poliția.md

„Experiment social” soldat cu dosar penal. Patru tineri din Sîngerei și Ștefan Vodă, reținuți după ce au înscenat o răpire

Clipe de groază pentru locuitorii mun.Bălți care se aflau pe 23 septembrie, în jurul orei 18:50, pe str. Ștefan cel Mare. Sub ochii lor a apărut un Mercedes negru, cu numere străine de înmatriculare, din care au ieșit doi bărbați cu cagule pe cap, înarmați cu un automat „Kalașnikov”și un pistol, răpind o tânără dintr-o stație de așteptare. Polițiștii au reușit să găsească persoanele implicate în incident, însă acestea au declarat că totul a fost o înscenare.

Polițiștii au fost anunțați despre acest caz de o persoană speriată care a fost martor la această scenă. Angajații Inspectoratului de poliție Bălți al IGP au înregistrat imediat cazul.

Ținând cont de gravitatea acestuia și riscul la care era expusă persoana răpită, dar și alți localnici, prioritate i s-a dat acestui caz, fiind implicate la maxim toate forțele, pentru identificarea automobilului și reținerea persoanelor.

În scurt timp, mașina a fost identificată și stopată pe o stradă din Bălți. În ea se aflau 4 tineri și fata „reținută”. Aceștia au vârstele cuprinse între 16 și 24 de ani și sunt originari din raioanele Sîngerei și Ștefan Vodă.

Tinerii aveau la ei un un obiect asemănător cu un automat „Kalaşnikov” și un pistol ( ambele din plastic), precum şi 3 cagule negre, din material textil.

Persoanele au fost însoțite la IP Bălţi pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.

Tinerii au declarat oamenilor legii că au încercat să facă un experiment social, pentru a verifica vigilența cetățenilor în asemenea situații. Polițiștii au mai stabilit că respectivii au mai înscenat pe străzile din Bălți încă trei asemenea cazuri.

Patru dintre ei au fost reținuți pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru huliganism.

Inspectoratul General al Poliției solicită cetățenilor să nu repete asemenea acțiuni, care pot degenera în cazuri grave.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: