истории

Am fost internat la 27 mai, cu suspecție de COVID-19. Testul a confirmat diagnosticul. „La numeroasele solicitări ale telespectatorilor”, așa cum se spunea înainte, am decis să țin un jurnal despre ce se întâmplă în Moldova cu pacienții bolnavi de coronavirus, unde sunt internați, în ce condiții sunt întreținuți, cum

Instituțiile de stat, magazinele și companiile private din Moldova își reiau treptat activitatea, dar grădinițele încă sunt închise. Deocamdată – până la 30 iunie. Părinții copiilor mici nu pot reveni la serviciu pentru că nu au cu cine-i lăsa pe cei mici. NM a întrebat câteva mămici, cum soluționează această

40 de istorii ale cititorilor NM „Consolează faptul că Dodon o va termina rău” Cum coronavirusul transformă Moldova și viața noastră De mai bine de o lună, Moldova trăiește în regim de carantină din cauza coronavirusului. Cu cât mai departe, cu atât devine mai clar faptul că nu vom putea
Epidemia de coronavirus i-a impus pe mulți să-și schimbe radical obiceiurile și stilul de viață, dar și serviciul și să se gândească la ceea ce va urma. După Covid-19. NM prezintă istoriile unor transnistreni care au povestit, cum au ajuns acasă din Europa, la mijlocul lunii martie, cum au rămas
«Eu am fost în Europa, nu este acolo nicio Moldovă!» 28 de istorii care încep cu fraza «eu sunt din Moldova» Țara în care poți bea vin din ceainic? Unul dintre orașele Rusiei? Ori un loc de poveste? În 28 de ani, chiar și poziția Moldovei pe harta lumii încă
PROIECT SPECIAL NM De-o vârstă cu războiul 9 istorii despre viitorul Moldovei şi al Transnistriei Timp de mai bine de două decenii şi jumătate, care au trecut de la conflictul de pe Nistru, Chişinău şi Tiraspol nu au reuşit nu doar să-și cicatrizeze rănile războiului, dar nici să ajungă la
Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x