Europa Liberă

Examinarea modificărilor la Codul Electoral a fost amânată pentru ședința de săptămâna viitoare

Proiectul de lege privind modificarea Codului Electoral va fi examinat în ședința legislativului de săptămâna viitoare. Propunerea a venit din partea președintei parlamentului, Zinaida Grecenîi, în cadrul ședinței plenare din 16 iulie.

Speakerul parlamentului le-a sugerat deputaților să mai discute asupra subiectului în cadrul comisiilor de profil. Precizăm că, anterior, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a solicitat amânarea examinării proiectului de lege și inițierea unor dezbateri suplimentare.

PAS a criticat dur atitudinea deputaților Partidului Socialiștilor (PSRM) și i-a acuzat că ar încerca să promoveze modificări menite să îl favorizeze pe președintele Igor Dodon în cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 15 iulie, și ambasadorul UE în Republica Moldova Peter Michalko și-a exprimat îngrijorarea față de modificările la Codul Electoral. 

De cealaltă parte, PSRM a menționat că modificările propuse sunt binevenite și vor îmbunătăți legislația electorală.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

PAS, pe locul II în stânga Nistrului la alegerile parlamentare. Cine a fost favorit?

Pentru locuitorii din stânga Nistrului la alegerile parlamentare au fost deschise 12 secții de vot. Comisia Electorală Centrală a numărat toate voturile. În total au fost exprimate 12.017 de voturi. Cele mai multe au fost acordate Blocului Patriotic, format din partidele conduse de Igor Dodon, Vladimir Voronin, Irina Vlah și Vasile Tarlev.

Blocul Patriotic a obținut 51,02% (6.131 de voturi). Pe locul II s-a clasat Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Igor Grosu, cu 29,89% (3.592 de voturi). Pe locul III se află Blocul Alternativa, din care fac parte partidele conduse de Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Ion Chicu și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo – 8,91% (1.071 de voturi).

Pe locul IV se regăsește Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi – 2,92% (351 de voturi), iar pe locul V, Partidul Democrația Acasă, condus de Vasile Costiuc – 2,36% (284 de voturi).

Menționăm că, pe 25 septembrie, Comisia Electorală Centrală a decis reamplasarea mai multor secții de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului, după ce Inspectoratul General al Poliției a avertizat asupra unor posibile alerte cu bombă și provocări în zona de securitate.

***

Pe 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. După numărarea a 99,78% din procesele verbale (2.269 din 2.274 de secții de votare), în Parlament ar intra trei partide și două blocuri electorale. PAS ar obține o nouă majoritate parlamentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: