentează războiul din Ucraina, precum și în calitate de „colonel” în cadrul unei unități paramilitare ruse, formate din voluntari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: