Familia jucătorului olandez de la Zimbru, aflat în comă, a venit la Chișinău
Full Article 3 minutes read

Familia jucătorului olandez de la Zimbru, aflat în comă, a venit la Chișinău

Familia fotbalistului olandez, care a suferit un accident la cap, a ajuns în Republica Moldova. Rudele jucătorului, aflat în comă, au fost cazate la hotelul echipei Zimbru. 

Reprezentanții clubului de fotbal din Chișinău au menționat că familia lui Donny van Iperen de două zile se află în țara noastră – „toată familia fiind cazată la hotelul echipei Zimbru”.

„Membrii familiei primesc informații constante de la medici și sunt, de asemenea, în contact permanent cu administrația clubului”, au comunicat reprezentanții Zimbru, care au ținut să adauge că alături de fotbalistul olandez pentru monitorizare și tratament „se află un consiliu format din cei mai buni medici de specialitate din țară”.

Reprezentanții clubului au postat și un mesaj al fratelui fotbalistului olandez.

„Familia este recunoscătoare pentru sprijinul clubului, fanilor și tuturor celor ce s-au implicat în susținerea lui Donny. Vă simțim ca fiind familia noastră și vrem pe această cale să vă mulțumim tuturor pentru eforturile și rugăciunile îndreptate către fratele meu. Sperăm și ne rugăm ca tot ajutorul și dragostea să îl ajute să aibă putere pentru a se trezi. Donny este un luptător în fotbal, dar și în afara terenului! Iar în aceste momente demonstrează mai mult că niciodată cât de puternic este”.

De menționat că meciul de pe 13 august dintre FC Zimbru și FC Bălți este dedicat fotbalistului olandez. Potrivit reprezentanților clubului din capitală, toți banii de pe bilete vor fi transferați pentru tratamentul acestuia.

Fundașul clubului Zimbru, care a suferit un accident la cap în timpul meciului etapei a 2-a din Super Liga dintre Dinamo-Auto și Zimbru, rămâne internat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie (INN). Acesta este în comă cerebrală. Informația a fost confirmată pentru NM de către Dorina Blândescu, purtătoarea de cuvânt a instituției.

Fotbalistul olandez Donny van Iperen a fost internat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie în data de 6 august, în urma unui traumatism cranio-cerebral.

„La INN i s-a efectuat tomografie computerizată cerebrală și pulmonară și angiografie cerebrala. Pacientul a fost internat în secția reanimare în stare foarte gravă. La moment, starea lui este grav-stabilă. Acesta se află în comă cerebrală Glasgow 6-7 puncte”, a precizat Dorina Blândescu pentru NM.

Amintim că, pe 6 august, în timpul meciului dintre Dinamo-Auto și Zimbru, fotbalistul olandez s-a ciocnit cu portarul echipei tiraspolene, fiind lovit cu umărul în cap.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: