celebrationsaga.com

Fără nunți și botezuri. Din 8 noiembrie, se interzice desfășurarea evenimentelor festive (DOC)

Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 30 noiembrie. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), pe 26 octombrie, și publicată două zile mai târziu. În context, începând cu data de 8 noiembrie, este interzisă desfășurarea oricăror evenimente private, indiferent că sunt nunți, botezuri sau mese festive în unitățile administrativ-teritoriale, unde este stabilit pragul de alertă roșu.

„Se prelungește, până la 30 noiembrie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică declarată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 61 din 9 septembrie 2021, cu posibilitatea de revizuire a termenului respectiv în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național”, se arată în document.

În context, autoritățile din sănătate au anunțat că, din 8 noiembrie, „se sistează organizarea și desfășurarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive)”.

Până pe 8 noiembrie, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive) va fi permisă cu participarea a cel mult 50 de persoane în spații interioare sau a 100 de persoane în spații exterioare, cu asigurarea în spațiul de deservire a unei suprafețe de cel puțin 2 m2 pentru fiecare vizitator/client, cu obligația ca aceștia să prezinte certificatul COVID-19.

De asemenea, la recomandarea CNESP, vacanța elevilor ar putea fi prelungită până pe 7 noiembrie în municipiile Chișinău și Bălți și  Găgăuzia, în care este stabilit pragul de alertă roșu. Recomandarea a fost făcută de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP).

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: