Ministerul Justiției

Ex-ministrul Justiției Sergiu Litvinenco o consultă pe Maia Sandu? Șefa statului: „Și pe mine, dar nu doar”

Fostul ministru al Justiției Sergiu Litvinenco o consultă pe șefa statului Maia Sandu. Cu toate acestea, el nu deține funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției. Litvinenco consultă și reprezentanți ai unor instituții ale statului, totodată este consultant într-un proiect pe reforma justiției. Precizările au fost făcute de președinta Maia Sandu în timpul unei emisiuni TV. 

Maia Sandu a spus că nu are un consilier pe subiecte legate de domeniul justiției.

„De ce ar trebui să am neapărat un consilier pe justiție în situația în care am discuții săptămânale cu colegii din Guvern, cu oameni care sunt implicați în elaborarea reformei justiției? (…) Pe câteva domenii am consilieri, pe alte domenii nu am consilieri. Pe justiție – pentru că așa s-a întâmplat, nu am identificat o persoană care să se fi potrivit acestei funcții”, a declarat Sandu la emisiunea Cutia Neagră de la TV8.

Întrebată dacă este este adevărat că este consiliată de fostul ministru al justiției Sergiu Litvinenco, șefa statului a răspuns: „El este consultant într-un proiect și participă la unele discuții așa cum participă și altă lume. Nu este consilierul… Este consultant într-un proiect pe reforma justiției. (…) Da, mă consultă și pe mine, dar nu doar și alte instituții alte statului”.

Sergiu Litvinenco a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada martie 2019 – august 2021 și președinte al Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități în perioada iunie – noiembrie 2019. În perioada 2021-2023 a fost ministru al Justiției. Litvinenco mai este fondator al Partidului Acțiune și Solidaritate. În noiembrie 2023, fostul premier Natalia Gavrilița a anunțat despre fondarea organizației „Parteneriate pentru Noua Economie”, împreună cu fostul ministru al justiției Sergiu Litvinenco și comentatorul politic Victor Ciobanu. Organizația va fi o platformă pentru mobilizarea oamenilor și elaborarea soluțiilor pentru o economie moldovenească puternică, a precizat Gavrilița.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Sandu și-a ales principalii consilieri, PAS creează organizații de partid în diaspora, copiii din Grigoriopol merg la școală prin punctul de control 

«Nistrul / dintre noi»: noul proiect special al NM

NM lansează proiectul special «Nistrul / dintre noi», despre legăturile dintre cele două maluri ale Nistrului, care se păstrează în pofida conflictului. Iar primul episod este povestea liceului «Ștefan cel Mare și Sfânt» din Grigoriopol, care, în 2002, sub presiunea Tiraspolului, a fost nevoit să-și părăsească sediul și să se mute în satul moldovenesc Doroțcaia. Despre cum copiii merg și astăzi la liceu trecând prin punctul de control și învață în schimbul doi, în clădirea unei alte școli — în reportajul video «Școala de după postul de control».


Principalii consilieri ai Maiei Sandu

Președinta Maia Sandu a numit-o pe Olga Roșca în funcția de consilieră principală pentru politică externă și afaceri europene, iar pe Stanislav Secrieru — consilier principal pentru apărare și securitate națională. Anterior, Roșca și Secrieru ocupau funcțiile de consilieri, însă, după ce Sandu a modificat structura Aparatului Președintelui, aceștia au primit statutul de consilieri principali. 


PAS la Milano și «Partidul Nostru»

«Partidul Nostru» a cerut ca CEC să verifice din ce bani a organizat partidul de guvernământ PAS, pe 17 octombrie, un eveniment la Milano, în cadrul căruia a fost creată organizația teritorială a PAS în Italia și a fost aleasă conducerea acesteia. PAS a declarat că deplasarea și organizarea evenimentului au fost achitate din bugetul partidului. Iar liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că partidul intenționează să creeze 11 organizații de partid în diasporă, susținând că acest lucru este perfect legal. 


Indemnizații în Moldova 

Guvernul intenționează să modifice regulile de acordare a indemnizațiilor pentru merite deosebite față de stat în cazul persoanelor care emigrează, precum și să majoreze unele indemnizații și plățile anuale acordate veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial cu ocazia zilei de 9 mai. În plus, autoritățile au elaborat un mecanism pentru recuperarea indemnizațiilor acordate nejustificat. 


Criza din jurul Nistrului 

Nivelul apei din lacurile de acumulare Dubăsari și Nistru au început să crească după ploile de ultimele zile, a anunțat ecologistul Ilia Trombițchi. Potrivit acestuia, în următoarea lună nu se așteaptă o înrăutățire a situației privind aprovizionarea cu apă. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a confirmat îmbunătățirea situației în jurul Nistrului, dar a precizat că aceasta este «insuficientă» și că sunt necesare ploi și în bazinul superior al râului. 


Scandalul din jurul lui Gutnic: continuare 

Fosta viceprimară a municipiului Chișinău, Irina Gutnic, demisă de primarul Ion Ceban, nu a reușit să revină la muncă, în pofida deciziei Curții de Apel privind restabilirea sa în funcție. Ceban a încetat din nou mandatul lui Gutnic, motivând că «a expirat termenul de patru ani al mandatului, care nu a fost prelungit». 


Pe scurt 

În zona seismică Vrancea s-a produs, pe 19 octombrie, un cutremuri cu magnitudinea de 4,8, ale cărui seisme au fost resimțite și în Republica Moldova. 

Organizația Promo-LEX a semnalat, într-un nou raport privind situația drepturilor omului în regiunea transnistreană, presiuni asupra studenților din stânga Nistrului, care ar fi constrânși să semneze contracte militare. 

În Republica Moldova, primirea cererilor pentru eliberarea și prelungirea permiselor de ședere, precum și documentele de călătorie, va fi suspendată temporar timp de două zile, din cauza lansării unui nou sistem informațional. 

În grădinițele, școlile și spitalele din Chișinău va fi pornită în curând încălzirea, a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban. 

Cetățeanul ucrainean, spitalizat cu comoție cerebrală în urma unui incident cu grănicerii pe Nistru, a solicitat azil în Republica Moldova.


Ce se întâmplă astăzi, 20 octombrie: 

  • 09:30 — Conferință de presă susținută de Vladimir Odnostalco;
  • 11:00 — Conferință de presă a partidului «Democrația Acasă»;
  • 15:00 — Ședința Comisiei Electorale Centrale.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: