nou-născut

O femeie a acuzat medicii de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău de neglijență. S-a întâmplat după ce fiica sa, născută prematur, a decedat pe 26 ianuarie – la o săptămână după naștere. Potrivit femeii, copilul s-ar fi înecat cu lapte în timp ce era hrănit de medici.

Arheologii au găsit scheletul unei femei și al unui copil, în timpul unei cercetări în raionul Telenești. Scheletele au fost depistate într-unul dintre mormintele descoperite de arheologi. Mormântul vizat, a comunicat Agenţia Naţională Arheologică, este de femei, este atribuit culturii sarmaților și se datează în sec. II d. Hr. În

O familie cu patru persoane, dintre care un nou născut, a fost salvată de pompieri din calea apelor. Cazul a fost înregistrat în localitatea Hanasani, raionul Cantemir în urma precipitațiilor abundente din dimineața zilei 14 septembrie, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. În localitatea Hanasani, raionul Cantemir, în dimineața

Patru medici obstetricieni-ginecologi, de la spitalul din Chișinău „Gheorghe Paladi”, riscă până la 3 ani de închisoare. Aceștia sunt învinuiți de încălcarea regulilor de acordare a asistenței medicale unei gravide, care au dus la decesul unui nou-născut. Medicii vor fi judecați pentru malpraxis. Reprezentanții Procuraturii Generale au raportat că Procuratura

Începând cu 3 martie, în Republica Moldova, fiecare nou-născut va fi supus verificării auzului prin screening audiologic. Ministerul Sănătăți a distribuit 40 de dispozitive medicale de screening audiologic neonatal în maternitățile din Moldova. Cu ajutorul echipamentelor, în valoare de circa 4 milioane de lei, nu va fi restituit auzul însă

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat pe 1 februarie că patru femei au fost trimise în judecată pentru organizarea unei scheme, prin care un nou-născut în Chișinău urma să fie vândut spre „adopție” unui cuplu din România. Din grupul infracțional fac parte președinta unei fundații

Încă o cauză penală de malpraxis a fost remisă în instanța de judecată. Un medic din Fălești este învinuit de încălcarea regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale, ce au cauzat decesul unui nou-născut. Medicul riscă până la 3 ani de închisoare. Procuratura raionului Fălești a finalizat urmărirea penală

Marius Vasluian este primul locuitor al muncipiului Chișinău care s-a născut în noaptea dintre ani la Spitalul municipal Gheorghe Paladi. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban. „Este o tradiție frumoasă când Primăria Chișinău, împreună cu partenerii, felicită primul nou-născut în Anul Nou”, comunică edilul, pe Facebook. Și șeful

Ca urmare a bombardării maternității din Vilneansk, regiunea ucraineană Zaporojie, un nou-născut a fost ucis. Declarația a fost făcută de guvernatorul ucrainean din Zaporojie Aleksandr Staruh. „Durerea ne copleșește inimile – un copil, tocmai născut pe lume, a fost ucis. Salvatorii lucrează la fața locului”, a comunicat oficialul din regiune

O femeie acuzată că a aruncat cadavrul nou-născutului într-un tomberon a fost arestată pentru 30 de zile. Ea va fi închisă în Penitenciarul 13 din capitală. Decizia a fost luată pe 2 august de magistrații judecătoriei Ciocana, relatează PRO TV. Procurorul Ștefan Ciuperca care se ocupa de caz, a declarat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x