PRO TV

Femeia care și-a abandonat nou-născutul lângă un tomberon își va petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul 13

O femeie acuzată că a aruncat cadavrul nou-născutului într-un tomberon a fost arestată pentru 30 de zile. Ea va fi închisă în Penitenciarul 13 din capitală. Decizia a fost luată pe 2 august de magistrații judecătoriei Ciocana, relatează PRO TV.

Procurorul Ștefan Ciuperca care se ocupa de caz, a declarat reporterilor ca acuzata pledează vinovată.

„Au fost efectuate mai multe examinări pentru a stabili circumstanțele incidentului. Inclusiv starea femeii la momentul crimei și starea copilului la momentul și imediat după naștere”, a spus Ciuperca.

Procurorul de caz spune ca femeia ar fi încercat sa fugă din țară, mai exact, in Italia, acolo unde s-ar afla ceilalți doi copii ai săi.

Pe 1 august, polițiștii au reținut femeia care și-ar fi aruncat nou-născutul la tomberon. Aceasta are 28 de ani și este originară din municipiul Chișinău. Femeia a fost reținută pentru 72 de ore în drum spre Aeroport, intenționând să plece din țară.

Amintim că 3, în jurul orei 14.00 poliția capitalei a fost sesizată pe faptul că într-un tomberon de pe strada Serghei Lazo din sectorul Buiucani, într-o pungă din plastic a fost depistat cadavrul unui nou născut.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Va ajunge motorina să coste 40 de lei în Moldova? Ce spune directorul general al ANRE

În următoarea săptămână, dacă cotațiile rămân la nivelul actual sau scad, pragul de 40 de lei la motorină nu ar trebui să fie atins. Declarațiile au fost făcute de directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, la ediția din 17 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Taran a adăugat că „ce o să fie mai departe” este incert.

„Este o criză care se întâmplă în toate țările, inclusiv în Statele Unite. Sunt recorduri de prețuri pentru produse petroliere. (…) Ce avem noi în țară este acest mecanism de formare a prețurilor plafon pentru produsele petroliere de bază în stațiile de alimentare, unde Agenția stabilește zilnic prețul. Avantajul acestui mecanism, în condițiile de criză și fluctuații extreme a prețurilor, este că el atenuează aceste șocuri. Dacă în ultimele zile, noi am observat creșterea cotațiilor internaționale cu peste 100 de dolari pe zi, care ar însemna la nivel de transpunere în litru – doi lei, în ultimele zile avem creșteri de 30-40 de bani. De ce? Pentru că se împarte la această medie de 14 zile. (…) Mecanismul nostru are o predictibilitate pe cel puțin două săptămâni înainte. Deja, știind cotațiile de acum, noi practic putem să vedem pe următoarele două săptămâni ce o să fie”, a comunicat Taran.

Întrebat ce creștere poate prognoza pentru următoarele două săptămâni, Taran a spus: „O să fie ușoară dacă se stabilizează, pentru că observăm deja astăzi cotațiile la motorină au scăzut. (…) Cotația de ieri a fost în scădere. Cotațiile de astăzi, care vor fi publicate mâine dimineață, tot se observă o mică scădere. (…) Dacă s-ar păstra acest nivel, noi o să avem câteva zile la rând încă creșteri, pentru că avem inerția acestor 14 zile”.

Întrebat dacă se va ajunge la pragul de 40 de lei, directorul general al ANRE a declarat: „La 40 n-ar trebui să ajungem. (…) Următoarea săptămănă, cifra exact de 40 s-ar putea să nu o atingem dacă cotațiile rămân la nivelul actual sau scad, dar nu știm ce o să fie mai departe”.

***

Amintim că, zilele trecute, deputatul din opoziție Ion Chicu a declarat că motorina ar putea ajunge la 40 de lei litrul și că „asta deja este clar pentru toți”. Aflat la aceeași emisiune cu Chicu, deputatul partidului de guvernare Adrian Băluțel nu a respins și nici nu a confirmat afirmațiile deputatului din opoziție. Totuși, întinate de aceasta, el menționa că „nimeni nu știe” dacă tariful la motorină va continua să crească. Detalii AICI.

Pe 18 septembrie, un litru de benzină 95 costă 33 de lei și 67 de bani, cu 11 bani mai mult, iar un litru de motorină costă 35 de lei și 86 de bani, cu 33 de bani mai mult. De precizat că prețul motorinei a crescut constant începând cu 3 septembrie, iar cel al benzinei – începând cu 15 august. Spre comparație, pe 1 septembrie, un litru de benzină 95 costa 31 de lei și 25 de bani, iar un litru de motorină – 32 de lei și 89 de bani.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: