ziar.md

Fără probe teoretice sau practice: de când moldovenii, aflați în Spania, își vor putea converti permisele de conducere

Începând cu 29 septembrie, moldovenii aflați în Spania își vor putea converti permisele de conducere auto. Aceștia nu vor trebui să susțină probe teoretice sau practice. Prevederile sunt valabile în cazul în care permisele au fost obținute până pe 29 septembrie. În cazul permiselor eliberate după 29 septembrie, acestea trebuie să fie obținute în statul unde își are reședința legală solicitantul.

Pe 19 august, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că din 29 septembrie cetățenii moldoveni, aflați în Spania, își vor putea converti permisele de conducere auto. Republica Moldova și Regatul Spaniei au finalizat procedurile interne necesare pentru punerea în aplicare a Acordului privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, semnat la Chișinău pe 18 aprilie 2024.

Cetățenii Republicii Moldova cu reședința în Spania își vor putea preschimba permisele de conducere moldovenești în spaniole fără a susține probe teoretice sau practice, dacă acestea au fost obținute până la intrarea în vigoare a acordului.

„Persoanele care vor dori să obțină echivalentele spaniole din categoriile C1, C1+E, C, C+E, D1, D1+E, D și D+E vor trebui să realizeze un test de control al aptitudinilor și comportamentului într-un circuit închis și un test de conducere pe drumuri publice deschise traficului general”, au comunicat reprezentanții Ministerului.

Se menționează că în cazul permiselor eliberate după intrarea în vigoare a acordului, acestea trebuie să fie obținute în statul unde își are reședința legală solicitantul.

Permisul de conducere preschimbat va fi returnat autorității care l-a eliberat.

Ministerul a amintit că, în 2024, Republica Moldova a semnat acorduri de conversiune a permiselor de conducere cu Statul Israel, Albania (în vigoare din 11 iunie), Regatul Spaniei (în vigoare din 29 septembrie), Republica Elenă și Republica Franceză.

În aprilie 2024, Republica Moldova și Regatul Spaniei au semnat un acord cu privire la recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere. Documentul a fost semnat la Chișinău de ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros și ministrul Afacerilor Interne al Spaniei Fernando Grande-Marlaska Gomez. Se menționa că șoferii, care au permise de conducere valide în Republica Moldova, pot șofa temporar în Spania fără a avea un permis local. Iar cei care decid să rămână în Spania nu vor susține teste suplimentare în procesul de schimbare a permisului. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: