Ex-agentul guvernamental al Moldovei în fața CtEDO, ales președinte al Consiliului Superior al Procurorilor

Dumitru Obadă a fost ales, pe 3 ianuarie, președinte al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Obadă a fost singurul candidat care a depus o cerere pentru a ocupa funcția de președinte. 

Potrivit reprezentanților CSP, la șefia instituției a fost depusă o singură cerere, fiind cea a lui Dumitru Obadă.

Domnul Obadă este la moment membru al CSP. În același timp a activat în calitate de agent guvernamental, reprezentant al Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Are o carieră și o experiență bogată în organele procuraturii. Suplimentar, experiența domnului Obadă este susținută și de activitatea academică și de expertiză, având activitate didactică-științifică”, au declarat în timpul ședinței reprezentanții CSP.

Obadă a fost numit în funcția de Agent Guvernamental, reprezentant al Republicii Moldova în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în iunie 2022. Atunci, fostul deja ministru al Justiției Sergiu Litvinenco declara că Obadă are o experiență în funcția de procuror, mai mult de 11 ani, și că a activat în cadrul Procuraturii Anticorupție și Procuratura Generală.

Obadă a fost ales președinte al CSP pe 3 ianuarie 2024 urmare a votului secret al membrilor Consiliului. Cu 9 voturi „pentru”, el a fost numit președinte pentru un mandat de doi ani.

Potrivit magistrat.md, Obadă a obținut în 2022 un venit în valoare de 191 519 lei de la locul de muncă de bază. Iar 474 357 lei este venitul obținut de către soția acestuia, la locul de muncă de bază. Obadă a obținut și 6 978 EUR dar și 58 989 lei din activitatea didactică, științifică și de creație, dar și 449 EUR din alte surse.

Potrivit sursei, Obadă a mai declarat: un teren intravilan cu suprafața de 0,042 ha, în valoare de 392 740 lei, 1,0 cotă-parte, cumpărat în anul 2010; un apartament cu suprafața de 44 m.p., în valoare de 246 500 le, contract de vânzare-cumpărare din anul 2011; un apartament cu suprafața de 69,8 m.p., în valoare de 300 000 lei, contract de vânzare-cumpărare, transmitere a locuinței în proprietate privată din anul 1995; casă de locuit cu suprafața de 191,9 m.p., în valoare de 2 278 153 lei, în proprietate din anul 2017; teren intravilan cu suprafața de 0,0724 ha, donație din anul 2021; teren extravilan cu suprafața de 0,0599, donație din anul 2021; teren agricol cu suprafața de 0,6001 ha, donație din anul 2021; casă de locuit cu suprafața de 62,5 m.p., donație din anul 2021; garaj cu suprafața de 37 m.p., donație din anul 2021; avere imobilă cu suprafața de 13,2 m.p., donație din anul 2021.

La fel, el a declarat: un autoturism de model Toyota RAV 4 (an. fab. 2020) în valoare de 507 200 lei, în proprietate din anul 2020; camion Ford Transit fabricat în anul 2010, în valoare de 67 000 lei, în proprietate din anul 2019; camion Ford Transit fabricat în anul 2013, în valoare de 107 000 lei, în proprietate din anul 2019; camion Ford Transit fabricat în anul 2010, în valoare de 107 000 lei, în proprietate din anul 2019; autoturism de model Volvo XC 90 fabricat în anul 2014, în valoare de 400 000 lei, în proprietate din anul 2019, vehicul motorizat de model Honda VT750C fabricat în anul 2020, în valoare de 98 000 lei, în proprietate din anul 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare

Moldcell a finalizat achiziția pachetului majoritar de 67% din OCN Prime Capital SRL, marcând o nouă etapă în dezvoltarea serviciilor sale financiare digitale. Tranzacția extinde direcția strategică dezvoltată în ultimii ani prin Moldcell Money și Cardul Moldcell Visa și aduce în cadrul companiei expertiza unei organizații care a acordat, până în prezent, credite în valoare de peste 200 de milioane de dolari pentru circa 10 mii de clienți.

În urma tranzacției, OCN Prime Capital SRL devine parte a ecosistemului Moldcell, în cadrul unui parteneriat strategic prin care Moldcell deține 67% din acțiunile companiei, iar 33% sunt detinute de un partener local. Această structură reflectă încrederea Moldcell în expertiza și performanța dezvoltate de Prime Capital de-a lungul celor două decenii de activitate, asigurând continuitatea afacerii și creând premisele dezvoltării unei noi generații de produse și servicii financiare digitale, care vor reuni experiența Prime Capital în domeniul creditării cu tehnologia și soluțiile digitale dezvoltate de Moldcell.

„În ultimii ani, am construit bazele unui ecosistem digital prin dezvoltarea Moldcell Money și lansarea Cardului Moldcell Visa. Finalizarea acestei tranzacții ne permite să accelerăm această direcție și să dezvoltăm servicii financiare mai simple, mai rapide și mai accesibile. Vedem tot mai clar că oamenii își doresc servicii digitale integrate, iar granițele dintre telecomunicații și serviciile financiare devin tot mai puțin vizibile. Împreună cu echipa Prime Capital vom combina expertiza financiară cu tehnologia și experiența digitală dezvoltate de Moldcell pentru a crea soluții care răspund mai bine nevoilor clienților noștri”, a declarat Carolina Bugaian, Directoarea Generală Moldcell.

În perioada următoare, Moldcell va accelera dezvoltarea serviciilor sale financiare digitale, valorificând expertiza Prime Capital și platformele deja dezvoltate, inclusiv Moldcell Money și Cardul Moldcell Visa. Obiectivul este dezvoltarea unor produse integrate care să ofere persoanelor fizice și mediului de afaceri acces mai simplu, mai rapid și mai convenabil la servicii financiare digitale.

„Prime Capital și-a construit, de-a lungul a peste 20 ani de activitate, o poziție solidă pe piața serviciilor de creditare din Republica Moldova, bazată pe profesionalism, flexibilitate și încrederea clienților. Alăturarea la ecosistemul Moldcell deschide noi oportunități si sinergii de dezvoltare și ne va permite să accelerăm transformarea digitală a serviciilor noastre. Împreună vom valorifica expertiza financiară a Prime Capital și capabilitățile digitale ale Moldcell pentru a dezvolta soluții mai accesibile, mai eficiente și mai relevante pentru clienții noștri”, a declarat Carmina Vicol, Directoarea Generală OCN Prime Capital SRL.

Prin această investiție, Moldcell își consolidează strategia de dezvoltare dincolo de serviciile tradiționale de telecomunicații și continuă să investească în soluții digitale și financiare care reunesc conectivitatea, plățile și finanțarea într-o experiență unitară, adaptată nevoilor clienților.

Despre Moldcell

Moldcell este operatorul de telecomunicații din Moldova care oferă o gamă largă de servicii mobile, inclusiv voce, internet mobil, televiziune, internet fix prin fibră optică și servicii financiare digitale. Parte din CG Corp Global – un grup internațional prezent în peste 30 de țări – Moldcell contribuie la dezvoltarea economiei digitale prin conectivitate, servicii digitale și financiare integrate.

Despre OCN Prime Capital SRL

Prime Capital este o organizație de creditare nebancară activă pe piața din Republica Moldova din anul 2005, specializată în credite ipotecare, finanțări pentru întreprinderi mici și mijlocii, factoring, precum și produse dedicate tinerelor familii și femeilor antreprenoare. Până în prezent, compania a acordat credite în valoare de peste 200 de milioane de dolari pentru circa 10 mii de clienți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: