În anul 1995, un cuplu de vârstă medie din Wales mi-a spus: «Moldova? Știm, anul trecut, noi am pierdut de la voi cu scorul 2:3, la Chișinău, în meciul de calificare pentru Campionatul European».

Iar în anul 2006 deja, la Washington, așa s-a întâmplat că primul american, care a vorbit cu mine în stradă era un turc. Auzind «Moldova», s-a emoționat brusc: «Cum se numesc moldovenii care vorbesc în limba turcă?». Eu îi răspund: «??? Aaaa, găgăuzi?». Turcul: «Da! Ei sunt mulți pe aici!».

(Alexandru Flenchea)

În Suedia, la Catedrala din Malmo, o femeie mi-a spus: «Da, știu, țara voastră este foarte mică și trăiți foate greu».

Da, e trist, desigur. Însă acesta a fost unul dintre puținele momente în care oamenii știau măcar ceva despre Moldova. Situațiile au fost multe și diferite.

1. Aeroportul din Atlanta. Prezint pașaportul moldovenesc, doamna ofițer se uită la el, mirată și îl cheamă pe un alt ofițer:
— Where is Moldova?
— You know Dracula? This is Dracula's land!

2. Las Palmas, capitala insulei Grand Canaria, Casa Memorială a lui Cristofor Columb. Cumpărăm bilete pentru muzeu și, așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri, în unele locuri, oamenii se interesează neapărat de unde am venit. Completează statistica.

— Noi suntem din Moldova.
— Moldova, Moldova... mmm... Nu avem o asemenea țară în calculator.
— Păi, poate îl trimiteți la noi pe Columb?
— Cu părere de rău, nu mai putem, veți fi la noi primii Columbi.

Apropo, în Italia mea dragă, am auzit multe păreri bune despre Moldova și despre moldoveni.

(Alex Kaim)

Timpul de la Geneva este imprevizibil. Într-o seară de vară, plimbându-mă cu niște cunoștințe pe malul râului Rohne, am nimerit sub ploaie. Am fost nevoiți să ne dosim în cea mai apropiată cafenea. În afară de noi, acolo mai erau câteva persoane, inclusiv un saxofonist beat, de origine africană, din Finlanda. După ce a interpretat «What a wonderful world» de Stevie Wonder, a decis să se intereseze, de unde este publicul său modest. A ajuns rândul meu.

— Eu sunt din Moldova.
— Mol-do-va. Ce denumire stranie, la naiba. Ce fel de țară e aceasta, s-o ia naiba?
— Ei, o țară așa, mică, simpatică.
— Dar ea există, precis? Pe naiba, că eu am colindat toată lumea pe la festivalurile de jazz.
— Există.
— Ei, festivaluri mondiale de jazz nu aveți, cu siguranță, de altfel, aș fi știut. Și unde se află ea, de fapt?
— Între România și Ucraina.

Iată, despre Ucraina știu, am evoluat la Riga.

Niciodată nu știi la ce să te aștepți când spui, peste hotare, că ești din Moldova. Mai ales atunci când te afli într-un cerc internațional de oameni de pe diferite continente. Adesea, aceștia întreabă repetat: Mongolia? Maldive?

Dacă înainte mă așteptam că oamenii din Europa geografică vor fi informați despre Moldova mai bine decât locuitorii altor continente, acum nu mai aștept. Foarte frecvent, tinerii din statele UE sau din spațiul Schengen nici nu știu că și Moldova este o țară europeană din punct de vedere geografic și adesea se află la două ore de zbor de ei, apropo, prin zbor direct.

Și dimpotrivă, am întâlnit tineri, de exemplu, de pe continentul african, care cunoșteau destul de bine istoria Moldovei și faptul, din care state a făcut ea parte cândva. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu o cunoștință din Nigeria. Drept răspuns la mirarea mea, el a menționat că pe continentul african, este studiată aprofundat geografia și istoria Europei, însă acest lucru nu este reciproc. Adevărat. Iar o domnișoară din Libia (Liberia? Libya) chiar cunoștea dilema privind identitatea noastră, întrebându-mă, ce limbă consider eu că este cea de stat – moldovenească sau română. Aflând că limba mea maternă este rusa, ea a enumerat cărțile lui Tolstoi și ale lui Dostoevski, pe care le-a citit în anii de școală, în limba arabă.

E interesant să urmărești asocierile străinilor ce țin de Moldova. Din experiența mea, constat că cel mai adesea, acestea țin de Rusia și Uniunea Sovietică. Ce-i drept, multora trebuie și acum să le explici că Moldova nu este parte a Rusiei. În cercul de persoane care, într-un fel sau altul, se ocupă de drepturile oamenilor și de relațiile internaționale, prima asociere este Transnistria și Găgăuzia. Mulți recunosc că doresc să vină în Moldova și să vadă aceste regiuni. Alte asocieri care apar la străini, când ei află că eu sunt din Moldova, sunt migranții și fetele frumoase. În schimb, despre vinuri se amintește puțin. Partea culturală a Moldovei este practic necunoscută străinilor cu care am comunicat. Adesea, ei întreabă dacă la noi sunt oameni de artă vestiți.

(Marina Șupac, corespondent netitular al NM)

Veneam din Daghestan. La trecerea de frontieră cu Kalmîkia, un colonel simpatic a examinat timp foarte îndelungat actele mele, însă din cauza epoleților săi, a ezitat să întrebe, unde se află Moldova. Peste vreo zece minute, se pare, unul dintre colaboratori a aflat. Și restituindu-mi actele, zâmbind, colonelul a exclamat: «Ooo, made in țara vinului!».

(Svetlana Pașenciuc)

Profesorul de integrare europeană de la MGIMO m-a întrebat: «Aha, la voi s-a furat miliardul?».

(Vladislav Kaim)

În timpul studiilor la Piter, adesea le explicam colegilor mei, ce e Moldova și «cu ce se mănâncă». Însă la sfârșitul anului întâi de studii, o colegă mi-a recunoscut timid: «M-am gândit tot anul, de ce tu ești din Mongolia, dar ochii tăi nu sunt înguști?».

Nu o singură dată mă întrebau de ce vorbesc atât de bine rusa. «Că doar Moldova, se pare, nu este Rusia și nici măcar Ucraina». Deși au fost mai mulți din cei care, dimpotrivă, se mirau că pentru a veni în Moldova, cetățenii Rusiei au nevoie de pașaport străin. «Oricum, îs ai noștri».

În ajunul absolvirii universității, s-a constatat că și unii prieteni de-ai mei foarte apropiați s-au gândit mult la aceasta, însă nu îndrăzneau să întrebe: «Ești țigancă, nu-i așa?» (în Rusia, aproape nimeni nu-i numește pe romi «romi»). Ochii mei albaștri și părul șaten nu deranjau. Imaginea «Moldovei însorite de la sud» și moștenirea cântecului despre «țiganca moldoveancă» erau depășite. Despre faptul că în Moldova trăiesc reprezentanți a zeci de etnii, inclusiv romi, puțini știau.

Niciodată nu mi-a fost rușine cu adevărat să recunosc că sunt din Moldova. Însă îmi amintesc că foarte mult timp, mă așteptam la lipsa de cunoștințe în acest sens din partea străinilor și spuneam, cerându-mi scuze parcă: «Din Moldova, o țară așa mică, știți, alături de România...». Disconfortul cauzat de dimensiunile noastre și, ce mai calea-valea, cunoscuta sărăcie, cu timpul, a devenit mai mic. Și în deplasări, tot mai adesea, se întâlnesc oameni care exclamă bucuroși: «A, Moldavie!».

Deși să explic, de ce vorbesc în engleză anume cu accent rusesc, nu este simplu nici acum. «Elveția post-sovietică» este o construcție complicată.

(Olga Gnatcova, redactor, jurnalist NM)

Odată, am arătat pe hartă:
— Iată, aici, între România și Ucraina.
— Eu n-am observat că aici este o țară!

Iar Chișinăul numai cum nu a fost schimonosit: Chișcinau, Chishinau, Cisinau. Când eram plecat pe mai mult timp, peste o lună – două, mă cuprindea un dor puternic de patrie. Începeam să-mi aduc aminte muzica populară, să gătesc bucate tradiționale, să citesc poezii (deși în viața de zi cu zi, aproape niciodată nu fac acest lucru). De obicei, place tuturor. Iar imediat ce încep să povestesc despre tradițiile noastre legate de nunți, oamenii sunt chiar șocați.

(Ian-Marti Allic, asistent marketing NM)

În anul 2005, pe o faleză din orașul Sousse din Tunisia, s-a apropiat de noi un pescar și ne-a întrebat, de unde suntem. Am spus că din Moldova. El a muțit. Apoi a întrebat, unde-i asta. Spunem că în Europa. Iar a muțit. Apoi a întrebat, cu speranță: «Poate, sunteți din Macedonia? Eu am fost în Europa, nu este acolo nicio Moldovă!».

(Larisa Udovenco)

La un rafting în Muntenegru, un francez ne-a întrebat de unde suntem și, auzind de Moldova, a declarat foarte bucuros: «Ooo, Moldova! Classy wine and beautiful women!». Probabil, cunoștea subiectul.

(Viorica Baciu)

Anul acesta, s-a apropiat de mine șeful delegației din Maldive și mi-a spus: «Pot să strâng mâna măcar unei persoane din țara cu care este confundată țara mea». M-a mirat faptul că în Belgia, de exemplu, asistentele medicale nu știau, ce e Moldova.

În schimb, la New York, un coleg de-al meu a urcat într-un taxi și a început să vorbească cu șoferul. Când a spus că e din Moldova, șoferul a răspuns: «La voi băieții au comunizdit miliardul?». Apropo, băiatul era din Pakistan.

(Ana Racu)

Adesea sunt întrebată: «Moldova – așa se numește un oraș din Rusia?».

(Olga Andreeva)

La drept vorbind, eu am, mai degrabă, o experiență pozitivă. Străinii mă uimesc prin cunoștințele lor despre unde se află Moldova, iar uneori, și despre ce se întâmplă în republică.

Odată, într-o dimineață devreme, am comandat o cafea la Bruxelles, vorbeam în franceză. Pe neașteptate, chelnerul de origine africană mă întreabă în rusă: «Dvs. vorbiți rusește, nu?». Mirată, am răspuns: «Da». «De unde sunteți?», a continuat el. Am răspuns că din Mooldova și eram gata deja, din obișnuință, să continuu fraza: «Este o țară care, pe hartă, se află între Ucraina și România...», iar el m-a întrerupt: «Eu am trăit în Ucraina și știu unde se află Moldova».

Au fost situații când eram întrebată: «Tu ești din Moldova care este parte a României sau a Republicii Moldova?». Iar un prieten de-al meu din Bruxelles, care lucrează în sistemul justiției din Belgia, m-a surprins chiar atunci când am făcut cunoștință, vorbind despre întregul sistem geopolitic al republicii noastre: și despre influența Rusiei, și despre perspectivele de membru al UE, și despre jaful secolului.

Aflând că sunt din Moldova, însă limba mea maternă este rusa, o amică franțuzoaică a exclamat: «Păi, aceasta e schizofrenie! Să te naști în Moldova, să vorbești în rusă, să fii de naționalitate ucraineancă. Iar limba moldovenească este aceeași română și ea, din câte înțeleg, este rudă îndepărtată a limbii franceze... La voi, oamenii își dau seama, cine sunt ei, care este identitatea lor?». O cunoscută scriitoare belgiană chiar și-a exprimat regretul, spunând că este la curent cu faptul că timp de 300 de ani, ne-am aflat sub jugul otoman și că în astfel de condiții, dezvoltarea țării era imposibilă. Nu demult, la Tbilisi, în timp ce mă ducea la hotel, un taximetrist georgian mi-a povestit nu doar despre cum a stat cinci ani în închisoare, pentru că era oponent al lui Saakașvili, dar și-a amintit cu nostalgie cum a călătorit prin «Moldova însorită» și la sud, a băut vin din ceainicul care atârna în curte.

În general, oamenii reacționează diferit când e vorba despre țara noastră. Cineva nu știe nimic, altcineva se interesează rapid, vrea să vină și să guste vinul. Iar unii chiar și acum vede țara noastră parte a blocului socialist. Însă Moldova este interesantă pentru mulți.

Cum s-au schimbat pe parcursul vieții impresiile mele atunci când mă prezentam «eu sunt din Moldova?». Îmi amintesc foarte bine momentul în care am plecat pentru prima oară la Moscova. Era o reuniune a partidului național bolșevic din Limonovsk. Eu învățam în clasa a XII-a. Ne-am ascuns de poliție într-un buncăr și comunicam cu băieții din diferite orașe ale Rusiei. Atunci, îmi era cumva rușine că sunt din Moldova. Am roșit. Noi nu eram educați în spiritul americanilor, francezilor sau chinezilor, care se mândresc cu apartenența la țara lor, în pofida a orice. Cu timpul, când am studiat mai bine istoria Moldovei și specificul țării noastre pașnice, am îndrăgit-o și mai mult. Acum, știu deja cum s-o prezint într-un mod interesant și să-l captivez pe interlocutor prin evenimentele istorice. În funcție de cercul de comunicare, eu simt cât de neinteresantă poate fi Moldova, de exemplu, pentru vicepreședintele unei corporații internaționale, însă, din amabilitate, el va susține discuția despre republica noastră săracă. Printre oammenii de artă, Moldova este ceva exotic, puțin cunosut și curios. Acum, eu spun că sunt din Moldova calm, cu demnitate și conștientizând faptul, ce imagine a țării îi creez unui interlocutor străin. Și, desigur, întotdeauna închei discuția cu afirmația că în republica noastră mică și controversată, merită să vii!

(Ecaterina Cojuhari, corespondent netitular NM)

În Rusia:
— Eu sunt din Chișinău.
— Unde-i asta?
— Este capitala Moldovei.
— Acolo sunt și orașe???

Cu vreo 15 ani în urmă, am lucrat într-o companie de distribuție. Noii noștri parteneri din Turcia trebuiau să ne expedieze marfă. Au expediat... în Maldive. Iar elvețienii, apropo, numesc Chișinăul «Șizino» (ei citesc Chisinau în limba franceză).

(Vasilisa Smirnova)

Acum mă aflu în Grecia, prin Programul Serviciului European de Voluntariat (EVS). Trăiesc în aceeași casă cu 30 de străini, întâlnesc oameni foarte diferiți. Îmi este deja mai ușor să arăt pe harta Europei, oamenii din care țări îmi sunt necunoscuți.

Când spun că sunt din Moldova (despre Transnistria, în genere, tac), văd diferite reacții. Cineva a întrebat «da unde-i asta, de fapt?». În asemenea cazuri, răspunsul meu este: «între Ucraina și România». Cel mai adesea, sunt întrebată, în ce limbă vorbesc. Iar eu sunt bilingv. O italiancă mi-a spus că sunt foarte deșteaptă, odată ce cunosc limbile română și rusă. Adesea eu sunt prima persoană din Moldova pe care oamenii o întâlnesc. În cele mai dese cazuri, aceștia sunt greci. Și mă miră foarte mult acest lucru, pentru că nu o dată am întâlnit aici automobile cu numere de înmatriculare moldovenești!

Momentul cel mai memorabil a fost atunci când am întâlnit un francez care a fost nu numai în Moldova (și da, el rostește Țisinau în loc de Chișinău), dar și în Transnistria! Păi, mi s-a părut că am întâlnit un vechi prieten.

Iar cel mai hazliu moment a fost următorul: într-o discuție cu un tunisian, am spus că sunt din Moldova. În replică, el a întrebat: «E vorba de insule, da?». El a confundat Moldova cu Maldive.

Și cea mai răspândită reacție a oamenilor la auzul că sunt din Moldova: «Wau! E atât de interesant!». Și da, așa este! Multora, țara noastră pare extrem de interesantă. Iar când le povestesc despre beciurile în care te poți deplasa cu automobilul, e greu de înțeles pentru oameni. Trebuie să le demonstrez prin imagini.

Nu simt vreo rușine când vorbesc despre Moldova. Simt doar un gust amar din cauza că e imposibil să trăiești în patria mea. Nu pot reda prin cuvinte, cât de tare m-a afectat când mi s-a spus că un apartament în Salonic poate fi închiriat cu 200 de euro! Prețul – ca la Chișinău. Doar că salariile sunt altele.

(Cristina Telpis)

În Santos (Brazilia), am luat, cu băieții, un taxi până la un supermarket. Toți erau colegi din Ucraina. Pe drum, taximetristul ne întreabă, de unde suntem. Eu răspund pentru toți că băieții sunt din Ucraina, iar eu – din Moldova. Taximetristul s-a uitat atent la mine și a spus: «Prima dată văd un om din fosta Basarabie!»... un minut de tăcere. S-a constatat că anterior, taximetristul a lucrat în calitate de profesor de istorie. Întrebarea despre starea Valului lui Traian m-a dat gata!

(Alexandr Maldur)

În Rusia, ca de obicei, m-am confruntat cu glume despre montarea parchetului, teracotei și «clădirile cu balcoane în interior» – anume așa se glumea despre teatru, cândva, la KVN. A trebuit totuși să-i dezobișnuiesc pe colegii mei de glumele discriminatorii. Că doar nu bat în pașapoarte.

I-am dezobișnuit exclusiv prin metode europene – niciun fel de violență. La un pocal de spumant roșu de Cricova, le explicam, de ce merită să viziteze Moldova și de ce cetățenii țării noastre sunt buni nu doar pentru construcții. Nu știu ce a acționat mai mult – pocalul de spumant roșu sau explicațiile mele, însă glume pe seama pașaportului meu nu au mai fost.

(Iaroslav Iasico)

În nordul Suediei, într-un magazin de stat de băuturi alcoolice, am prezentat actele. Și casierul a spus: «Eu am fost acolo, în această țară e greu de trăit».

(Axinia Novicova)

De regulă, în Rusia, dacă aud «Moldova», întreabă dacă știu «moldoveneasca». Sunt uimiți că vorbesc în rusă fără accent. La fel, se miră că putem vorbi moldovenește schimbând unele cuvinte cu altele rusești.

Ei, și denumirile trebuie rusificate, de exemplu, Kișiniov și nu Chișinău, Belițî și nu Bălți. După o vreme petrecută [peste hotarele Moldovei], din cauza nostalgiei, conectam muzica moldovenească. Niciodată nu mi-a fost rușine că sunt moldovean sau că sunt din Moldova.

(Valentin Sârbu)

Acum câțiva ani, împreună cu soțul mergeam cu automobilul prin Muntenegru. Am trecut printr-un punct de trecere a frontierei nu prea popular. Automobilul era cu numere de înmatriculare românești, noi vorbeam în limba rusă, am prezentat două pașapoarte moldovenești – unul albastru și altul bordo. De-ați fi văzut reacția lor: chiar au numărat paginile din pașapoarte! Apoi le-am explicat că Moldova este între Ucraina și România ș.a.

(Ana Siumbeli)

În Egipt, am fost întrebat de unde sunt:
— Din Moldova!
— Din Moldive?
— Nu, din Moldova!
— Din Moldive?
— Da, din Moldive.

Nu am mai polemizat.

(Rinat Haliulin)

Cel mai adesea, dialogurile mele în limba engleză în străinătate erau cam așa:
— Eu sunt din Moldova.
— Moldova. Dar unde-i ea?
— E o țară mică între Ucraina și România.
— O! Moldova!

Uneori, când mă prezentam, eu spuneam că sunt din Transnistria, dar trăiesc la Chișinău. Însă de obicei, spuneam așa numai celor care cunosc subiectul și înțeleg, ce e Transnistria și unde se află.

Din situațiile hazlii: în anul 2014, eram într-o deplasare în regiunea Vinița din Ucraina. M-am prezentat cuiva, am spus că sunt din Tiraspol. Și aud, drept răspuns:
— Dar câte armate rusești sunt pe teritoriul Transnistriei? Sunt 20 de mii?
— N-am idee, am răspuns eu sincer. Într-adevăr, eu nu știam exact câte trupe armate sunt acolo.
— Ei, 20 de mii sunt, cu siguranță, a spus neîncrezător interlocutorul meu.

(Nicolai Paholinițchi, reporter NM)

În Europa – întotdeauna – despre Maldive, iar în Rusia – Mordovia. Este clasic.

Dar poate fi și mai complicat. Am lucrat cu mulți specialiști din Ucraina, care lucrează la distanță, inclusiv cu doi dezvoltatori din Lviv. Când îi contactam, vorbeam cu ei în ucraineană. Timp îndelungat, ei nu puteau «forma puzzle-ul»: de ce eu sunt din Moldova, dar vorbesc în ucraineană.

(Andrei Tcaci)

În Israel, când ziceam că sunt din Moldova, reacționau foarte vesel. Doar că mă incomodau întrebările: «Ce, și voi aveți televizoare? Aveți și calculatoare?!!». Acest lucru mă omora!

(Diana Țerna)

Eram cândva în orașul Bordeaux (Franța), la întrebarea unui francez «de unde?», răspund: «Moldova». «Aaaaa, Cordoba!». În Tenerife, la răspunsul «din Moldova», reacția a fost uluitoare: «Aaaaa, Mongolia, yes, yes!». Deși trăsăturile feței mele sunt pur europene.

(Larisa Gâlca)

S-a întâmplat în orașul Baku. La noi lucra o traducătoare, Ileana. Este un prenume foarte neobișnuit pentru Azerbaidjan. Odată am întrebat-o:
— Ileana, de ce porți acest nume?

În tinerețe, mama a auzit povestea moldovenească despre Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. Ei i-a plăcut foarte mult această istorie, de aceea a decis că anume așa o va chema pe fiica sa.

Ileana se mândrea cu faptul că a fost numită în cinstea unei prințese moldovence, de aceea deseori povestea această istorie noilor sale cunoștințe.

Curios e faptul că în Azerbaidjan, aproape toți oamenii care au depășit vârstă de 50 de ani, știu despre Moldova.

Uneori, mi se părea că fiecare azer care se stimează are un cunoscut de naționalitate găgăuz. În diferite interpretări, auzeam istorii precum că azerii și găgăuzii se înțeleg unii pe alții, pentru că limbile lor sunt asemănătoare. Întâlneam și dintre cei care au făcut armata cu băieți găgăuzi și chiar mențineau contactele până la destrămarea URSS.

Unii dintre cunoscuții mei au fost în Moldova (de regulă, la Chișinău sau la sud) și, desigur, îmi povesteau cât de frumoase sunt fetele noastre și cât de bun e vinul.

Azerii mai tineri confundau uneori Moldova cu Lituania sau Letonia. Alții, care au auzit totuși despre Moldova, aveau idei destul de vagi despre cine sunt moldovenii. În ajutorul lor erau orientările geografice: Kiev sau Odessa.

În trei ani cât am trăit în Baku, niciodată nu am fost nevoit să ascund ori să-mi fie rușine că sunt din Moldova. Iar odată, chiar a fost un mic motiv de mândrie: în anul 2008, în cinstea Zilei Culturii Moldovei în Azerbaidjan, în orașul Baku a evoluat Ansamblul Academic de dansuri populare moldovenești «Joc». După aceasta, încă un an, azerii care au fost la concert au povestit despre cum dansează moldovenii.

(Natalia Titova, SMM manager NM)

În Cavale (Grecia), am făcut cunoștință cu un belgian care a spus că soția sa este originară dintr-o țară care se învecinează cu Ucraina: capitala este la doar 60 km de Ucraina și această țară se numește România. După ce l-am întrebat: «Poate totuși e Moldova?», el a sunat-o pe soția sa pentru a concretiza. Și totuși, Moldova!

(Olexandr Hițov)

Profesoara mea de limbă chineză credea că va merge să lucreze pedagog în Maldive. Și ea a confundat denumirea țării cu un stat din tropice din Asia de Sud. Apoi a râs, iar în final, era bucuroasă că s-a mutat în țara noastră, pentru că aici, ea a făcut cunoștință cu numeroși elevi și colegi talentați și sinceri.

(Lolita Savca)