Facebook/Igor Dodon

„Exprim reticența în raport cu intenția președintelui”. Grecianîi s-a adresat CC, privind dizolvarea parlamentului

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a adresat, pe 9 aprilie, Curții Constituționale a Republicii Moldova un demers prin care solicită interpelarea avizului amicus curiae al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a.

În document se menționează:

”Democrația și regimul democratic se caracterizează prin anumite trăsături esențiale, iar fundamentul acesteia este pluralismul politic și principiul majorității. În aceste condiții, exprim reticența în raport cu intenția Președintelui Republicii Moldova de a iniția procedura dizolvării Parlamentului, manifestată prin Sesizarea nr. 71 f din 29 martie 2021 cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a.

În contextul enunțat, dat fiind impactul major al speței atât pentru societate, cât și pentru statul de drept, în vederea obținerii unei opinii echidistante, de înaltă calificare în chestiuni constituționale, marcată prestigios de lipsa emoțiilor politice, consider eminamente necesar și Vă solicit respectuos interpelarea avizului amicus curiae al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința subiectului relatat în Sesizarea nr.71 f/2021.

Remarc faptul că, în situații reprobabile, Republica Moldova a apelat la înalta expertiză a Comisiei pentru obținerea avizelor amicus curiae asupra unor chestiuni de drept constituțional comparat și internațional, în special subliniez Opiniile nr.954 din 24 iunie 2019, și nr.886 din 19 iunie 2017.

Finalmente, exprim apelul spre edificarea unui stat de drept, în spiritul unui proces, a unei opere comune a autorităților publice centrale, a puterii locale autonome și a fiecărui cetățean în parte. Or, numai prin manifestarea unei voințe adevărate de a trăi într-un stat de drept acesta va exista și va putea fi considerat ca atare”.

***

Amintim că pe 29 martie, președinta Maia Sandu a sesizat Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor de dizolvare a parlamentului. Aceasta a invocat articolul 85 din Constituție, potrivit căruia, șeful statului poate dizolva parlamentul în contextul expirării termenului de 45 de zile de la prima solicitare și respingerea a două solicitări de învestitură a guvernului.

Curtea Constituțională (CC) va examina pe 15 aprilie sesizarea președintei Maia Sandu

Pe 30 martie, socialiștii au depus la Curtea Constituțională propria sesizare, privind „inexistența circumstanțelor de dizolvare a parlamentului”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: